Mărturii pentru biserică 9
5 — „Fără plată ați primit, fără plată să dați”
Sacrificiul de sine este ideea centrală a învățăturilor lui Hristos. Adesea, ea este prezentată și poruncită într-un limbaj care pare autoritar, pentru că Dumnezeu știe că nu există o altă cale de a-l salva pe om, decât aceea de a îndepărta din viața lui egoismul care, dacă ar fi păstrat, ar degrada întreaga ființă. 9M 49.1
Hristos S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca noi să putem deveni părtași tot mai mult la „o greutate veșnică de slavă” (2 Corinteni 4,17). Și noi trebuie să practicăm același sacrificiu de sine care L-a determinat pe El să Se dea pe Sine la moarte pe cruce, pentru a face posibil ca ființele omenești să aibă viață veșnică. Întotdeauna, când ne cheltuim banii, trebuie să ne străduim să împlinim planul Aceluia care este Alfa și Omega în orice efort creștin. 9M 49.2
Noi trebuie să punem în tezaurul Domnului toate mijloacele pe care le putem economisi. După aceste mijloace strigă câmpurile lipsite și nelucrate. Din multe țări se aude apelul: „Treci… și ajută-ne!” Membrii bisericii noastre ar trebui să simtă un profund interes pentru misiunile din țară și de peste hotare. Mari binecuvântări vor veni asupra lor, dacă vor face eforturi pline de sacrificiu de sine, pentru a înfige stindardul adevărului în câmpuri noi. Banii investiți în această lucrare vor aduce roade bogate. Noi convertiți, bucurându-se în lumina primită din Cuvânt, își vor dărui, la rândul lor, mijloacele pentru a le duce și altora lumina adevărului. 9M 49.3