Mărturii pentru biserică 9
Lucrarea din casă în casă
În multe state sunt așezări de fermieri harnici și înstăriți, care nu au cunoscut încă adevărul pentru timpul acesta. În astfel de locuri trebuie să se lucreze. Membrii laici să preia această ramură de slujire. Împrumutându-le sau vânzându-le cărți, distribuind reviste și ținând lecturi biblice, membrii noștri laici ar putea face mult în vecinătățile lor. Plini de iubire pentru suflete, ei ar putea proclama solia cu o asemenea putere, încât mulți ar fi convertiți. 9M 35.2
Doi lucrători biblici erau așezați pe scaune în casa unei familii. Cu Biblia deschisă înaintea membrilor acesteia, ei Îl prezentau pe Domnul Isus Hristos ca fiind Mântuitorul care iartă păcatele. Rugăciuni sincere erau înălțate către Dumnezeu și inimile erau înduioșate și supuse prin influența Duhului lui Dumnezeu. Rugăciunile lor erau rostite cu prospețime și cu putere. Pe măsură ce Cuvântul lui Dumnezeu era explicat, am văzut că o lumină blândă și strălucitoare lumina Scripturile și, încet, am spus: „Ieși la drumuri și la garduri și, pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre, ca să Mi se umple casa” (Luca 14,23) 9M 35.3
Prețioasa lumină era transmisă din vecin în vecin. Altare familiale care fuseseră dărâmate erau din nou ridicate și mulți erau convertiți. 9M 36.1
Frați și surori, predați-vă Domnului pentru slujire! Nu lăsați să treacă nicio ocazie fără să fie folosită! Vizitați-i pe cei bolnavi și suferinzi și manifestați față de ei un interes plin de amabilitate! Dacă este posibil, faceți ceva ca ei să se simtă mai bine! În acest mod, puteți să le atingeți inima și să le spuneți un cuvânt din partea lui Hristos. 9M 36.2
Doar veșnicia va arăta cât de eficientă poate fi această cale de slujire. Și alte căi de a se face folositori se vor deschide înaintea acelora care sunt gata să îndeplinească datoria care este cel mai aproape de ei. Nu de vorbitori învățați și elocvenți este nevoie acum, ci de oameni umili, asemenea lui Hristos, care au învățat de la Isus din Nazaret să fie blânzi și smeriți și care, încrezându-se în puterea Lui, vor merge la drumuri și la garduri pentru a transmite invitația: „Veniți, căci iată că toate sunt gata.” (Luca 14,17) 9M 36.3
Cei care se pricep la lucrările agricole, la îngrijirea pământului, precum și cei care pot construi clădiri simple, modeste, pot să dea ajutor. Ei pot să facă o lucrare bună și, în același timp, să arate în caracterul lor înaltul standard pe care acești oameni au privilegiul de a-l atinge. Fermierii, oamenii de afaceri, constructorii și toți aceia care sunt pricepuți în diferite meserii, să meargă în câmpurile neglijate, să lucreze pământul, să înființeze ateliere, să ridice locuințe modeste pentru ei înșiși și să le transmită vecinilor lor cunoștința adevărului pentru acest timp. 9M 36.4