Mărturii pentru biserică 9

2— Chemați să fim martori

Într-un anumit sens, adventiștii de ziua a șaptea au fost trimiși în lume ca veghetori și purtători de lumină. Lor le-a fost încredințată ultima avertizare pentru o lume care piere. Asupra lor strălucește lumina minunată din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor li s-a dat de îndeplinit o lucrare de cea mai mare importanță — proclamarea primei, a celei de-a doua și a celei de-a treia solii îngerești. Nu există nicio altă lucrare de o asemenea importanță. Ei nu trebuie să îngăduie ca altceva să le absoarbă atenția. 9M 19.1

Cele mai solemne adevăruri încredințate vreodată muritorilor ne-au fost date nouă, ca să le vestim lumii. Proclamarea acestor adevăruri trebuie să fie lucrarea noastră. Lumea trebuie să fie avertizată și poporul lui Dumnezeu trebuie să fie credincios misiunii care i-a fost încredințată. El nu trebuie să se angajeze în speculații, nici să intre în legături de afaceri cu cei necredincioși; pentru că lucrul acesta l-ar împiedica să împlinească lucrarea care a fost încredințată de Dumnezeu. 9M 19.2

Hristos îi spune poporului Său: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5,14). Nu este de mică importanță faptul că sfaturile și planurile lui Dumnezeu ne-au fost descoperite atât de clar. Este un privilegiu minunat să fim în stare să înțelegem voia lui Dumnezeu, așa cum a fost ea descoperită în cuvântul sigur al profeției. Lucrul acesta așază asupra noastră o grea responsabilitate. Dumnezeu așteaptă ca noi să le împărtășim altora cunoștința pe care El ne-a dat-o. Scopul Său este acela ca instrumentele divine și cele omenești să se unească în proclamarea soliei de avertizare. 9M 19.3

Atâta timp cât i se oferă ocazii, fiecare om care a primit lumina adevărului se află sub aceeași responsabilitate sub care se afla profetul lui Israel, căruia i-au fost adresate cuvintele: „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea. Când zic celui rău: ‘Răule, vei muri negreșit!’ și tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar, dacă vei înștiința pe cel rău ca să se întoarcă de la calea lui și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul.” (Ezechiel 33,7-9) 9M 19.4

Oare să așteptăm până când se vor împlini profețiile cu privire la sfârșit, ca de-abia atunci să spunem ceva în legătură cu ele? Câtă valoare vor mai avea atunci cuvintele noastre? Să așteptăm până când judecățile lui Dumnezeu vor cădea asupra celui ce calcă Legea, pentru ca de-abia atunci să-i spunem cum să le evite? Unde este credința noastră în Cuvântul lui Dumnezeu? Trebuie ca, mai întâi, să vedem lucrurile prezise împlinindu-se chiar sub ochii noștri și de-abia atunci să credem ce a spus El? Lumina a venit la noi în raze clare, distincte, arătându-ne că marea zi a Domnului este aproape, este „chiar la uși”. Să căutăm să citim și să înțelegem înainte de a fi prea târziu. 9M 20.1

Noi trebuie să fim canale consacrate, prin care viața cerească să le fie transmisă și altora. Duhul Sfânt trebuie să însuflețească și să pătrundă întreaga biserică, legând inimile laolaltă și curățindu-le. Aceia care au fost îngropați împreună cu Hristos în botez vor învia la o viață nouă, oferind o imagine vie a vieții lui Hristos. Asupra noastră este așezată o responsabilitate sfântă. Ne-a fost încredințată misiunea: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 19.20). Voi sunteți consacrați lucrării de a face cunoscută Evanghelia mântuirii. Desăvârșirea Cerului urmează să fie puterea voastră. 9M 20.2