Hristos Lumina Lumii

6/87

Capitolul 6 — “I-am văzut steaua”

Capitol bazat pe textele din Matei 2.

“După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din Răsărit la Ierusalim și au întrebat: ‘Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui’.” HLL 59.1

Acești înțelepți din Răsărit erau filozofi. Ei aparțineau unei clase mari și influente, care cuprindea oameni de viță nobilă și care deținea mare parte din bogăția și știința națiunii lor. Printre aceștia, erau mulți care îi înșelau pe cei creduli. Alții însă, care erau sinceri, studiau descoperirile lui Dumnezeu din natură și erau onorați pentru integritatea și înțelepciunea lor. Un astfel de caracter aveau și înțelepții care au venit la Isus. HLL 59.2

Lumina lui Dumnezeu strălucește totdeauna în mijlocul întunecimii păgânismului. Atunci când au studiat cerurile înstelate și au căutat să pătrundă taina ascunsă în căile lor luminoase, acești magi au contemplat gloria Creatorului. Căutând să înțeleagă mai bine, ei s-au îndreptat spre Scripturile evreilor. În țara lor, scrierile profetice, care preziceau venirea unui învățător divin, au fost păstrate ca o comoară. Balaam făcea parte din rândul magilor, deși cândva fusese un profet al lui Dumnezeu; inspirat de Duhul Sfânt, el proorocise despre prosperitatea lui Israel și arătarea lui Mesia; iar proorociile lui trecuseră prin tradiție de la generație la generație. Dar, în Vechiul Testament, venirea Mântuitorului era mai clar descoperită. Magii au aflat cu bucurie că venirea Sa era aproape și că lumea întreagă avea să fie plină de cunoașterea slavei Domnului. HLL 59.3

În acea noapte, când slava lui Dumnezeu se revărsa pe dealurile Betleemului, magii au văzut pe ceruri o lumină misterioasă. Când lumina s-a stins, o stea luminoasă a apărut și zăbovea pe cer. Nu era nici stea fixă, nici planetă, și fenomenul a trezit cel mai viu interes. Acea stea era o grupă depărtată de îngeri luminoși, dar magii nu știau lucrul acesta. Cu toate acestea, ei simțeau că steaua are pentru ei o deosebită însemnătate. Ei i-au consultat pe preoți și pe filozofi și au cercetat sulurile vechilor cronici. Profeția lui Balaam glăsuia astfel: “O stea răsare din Iacov. Un toiag de cârmuire se ridică din Israel.” (Numeri 24, 17.) Să fi fost această stea neobișnuită trimisă ca un prevestitor al Celui Făgăduit? Magii au întâmpinat cu bucurie lumina adevărului trimis din cer; acum, ea se revărsa asupra lor în raze tot mai strălucitoare. Prin vise, au fost îndrumați să meargă să-L caute pe Prințul nou-născut. HLL 60.1

După cum, prin credință, Avraam a plecat la chemarea lui Dumnezeu, “fără să știe unde se duce” (Evrei 11, 8), după cum, prin credință, Israel a urmat stâlpul de nor către țara Făgăduită, tot așa și aceștia dintre neamuri au plecat să-L găsească pe Mântuitorul făgăduit. Orientul avea din abundență lucruri prețioase și magii n-au pornit la drum cu mâna goală. Era obiceiul ca prinților sau altor personalități de seamă să li se ofere daruri, ca un act de omagiu, și astfel cele mai valoroase daruri pe care acea țară le putea oferi au fost aduse ca o jertfă de închinare înaintea Aceluia în care toate neamurile pământului aveau să fie binecuvântate. Era necesar să călătorească noaptea, pentru a nu pierde steaua din vedere; iar călătorii foloseau timpul repetând proorociile tradiționale și vestirile profetice cu privire la Acela pe care ei Îl căutau. La fiecare popas, cercetau profețiile și li se întărea convingerea că sunt conduși de Dumnezeu. Pe lângă faptul că aveau steaua în fața lor ca un semn exterior, aveau și dovadă lăuntrică din partea Duhului Sfânt, care lucra asupra inimii lor și le insufla speranță. Călătoria, deși lungă, era fericită pentru ei. HLL 60.2

Ei au ajuns în țara lui Israel, unde coborâră Muntele Măslinilor, având Ierusalimul în față, când, deodată, steaua care i-a condus pe drumul lor obositor se opri deasupra templului, iar după un timp, dispăru dinaintea privirii lor. Cu pași energici porniră mai departe, nădăjduind cu încredere ca nașterea lui Mesia să fie rostirea fericită a oricărei limbi. Dar cercetările lor sunt zadarnice. Intrând în cetatea sfântă, ei s-au îndreptat spre templu. Spre surprinderea lor, nu găsesc pe nimeni care să știe ceva despre Împăratul nou-născut. Întrebările lor nu produc nici o expresie de bucurie, ci mai degrabă de surprindere, de teamă și de dispreț. HLL 60.3

Preoții povestesc tradiții. Ei înalță în slăvi religia și sfințenia lor, în timp ce pe greci și pe romani îi denunță ca păgâni și păcătoșii păcătoșilor. Acești înțelepți nu sunt idolatri și, în fața lui Dumnezeu, sunt cu mult mai presus decât așa-zișii Săi închinători; cu toate acestea, sunt priviți de iudei ca păgâni. Nici chiar cei rânduiți ca păstori ai Scrierilor Sfinte nu primesc cu simpatie arzătoarele lor întrebări. HLL 61.1

Sosirea magilor a fost repede făcută cunoscută prin tot Ierusalimul. Pelerinajul lor ciudat a produs o frământare în mijlocul oamenilor, ce a ajuns până la palatul împăratului Irod. Vicleanul edomit s-a tulburat de vestea unui posibil rival. Nenumărate crime mânjiseră drumul său la tron. Fiind de sânge străin, era urât de poporul peste care domnea. Singura lui siguranță era protecția Romei. Dar acest nou Prinț avea o pretenție mai mare. Considera că S-a născut pentru a conduce o împărăție. HLL 61.2

Irod bănuia că preoții complotează cu străinii, pentru a declanșa o revoltă populară ca să-l dea jos de pe tron. Cu toate acestea, el își ascunse neîncrederea, hotărât fiind să le zădărnicească planurile prin iscusința lui mai rafinată. Convocând adunarea preoților de seamă și a cărturarilor, îi întrebă în legătură cu învățătura din cărțile lor sfinte cu privire la locul nașterii lui Mesia. HLL 61.3

Această întrebare, pusă de uzurpatorul tronului și făcută la cererea străinilor, a stârnit îngâmfarea învățătorilor iudei. Indiferența cu care căutau prin cărțile profeților l-a exasperat pe tiranul gelos. El gândea că ei încearcă să ascundă cunoștințele pe care le aveau în această privință. Cu o autoritate pe care ei nu îndrăzneau să o desconsidere, el le-a ordonat să facă o cercetare amănunțită și să declare locul de naștere al Împăratului așteptat de ei. “În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei, “căci iată ce a fost scris prin proorocul: HLL 62.1

‘Și tu Betleeme, țara lui Iuda,
Nu ești nicidecum cea mai neînsemnată
Dintre căpeteniile lui Iuda;
Căci din tine va ieși o Căpetenie,
Care va fi păstorul poporului Meu Israel’.”
HLL 62.2

Irod îi invită apoi pe magi la o întrevedere secretă. Un uragan de mânie și teamă vuia în inima sa, dar el păstra o înfățișare liniștită și îi primi pe străini foarte curtenitor. El întrebă despre timpul când se arătase steaua, făcându-se că salută cu bucurie vestea nașterii lui Hristos. El îi rugă stăruitor pe vizitatorii săi: “Duceți-vă și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc: și când Îl veți găsi, dați-mi și mie de știre, ca să vin și eu să mă închin Lui”. Zicând așa, le dădu voie să-și continue drumul spre Betleem. HLL 62.3

Preoții și bătrânii din Ierusalim nu erau așa de necunoscători cu privire la nașterea lui Hristos cum se arătau. Vestea despre vizita îngerilor la păstori fusese dusă la Ierusalim, dar rabinii o socotiseră ca fiind neimportantă pentru preocuparea lor. Ei înșiși L-ar fi putut găsi pe Isus și ar fi putut fi gata să-i conducă pe magi la locul Lui de naștere; dar, în loc să se petreacă lucrurile în felul acesta, înțelepții aceștia au venit să le atragă atenția asupra nașterii lui Mesia. “Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” au zis ei. “Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, și am venit să ne închinăm Lui.” HLL 62.4

În aceste împrejurări, îngâmfarea și invidia au închis ușa în fața luminii. Dacă s-ar fi dat ascultare veștilor aduse de păstori și de magi, acest fapt i-ar fi pus pe preoți și pe rabini în poziția cea mai de neinvidiat, dovedind falsitatea pretenției lor că sunt exponenții adevărului lui Dumnezeu. Acești învățători erudiți n-au fost dispuși să se plece pentru a fi îndrumați de aceia pe care ei îi numeau păgâni. Nu se putea, ziceau ei, ca Dumnezeu să-i fi dat pe ei la o parte și să comunice cu păstori inculți sau cu neamuri necircumcise. Ei se hotărâră să-și arate disprețul pentru veștile care au agitat pe împăratul Irod și tot Ierusalimul. Nu voiau nici măcar să meargă la Betleem, pentru a vedea dacă lucrurile erau astfel. Și i-au determinat pe oameni să considere orice interes manifestat pentru Isus ca o agitație fanatică. De aici a început lepădarea lui Hristos de către preoți și rabini. Din acest moment, îngâmfarea și încăpățânarea lor s-au transformat într-o ură înverșunată împotriva Mântuitorului. În timp ce Dumnezeu deschidea ușa în fața neamurilor, conducătorii iudei închideau ușa pentru ei înșiși. HLL 62.5

Înțelepții au plecat singuri din Ierusalim. Umbrele nopții începuseră să cadă la ieșirea lor pe porți, dar, spre marea lor bucurie, au văzut din nou steaua și au fost conduși la Betleem. Ei nu primiseră nici o înștiințare cu privire la starea umilă a lui Isus, așa cum le fusese dată păstorilor. După îndelungata lor călătorie, au fost dezamăgiți de indiferența conducătorilor iudei și au părăsit Ierusalimul cu mai puțină încredere decât atunci când au intrat în cetate. La Betleem, nu au găsit nici o gardă regală staționată pentru a asigura protecția Împăratului nou-născut. Nimeni dintre oamenii de vază ai lumii nu era de față. Isus era așezat într-un staul. Părinții Săi, țărani simpli, needucați, erau singurii Lui veghetori. Putea acesta să fie Cel despre care stă scris că trebuia “să ridice semințiile lui Iacov” și “să aducă înapoi rămășițele lui Israel”, care trebuia “să fie Lumina Neamurilor” pentru “mântuire până la marginile pământului?” (Isaia 49, 6.) HLL 63.1

“Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat.” Sub înfățișarea umilă a lui Isus, au recunoscut prezența Divinității. Și-au predat inimile înaintea Lui, ca fiind Mântuitorul lor, iar apoi și-au oferit darurile: “aur, smirnă și tămâie”. Ce credință aveau aceștia! Se putea spune despre înțelepții aceștia din Răsărit ca despre sutașul roman de mai târziu: “Nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.” (Matei 8, 10.) HLL 63.2

Acești oameni înțelepți nu înțeleseseră planul lui Irod față de Isus. Atunci când ținta călătoriei lor a fost atinsă, ei s-au pregătit să se întoarcă la Ierusalim, intenționând să-l înștiințeze de succesul lor. Dar, într-un vis, au primit un mesaj divin de a nu mai avea nici o legătură cu el. Evitând Ierusalimul, ei au pornit spre țara lor pe un alt drum. HLL 64.1

Tot așa și Iosif a primit înștiințarea de a fugi în Egipt cu Maria și Copilul. Îngerul i-a zis: “Rămâi acolo până îți voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul să-L omoare”. Iosif a ascultat fără întârziere și, pentru o mai mare siguranță, porni noaptea la drum. HLL 64.2

Prin acești înțelepți, Dumnezeu a atras atenția națiunii iudaice asupra nașterii Fiului Său. Cercetările lor prin Ierusalim, trezirea interesului din partea oamenilor, chiar și gelozia lui Irod, care a atras atenția preoților și rabinilor, le-au îndrumat mintea către profețiile cu privire la Mesia și către marele eveniment care tocmai avusese loc. HLL 64.3

Satana se străduia din răsputeri să înlăture lumina dumnezeiască din lume și a folosit cea mai iscusită viclenie pentru a-L distruge pe Mântuitorul. Dar Acela care niciodată nu doarme și nici nu dormitează a vegheat asupra Preaiubitului Său Fiu. Acela, care a făcut să plouă mană din cer pentru Israel și l-a hrănit pe Ilie în timpul foametei, S-a îngrijit de un adăpost într-o țară păgână pentru Maria și pruncul Isus. Și, prin darurile magilor dintr-o țară străină, Domnul S-a îngrijit de mijloacele necesare pentru călătoria în Egipt și pentru șederea în acea țară străină. HLL 65.1

Magii au fost printre primii care I-au urat bun-venit Răscumpărătorului. Darul lor a fost cel dintâi dar depus la picioarele Sale. Și, prin acest dar, ce privilegiu de slujire au avut ei! Lui Dumnezeu Îi face plăcere să onoreze darul adus dintr-o inimă plină de iubire, dându-i cea mai înaltă eficiență în slujirea pentru Sine. Dacă ne-am predat inima lui Isus, atunci vom aduce și darurile noastre înaintea Lui. Aurul și argintul nostru, cele mai de preț bunuri pământești pe care le avem, cele mai înalte talente intelectuale și spirituale vor fi consacrate de bunăvoie Aceluia care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi. HLL 65.2

Irod aștepta cu nerăbdare la Ierusalim întoarcerea înțelepților. Pe măsură ce timpul trecea și ei nu se arătau, el a devenit suspicios. Îndărătnicia manifestată de rabini pentru a arăta locul de naștere al lui Mesia părea să indice faptul că îi înțeleseseră planul și că magii îl ocoliseră intenționat. El turbă de mânie la acest gând. Iscusința lui dăduse greș, rămânându-i doar să recurgă la forță. El voia să dea un exemplu cu acest Copil-Rege. Iudeii aceia îngâmfați trebuiau să vadă la ce se puteau aștepta în încercările lor de a instala un domn al lor pe tron. HLL 65.3

Imediat au fost trimiși soldați la Betleem, cu ordin să-i omoare pe toți pruncii de parte bărbătească de la doi ani în jos. Locuințele liniștite din cetatea lui David au fost martore la scenele acelea îngrozitoare, care, cu șase sute de ani mai înainte, îi fuseseră descoperite profetului. “Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere și bocet mult: Rahela își jelea copiii și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.” HLL 65.4

Iudeii aduseseră nenorocirea aceasta asupra lor înșiși. Dacă ar fi umblat cu credincioșie și umilință înaintea lui Dumnezeu, El, ca o demonstrație a puterii Sale, ar fi făcut ca mânia împăratului să fie inofensivă pentru ei. Dar ei înșiși se despărțiseră de Dumnezeu prin păcatele lor și respinseseră Duhul Sfânt, care era singurul lor scut. Ei nu studiaseră Scripturile cu dorința de a se conforma voinței lui Dumnezeu. Ei căutaseră profeții care puteau fi interpretate în așa fel, încât să-i înalțe pe ei înșiși și să arate că Dumnezeu disprețuiește toate celelalte națiuni. Mândria lor semeață era că Mesia avea să vină ca împărat, care să-i biruie pe vrăjmașii Lui și, în mânia Sa, să-i calce în picioare pe păgâni. În felul acesta, au stârnit ura cârmuitorilor lor. Prin faptul că ei prezentaseră greșit misiunea Domnului Hristos, Satana intenționase să aducă la îndeplinire distrugerea Mântuitorului; dar, în loc de aceasta, răul s-a întors asupra capetelor lor. HLL 65.5

Actul acesta de cruzime a fost unul dintre cele din urmă care au întunecat domnia lui Irod. Curând după măcelul pruncilor nevinovați, el însuși a fost constrâns să se plece în fața acelei osânde pe care nimeni nu o poate înlătura. El a murit de o moarte groaznică. HLL 66.1

Iosif, care era încă în Egipt, a fost acum înștiințat de un înger al lui Dumnezeu să se întoarcă în țara lui Israel. Socotindu-L pe Isus ca moștenitorul tronului lui David, Iosif dorea să se stabilească în Betleem; dar, aflând că Arhelau domnea în Iudea în locul tatălui său, s-a temut ca nu cumva planul tatălui său împotriva lui Hristos să fie adus la îndeplinire de către fiu. Dintre toți fiii lui Irod, Arhelau îi semăna cel mai mult la caracter. Succesiunea sa la tron fusese deja marcată de o revoltă în Ierusalim și omorârea a mii de iudei de către gărzile romane. HLL 66.2

Iosif a fost din nou îndrumat spre un loc sigur. S-a întors la Nazaret, unde locuise mai înainte, și aici a locuit Isus aproape treizeci de ani, “ca să se împlinească ce fusese vestit prin prooroci că El va fi chemat Nazarinean”. Galilea era sub controlul unui fiu al lui Irod, însă aici era o mai mare amestecătură de locuitori străini decât în Iudea. HLL 66.3

De aceea exista un interes mai mic pentru lucrurile care îi priveau în special pe iudei și era mai puțin probabil ca pretențiile lui Isus să stârnească gelozia celor din conducere. HLL 67.1

Așa a fost primit Mântuitorul când a venit pe pământ. Părea că nu este nici un loc de odihnă sau siguranță pentru Pruncul Răscumpărător. Dumnezeu nu L-a putut lăsa pe Preaiubitul Său Fiu pe seama oamenilor nici chiar atunci când Acesta Își îndeplinea lucrarea pentru mântuirea lor. El i-a însărcinat pe îngeri să-L însoțească pe Isus și să-L apere până Își va îndeplini misiunea pe pământ și va muri de mâinile celor pe care venise să-i salveze. HLL 67.2