Mărturii IV

27/96

Nevoia de disciplină în familie

Starea multora din _______ este cu adevărat alarmantă. În special aceasta este situația majorității tinerilor. Familiile lor s-au mutat aici cu convingerea că ei nu aveau să fie o povară pentru biserică, ci un ajutor. Pentru un număr considerabil dintre ei, rezultatul a fost exact opusul. Neglijența părinților de a-și disciplina corespunzător copiii a fost sursa multor rele în multe familii. Tinerii nu au fost struniți așa cum ar fi trebuit. Părinții au neglijat să urmeze îndrumările Cuvântului lui Dumnezeu în această privință, iar copiii au preluat frâiele conducerii în mâinile lor. Consecința a fost că, în general, aceștia au ajuns să-i stăpânească ei pe părinți, în loc să fie sub autoritatea lor. 4M 192.3

Părinții sunt orbi față de adevărata stare în care se află copiii lor, care au reușit să-i înșele complet. Dar cei care au pierdut controlul asupra copiilor lor sunt nemulțumiți atunci când alții caută să-i controleze sau să le arate defectele cu scopul de a li le corecta. Lucrarea lui Dumnezeu din _______ a fost întârziată de faptul că părinții și-au adus copiii nestăpâniți și nedisciplinați în această biserică mare. Mulți trăiesc neglijându-și în mod constant datoria de a-și educa și crește copiii în învățătura și în mustrarea Domnului. Totuși aceștia sunt cei care vorbesc cel mai mult despre răutatea tinerilor din _______, când tocmai exemplul greșit și influența rea a propriilor copii au fost cele care i-au corupt pe tinerii cu care aceștia s-au asociat. 4M 193.1

Astfel de familii au adus asupra acestei biserici cele mai grele poveri. Ele vin cu idei greșite și par să se aștepte ca biserica să fie perfectă și să preia responsabilitatea de a face niște creștini tocmai din copiii pe care ei, ca părinți, nu sunt în stare să-i țină sub control sau să-i păstreze în cadrul unor limite. Ei aruncă asupra bisericii o greutate teribilă și zdrobitoare. Ar putea fi un ajutor dacă ar renunța la egoismul lor și s-ar strădui să-L onoreze pe Dumnezeu și să repare greșelile pe care le-au făcut în viața lor. Dar ei nu fac astfel; rămân distanți, gata să critice lipsa de spiritualitate din biserică, a cărei cea mai mare nenorocire este că numără printre membrii ei prea mulți asemenea lor — poveri inutile, persoane ale căror inimi și vieți sunt neconsacrate și a căror cale este cu totul greșită. Instituțiile situate în _______ au dus în spate prea multe trupuri bolnave și fără viață, care le-au afectat prosperitatea și vitalitatea spirituală. 4M 193.2