Romanian Version

59/1185

Exod 9

1 Domnul a zis lui Moise: “Du-te la Faraon, și spune-i: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

2 Dacă nu vrei să-l lași să plece, și dacă-l mai oprești,

3 iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi; și anume va fi o ciumă foarte mare.

4 Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel și turmele Egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.”

5 Domnul a hotărât vremea, și a zis: “Mâine, va face Domnul lucrul acesta în țară.”

6 Și Domnul a făcut așa, chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nici o vită din turmele copiilor lui Israel.

7 Faraon a trimes să vadă ce se întîmplase: și iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s'a împietrit, și n'a lăsat pe popor să plece.

8 Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: “Umpleți-vă mînile cu cenușă din cuptor, și Moise s'o arunce spre cer, subt ochii lui Faraon.

9 Ea se va preface într'o țărînă, care va acoperi toată țara Egiptului; și va da naștere, în toată țara Egiptului, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște beșici ferbinți.”

10 Ei au luat cenușă din cuptor, și s'au înfățișat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat -o spre cer, și ea a dat naștere, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște beșici ferbinți.

11 Vrăjitorii nu s'au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca și pe toți Egiptenii.”

12 Domnul a împietrit inima lui Faraon, și Faraon n'a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.

13 Domnul a zis lui Moise: “Scoală-te dis de dimineață, du-te înaintea lui Faraon, și spune -i: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

14 Fiindcă, de data aceasta, am să trimet toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pămîntul.

15 Dacă Mi-aș fi întins mîna, și te-aș fi lovit cu ciumă, pe tine și pe poporul tău, ai fi pierit de pe pămînt.

16 Dar te-am lăsat să rămîi în picioare, ca să vezi puterea Mea, și Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.

17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu, și dacă nu -l lași să plece,

18 iată, mîne, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră așa de mare, cum n'a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui și pînă azi.

19 Pune-ți dar la adăpost turmele și tot ce ai pe cîmp. Piatra are să bată pe toți oamenii și toate vitele de pe cîmp, cari nu vor fi intrat în case; și vor peri.”

20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon, cari s'au temut de Cuvîntul Domnului, și-au adunat în case robii și turmele.

21 Dar cei ce nu și-au pus la inimă Cuvîntul Domnului, și-au lăsat robii și turmele pe cîmp.

22 Domnul a zis lui Moise: “Întinde-ți mîna spre cer; și are să bată piatra în toată țara Egiptului pe oameni, pe vite, și pe toată iarba de pe cîmp în țara Egiptului!”

23 Moise și -a întins toiagul spre cer; și Domnul a trimes tunete și piatră, de cădea foc pe pămînt. Domnul a făcut să bată piatra peste țara Egiptului.

24 A bătut piatra, și focul se amesteca cu piatra; piatra era așa de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată țara Egiptului de cînd este el locuit de oameni.

25 Piatra a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe cîmp, dela oameni pînă la dobitoace; piatra a nimicit și toată iarba de pe cîmp, și a frînt toți copacii de pe cîmp.

26 Numai în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n'a bătut piatra,

27 Faraon a trimes să cheme pe Moise și pe Aaron, și le -a zis: “De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu și poporul meu sîntem vinovați.

28 Rugați-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete și piatră; și vă voi lăsa să plecați, și nu veți mai fi opriți.”

29 Moise i -a zis: “Cînd voi eși din cetate, voi ridica mînile spre Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai bate piatra, ca să știi că al Domnului este pămîntul!

30 Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de Domnul Dumnezeu.”

31 Inul și orzul se prăpădiseră, pentrucă orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;

32 grîul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau tîrzii.

33 Moise a plecat dela Faraon, și a eșit afară din cetate; și -a ridicat mînile spre Domnul, tunetele și piatra au încetat, și n'a mai căzut ploaia pe pămînt.

34 Faraon, văzînd că ploaia, piatra și tunetele încetaseră, n'a contenit să păcătuiască și și -a împietrit inima, el și slujitorii lui.

35 Lui Faraon i s'a împietrit inima și n'a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.