Mărturii pentru biserică 9

30 — Administratori credincioși

Hristos ne-a cumpărat cu prețul propriului sânge. El a plătit prețul pentru răscumpărarea noastră și, dacă ne însușim comoara, aceasta este a noastră prin darul fără plată al lui Dumnezeu. 9M 245.1

„Cât ești dator Stăpânului meu?” (Luca 16,5) Este imposibil de spus. Tot ce avem este de la Dumnezeu. El Își întinde mâna peste avuțiile noastre spunând: „Eu sunt proprietarul de drept al întregului Univers; acestea sunt bunurile Mele. Consacrați-Mi zecimile și darurile. Atunci când Mi le veți aduce ca un semn al loialității și al supunerii voastre față de suveranitatea Mea, binecuvântarea Mea vă va spori averea și veți avea din belșug.” 9M 245.2

Dumnezeu pune la probă fiecare suflet care pretinde a crede în El. Tuturor le-au fost încredințați talanți. Domnul le-a dat oamenilor bunurile Sale, pentru a face comerț cu ele. El i-a făcut administratori (ispravnici) ai Săi și le-a dat în posesie bani, case și pământuri. Toate acestea trebuie să fie privite ca aparținându-I Domnului și folosite pentru înaintarea lucrării Sale, pentru zidirea Împărăției Sale în această lume. Atunci când facem comerț cu bunurile Domnului, noi trebuie să căutăm la El înțelepciune, ca nu cumva să folosim lucrurile sfinte pe care El ni le-a încredințat pentru a ne slăvi pe noi înșine sau pentru a ne satisface impulsurile egoiste. Suma încredințată diferă, dar cei care au darurile cele mai mici nu trebuie să considere că, deoarece talantul lor de bunuri materiale este mic, ei nu pot face nimic cu el. 9M 245.3

Fiecare creștin este un administrator al lui Dumnezeu, căruia i-au fost încredințate bunurile Lui. Să nu uităm cuvintele: „Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui” (1 Corinteni 4,2). Să ne asigurăm că nu-L jefuim pe Dumnezeu de niciun dram din ceea ce I se cuvine, pentru că acest aspect are implicații mari. 9M 246.1

Toate lucrurile Îi aparțin lui Dumnezeu. Oamenii pot să-I ignore cerințele. În timp ce El Își revarsă din belșug binecuvântările asupra lor, ei pot folosi darurile Lui pentru satisfacția lor egoistă; dar vor fi chemați să dea socoteală de isprăvnicia lor. 9M 246.2

Un administrator, sau ispravnic, se identifică pe deplin cu stăpânul său. El acceptă responsabilitățile de administrator și trebuie să acționeze în folosul stăpânului său, procedând așa cum ar proceda stăpânul său, dacă ar fi prezent. Interesele stăpânului devin interesele sale. Poziția unui administrator este una de demnitate, pentru că stăpânul are încredere în el. Dacă în vreun fel oarecare el acționează egoist și întoarce spre propriul avantaj câștigurile obținute prin comerțul făcut cu bunurile stăpânului, înseamnă că a înșelat încrederea care i-a fost acordată. 9M 246.3