Romanian Version
Eclesiast 2
1 Am zis inimii mele: “Haide! vreau să te încerc cu veselie, și gustă fericirea.” Dar iată că și aceasta este o deșertăciune.
2 Am zis rîsului: “Ești o nebunie!” și veseliei: “Ce te înșeli degeaba?”
3 Am hotărît în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cîrmui cu înțelepciune, și să stărui astfel în nebunie, pînă voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor supt ceruri, în tot timpul vieții lor.
4 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii;
5 mi-am făcut grădini și livezi de pomi, și am sădit în ele tot felul de pomi roditori.
6 Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.
7 Am cumpărat robi și roabe, și am avut copii de casă; am avut cirezi de boi și turme de oi, mai mult de cît toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.
8 Mi-am strîns argint și aur, și bogății ca de împărați și țări. Mi-am adus cîntăreți și cîntărețe, și desfătarea fiilor oamenilor: o mulțime de femei.
9 Am ajuns mare, mai mare de cît toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înțelepciunea.
10 Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima dela nicio veselie, ci am lăsat -o să se bucure de toată truda mea, și aceasta mi -a fost partea din toată osteneala mea.
11 Apoi, cînd m'am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele, și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vînt, și că nu este nimic trainic supt soare.
12 Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie. -Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceeace s'a făcut și mai înainte. -
13 Și am văzut, că înțelepciunea este cu atît mai de folos de cît nebunia, cu cît este mai de folos lumina de cît întunerecul;
14 înțeleptul își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întunerec. Dar am băgat de seamă că și unul și altul au aceeaș soartă.
15 Și am zis în inima mea: “Dacă și eu voi avea aceeaș soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: “Și aceasta este o deșertăciune.”
16 Căci pomenirea înțeleptului nu este mai vecinică de cît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul!
17 Atunci am urît viața căci nu mi -a plăcut ce se face supt soare: totul este deșertăciune și goană după vînt.
18 Mi-am urît pînă și toată munca pe care am făcut -o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.
19 Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuș el va fi stăpîn pe toată munca mea, pe care am agonisit -o cu trudă și înțelepciune supt soare. Și aceasta este o deșertăciune.
20 Am ajuns pînă acolo că m'a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut -o supt soare.
21 Căci este cîte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbîndă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s'a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău.
22 Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește supt soare?
23 Toate zilele lui sînt pline de durere, și truda lui nu este de cît necaz: nici măcar noaptea n'are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune.
24 Nu este altă fericire pentru om decît să mănînce și să bea, și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mîna lui Dumnezeu.
25 Cine, în adevăr, poate să mănînce și să se bucure fără El?
26 Căci El dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strîngă și s'adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este o deșertăciune și goană după vînt.