Mărturii IV
Avertizările lui Dumnezeu respinse
Ieremia era deja privat de libertate pentru că ascultase de Dumnezeu și le transmisese împăratului și altora care dețineau poziții de răspundere în Israel cuvintele de avertizare pe care le primise din gura lui Dumnezeu. Israeliții nu voiau să accepte aceste mustrări și nici să permită ca purtarea lor să fie pusă la îndoială. Ei au manifestat o mare mânie și un mare dispreț față de cuvintele de mustrare și față de pedepsele prezise că vor veni asupra lor dacă aveau să continue în răzvrătirea lor împotriva Domnului. Deși Israel nu a vrut să asculte cuvântul sfatului divin, atitudinea sa nu a făcut ca acest cuvânt să aibă un efect mai mic și nici Dumnezeu nu a încetat să mustre și să-i amenințe cu dezaprobarea și cu pedepsele Sale pe cei care refuzau să-I asculte cerințele. 4M 176.2
Domnul i-a dat instrucțiuni lui Ieremia, spunându-i: „Ia un sul de carte și scrie în ea toate cuvintele pe care ți le-am spus cu privire la Israel, cu privire la Iuda și cu privire la toate neamurile, din ziua când ți-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi! Poate că, dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce, fiecare, de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.” 4M 176.3
Aici este arătat cât de neplăcut Îi este Domnului să renunțe la poporul Său păcătos. Și, ca nu cumva Israel să neglijeze atât de mult mustrările și avertizările Sale, încât acestea să ajungă să li se șteargă din memorie, El Își amână judecățile și le amintește toată neascultarea și păcatele grave pe care le comiseseră din zilele lui Iosia și până atunci, precum și judecățile pe care El le rostise ca urmare a nelegiuirilor lor. În felul acesta, li s-a oferit o nouă ocazie să-și vadă nelegiuirea și să se pocăiască. Din aceasta vedem că Dumnezeu nu găsește plăcere în a-i face să sufere pe cei care sunt poporul Său, dar, cu o grijă care o depășește pe aceea a unui tată plin de milă față de copilul lui neascultător, El îl invită stăruitor pe poporul Său rătăcitor să se întoarcă la supunere față de El. 4M 177.1
Ascultând de poruncile lui Dumnezeu, profetul Ieremia i-a dictat lui Baruc, scribul său, cuvintele pe care i le dăduse Domnul, iar acesta le-a scris într-un sul. (Vezi Ieremia 36,4.) Mesajul acesta era o mustrare a numeroaselor păcate ale lui Israel și o avertizare cu privire la consecințele care aveau să urmeze dacă israeliții aveau să continue pe calea lor rea. Era un apel serios să renunțe la păcatele lor. După ce totul a fost scris, Ieremia, care era în temniță, l-a trimis pe scribul lui să citească sulul în fața întregului popor adunat „în Casa Domnului, în ziua postului”. Profetul a spus: „Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului și se va întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia și urgia cu care a amenințat Domnul pe poporul acesta.” 4M 177.2
Scribul a ascultat de profet și sulul a fost citit înaintea întregului popor al lui Iuda. Dar aceasta nu a fost totul; el a fost chemat să-l citească și înaintea căpeteniilor. Acestea au ascultat cu un mare interes și, când l-au întrebat pe Baruc în legătură cu misterioasa scriere, pe chipul lor se citea groaza. Ei au promis să-i spună împăratului tot ce auziseră în legătură cu el și cu poporul lui, dar l-au sfătuit pe scrib să se ascundă, deoarece se temeau că împăratul avea să respingă mărturia dată de Dumnezeu prin Ieremia și să caute să-l ucidă nu numai pe profet, ci și pe scribul lui. 4M 177.3
Când căpeteniile i-au spus ce le citise Baruc, împăratul a poruncit imediat să fie adus sulul și să i se citească ce scria în el. Dar, în loc să asculte avertizările și să tremure la aflarea pericolului care îi amenința, pe el și pe poporul lui, cuprins de o furie nebună, el l-a aruncat în foc, în ciuda faptului că unii dintre cei în care el avea o mare încredere l-au implorat să nu îl ardă. Apoi, mânia acestui monarh nelegiuit s-a stârnit împotriva lui Ieremia și a scribului său și a poruncit ca aceștia să fie aduși la el, „dar Domnul i-a ascuns”. După ce împăratul a ars sulul sfânt, cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ieremia și i-a spus: „Ia din nou o altă carte și scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte pe care a ars-o Ioachim, împăratul lui Iuda. Și despre Ioachim, împăratul lui Iuda, spune: Așa vorbește Domnul: «Tu ai ars cartea aceasta, zicând: Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: ‘Împăratul Babilonului va veni, va nimici țara aceasta și va nimici din ea oamenii și dobitoacele’?»” 4M 177.4
Un Dumnezeu îndurător și binevoitor avertizase poporul, pentru binele lui. „Poate că”, a spus cu compasiune Creatorul, „dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce, fiecare, de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.” Dumnezeu privește cu milă la orbirea și la perversitatea oamenilor. El trimite lumină pentru priceperea lor întunecată, prin mustrări și prin amenințări menite să-i facă pe cei mai mândri să-și dea seama de ignoranța lor și să-și deplângă greșelile. El vrea să-i facă pe cei satisfăcuți de ei înșiși să se simtă nemulțumiți de realizările lor și să caute binecuvântări mai mari printr-o mai strânsă legătură cu Cerul. 4M 178.1
Planul lui Dumnezeu nu este să trimită mesageri care să-i mulțumească și să-i flateze pe păcătoși. El nu dă solii de pace, care să-i legene pe cei nesfințiți în siguranța pământească. Dar El așază poveri grele pe conștiința păcătosului și îi străpunge sufletul cu săgețile ascuțite ale convingerii de păcat. Îngerii slujitori îi prezintă înfricoșătoarele judecăți ale lui Dumnezeu, ca să îi adâncească simțământul marii lui nevoi și să-i inspire strigătul îndurerat: „Ce să fac pentru a fi mântuit?” Aceeași mână care umilește până în țărână, care mustră păcatul și face de rușine mândria și ambiția îl ridică pe cel pocăit și nenorocit și îl întreabă cu cea mai profundă simpatie: „Ce vrei să-ți fac?” 4M 178.2
Atunci când a păcătuit împotriva unui Dumnezeu sfânt și milostiv, omul nu poate urma o cale mai nobilă decât aceea de a se pocăi sincer și de a-și mărturisi greșelile cu lacrimi și cu amărăciune în suflet. Aceasta cere Dumnezeu de la el și nu va accepta nimic mai puțin decât o inimă zdrobită și un duh mâhnit. Dar împăratul și căpeteniile lui, în aroganța și în mândria lor, au refuzat invitația lui Dumnezeu de a se întoarce la El. Ei nu au ascultat această avertizare și nu s-au pocăit. Aceasta a fost ultima ocazie de har pentru ei. Dumnezeu declarase că, dacă refuzau să asculte de glasul Său, El avea să aducă asupra lor o pedeapsă înfricoșătoare. Ei au refuzat să asculte, iar El Și-a rostit judecățile asupra lui Israel; l-a pedepsit cu o mânie deosebită pe cel care se înălțase cu mândrie împotriva Celui Atotputernic. 4M 178.3
„De aceea, așa vorbește Domnul despre Ioachim, împăratul lui Iuda: «Niciunul din ai lui nu va ședea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua și la frig noaptea. Îl voi pedepsi pe el, sămânța lui și pe slujitorii lui pentru nelegiuirea lor și voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului și peste oamenii lui Iuda toate nenorocirile cu care i-am amenințat, fără ca ei să fi vrut să Mă asculte.»” 4M 179.1
Arderea sulului nu a însemnat sfârșitul problemei. Cuvintele scrise au fost mai ușor de îndepărtat decât mustrarea și avertizarea pe care le conțineau și decât pedeapsa grabnică pe care o pronunțase Dumnezeu împotriva poporului Israel, care se răzvrătise. Dar chiar și sulul scris a fost refăcut la porunca Domnului. Cuvintele Celui Infinit nu aveau să fie distruse. „Ieremia a luat o altă carte și a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.” 4M 179.2
Dumnezeu nu-Și trimite pedepsele asupra celor care sunt poporul Său fără ca mai întâi să-i avertizeze să se pocăiască. Mânia omului a încercat să împiedice lucrarea profetului lui Dumnezeu, privându-l de libertate, dar Dumnezeu le poate vorbi oamenilor și prin zidurile închisorii și chiar îi poate face mai folositori tocmai prin mijloacele prin care persecutorii caută să le limiteze influența. 4M 179.3
Mulți disprețuiesc astăzi mustrarea credincioasă dată de Dumnezeu în mărturii. Mi s-a arătat că, în aceste zile, mulți au mers atât de departe, încât au ars cuvintele de mustrare și de avertizare care au fost scrise, așa cum a făcut nelegiuitul împărat al lui Israel. Dar împotrivirea față de amenințările lui Dumnezeu nu va împiedica împlinirea lor. Sfidarea cuvintelor Domnului, rostite prin instrumentele alese de El, nu va face altceva decât să-I stârnească mânia și, în cele din urmă, să aducă asupra păcătosului o ruină sigură. Adeseori, în inima păcătosului se aprinde indignarea împotriva agentului prin care Dumnezeu a ales să-Și transmită mustrările. Întotdeauna a fost astfel, iar astăzi există același spirit care l-a persecutat și l-a aruncat în temniță pe Ieremia pentru că a ascultat de cuvântul Domnului. 4M 180.1
În timp ce ignoră avertizările repetate, oamenilor le plac învățătorii falși care le măgulesc vanitatea și îi încurajează în nelegiuirea lor, dar care nu îi vor putea ajuta în ziua necazului. Slujitorii aleși ai lui Dumnezeu trebuie să întâmpine cu răbdare și curaj orice încercare și orice suferință care vine asupra lor prin ocară, ignorare sau acuzații false, pentru că au îndeplinit cu credincioșie datoria pe care le-a încredințat-o Dumnezeu. Ei trebuie să-și aducă aminte că profeții din vechime și Mântuitorul lumii au îndurat și ei abuzuri și persecuții de dragul Cuvântului. Ei trebuie să se aștepte să întâmpine o împotrivire exact la fel ca aceea manifestată prin arderea sulului pe care era scris ce dictase Dumnezeu. 4M 180.2
Domnul pregătește un popor pentru cer. Defectele de caracter, voința încăpățânată, idolatria egoistă, îngăduirea unui spirit de critică, ura și certurile provoacă mânia lui Dumnezeu și trebuie să fie îndepărtate de la poporul Său care păzește poruncile. Cei care trăiesc în aceste păcate sunt înșelați și orbiți de vicleniile lui Satana. Ei cred că sunt în lumină, când, în realitate, orbecăie în întuneric. Există murmure printre noi astăzi exact cum existau în mijlocul vechiului Israel. Cei care, printr-o simpatie neînțeleaptă, îi încurajează pe oameni în răzvrătire atunci când dragostea lor de sine suferă sub mustrarea meritată nu sunt prieteni ai lui Dumnezeu, marele Mustrător. Dumnezeu va trimite mustrări și avertizări poporului Său atâta timp cât acesta continuă să fie pe pământ. 4M 180.3
Cei care iau poziție plini de curaj de partea dreptății, care încurajează supunerea față de voința descoperită a lui Dumnezeu și îi întăresc pe alții în eforturile lor de a se lăsa de faptele lor rele sunt adevărații prieteni ai Domnului, care încearcă, în dragoste, să corecteze greșelile poporului Său, pentru ca El să-i poată spăla și, curățindu-i de orice întinare, să-i facă potriviți pentru Împărăția Sa sfântă. 4M 181.1
După Ioiachim, a urmat la domnie, la Ierusalim, Zedechia. Dar nici noul împărat, nici oamenii de la curtea lui și nici poporul din țară nu au ascultat cuvintele pe care le rostise Domnul prin Ieremia. Caldeenii au început asediul împotriva Ierusalimului, dar, pentru un timp, au fost nevoiți să se abată și să-și întoarcă armele împotriva egiptenilor. Zedechia a trimis un mesager la Ieremia, cerându-i să se roage la Dumnezeul lui Israel în favoarea lor, dar înspăimântătorul răspuns al profetului a fost că armata caldeenilor avea să se întoarcă și să distrugă cetatea. Astfel, Domnul le-a arătat cât de imposibil era ca omul să împiedice judecata divină. „Așa vorbește Domnul: «Nu vă înșelați zicând: ‘Caldeenii se vor depărta de noi!’ Căci nu se vor depărta! Și chiar dacă ați bate toată oastea caldeenilor care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămâne din ei decât vreo câțiva oameni răniți, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui și ar arde cetatea aceasta cu foc.»” 4M 181.2
Ieremia a considerat că își încheiase lucrarea și a încercat să părăsească cetatea, dar a fost împiedicat de unul dintre fiii unui profet fals, care a anunțat că [Ieremia] voia să se alăture dușmanului. Ieremia a negat acuzația mincinoasă, dar, cu toate acestea, a fost adus înapoi. Căpeteniile au fost dispuse să-l creadă mai degrabă pe fiul profetului fals, deoarece îl urau pe Ieremia. Se pare că aceștia credeau că el adusese asupra lor nenorocirea pe care o prezisese. În furia lor, l-au bătut și l-au întemnițat. 4M 181.3
După ce a rămas în temniță mai multe zile, împăratul Zedechia a trimis după el și l-a întrebat în taină dacă avea să-i spună vreun cuvânt din partea Domnului. Ieremia i-a repetat avertizarea că națiunea avea să fie dată în mâna împăratului Babilonului. 4M 181.4
„Ieremia a mai spus împăratului Zedechia: «Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului acestuia, de m-ați aruncat în temniță? Și unde sunt prorocii voștri, care vă proroceau și ziceau: ‘Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva țării acesteia!’? Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugămințile mele! Nu mă trimite iarăși în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!» Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniței și să-i dea în fiecare zi o pâine din ulița brutarilor, până s-a sfârșit toată pâinea din cetate. Astfel, Ieremia a rămas în curtea temniței.” 4M 182.1
Nelegiuitul împărat nu a îndrăznit să-și manifeste deschis încrederea în Ieremia, dar teama l-a determinat să caute informații la el. Cu toate acestea, era prea slab ca să înfrunte dezaprobarea nobililor de la curte și a poporului, supunându-se voinței lui Dumnezeu arătate de profet. În cele din urmă, niște oameni cu autoritate, care erau furioși pentru că Ieremia persista să profetizeze de rău, s-au dus la împărat și i-au spus că, atâta timp cât profetul trăia, nu avea să înceteze să prorocească nenorociri. Au insistat că acesta era dușmanul națiunii lor și că, prin cuvintele lui, slăbea mâinile poporului și aducea nenorocire asupra lor și voiau să-l dea la moarte. 4M 182.2
Lașul împărat știa că aceste acuzații erau false, dar, ca să-i împace pe cei aflați în poziții înalte și influente în cadrul națiunii, s-a prefăcut a crede minciunile lor și l-a dat pe Ieremia în mâinile lor, pentru a face cu el ce doreau. În consecință, profetul a fost luat și aruncat „în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniței, și au pogorât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi, și Ieremia s-a afundat în noroi.” Dar Dumnezeu a ridicat prieteni de partea lui, care l-au implorat pe împărat pentru el și l-au readus în curtea închisorii. 4M 182.3
Încă o dată, împăratul a trimis în secret după Ieremia și i-a poruncit să-i relateze cinstit planul lui Dumnezeu pentru Ierusalim. „Ieremia a răspuns lui Zedechia: «Dacă îți voi spune, mă vei omorî, iar dacă-ți voi da un sfat, nu mă vei asculta.» Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia și a zis: «Viu este Domnul, care ne-a dat viața, că nu te voi omorî și nu te voi lăsa în mâinile oamenilor acestora, care vor să-ți ia viața!»” Atunci, Ieremia a făcut să răsune din nou în urechile împăratului avertizarea Domnului: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Dacă te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, vei scăpa cu viață și nici cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi împreună cu casa ta. Dar, dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile caldeenilor, care o vor arde cu foc, iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!» Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: «Mă tem de iudeii care au trecut la caldeeni; mă tem să nu mă dea în mâinile lor și să mă batjocorească.» Ieremia a răspuns: «Nu te vor da. Ascultă glasul Domnului în ce-ți spun, căci o vei duce bine și vei scăpa cu viață.»” 4M 183.1
Aici s-a arătat îndurarea îndelung răbdătoare a lui Dumnezeu. Chiar și în acel ceas târziu, dacă ar fi existat supunere față de cerințele Sale, viața oamenilor ar fi fost cruțată și cetatea ar fi fost salvată de la distrugere. Dar împăratul s-a gândit că mersese deja prea departe ca să mai dea înapoi. Se temea de evrei, se temea că va ajunge obiectul batjocurii, se temea pentru viața lui. Era prea umilitor ca, atât de târziu, să-i spună poporului: „Accept cuvântul Domnului așa cum a fost rostit prin Ieremia, profetul Său. În fața tuturor acestor avertizări, nu îndrăznesc să risc un război împotriva dușmanului.” 4M 183.2
Cu lacrimi l-a implorat Ieremia pe împărat să se salveze pe sine și să-și salveze poporul. Cu durere în suflet l-a asigurat că nu putea să scape cu viață și că toate averile lui aveau să cadă în mâinile împăratului Babilonului. Dacă voia, putea să salveze cetatea, dar el pornise pe o cale greșită și nu avea să se întoarcă de pe ea. A luat hotărârea să urmeze sfatul profeților falși, al oamenilor pe care în realitate îi disprețuia și care, la rândul lor, râdeau de slăbiciunea de caracter de care el dădea dovadă, satisfăcându-le atât de prompt dorințele. A renunțat la nobila lui demnitate bărbătească pentru a deveni un rob servil al opiniei publice. Deși nu avea un plan stabilit de partea răului, nu a avut nici fermitatea de a sta curajos de partea binelui. Și, cu toate că era convins de adevărul rostit de Ieremia, nu a avut tăria morală de a-i asculta sfatul, ci a înaintat hotărât în direcția greșită. 4M 183.3
El a fost atât de slab, încât nu a vrut nici măcar ca oamenii de la curte și poporul să știe că el avusese o întrevedere cu profetul — atât de mult pusese frica stăpânire pe sufletul lui. Dacă acest domnitor laș ar fi stat plin de curaj în fața poporului său și și-ar fi afirmat încrederea în cuvintele profetului, deja pe jumătate împlinite, ce nenorocire ar fi putut fi evitată! El ar fi trebuit să spună: „Voi asculta de Domnul și voi salva cetatea de la ruina completă. Nu îndrăznesc să desconsider poruncile lui Dumnezeu de frica sau pentru favoarea oamenilor. Iubesc adevărul, urăsc păcatul și voi urma sfatul Atotputernicului lui Israel.” Atunci, poporul ar fi respectat spiritul lui curajos, iar cei care șovăiau între credință și necredință ar fi luat o poziție hotărâtă de partea binelui. Curajul și dreptatea unei astfel de atitudini le-ar fi inspirat supușilor lui admirație și loialitate. Ar fi beneficiat de un sprijin larg și Israel ar fi fost cruțat de o nenorocire de nedescris — foc, măcel și foamete. 4M 184.1
Dar slăbiciunea lui Zedechia a fost un păcat pentru care a plătit un preț teribil. Dușmanul s-a abătut ca o avalanșă irezistibilă și a devastat cetatea. Oastea evreilor a fost bătută și împrăștiată în dezordine. Națiunea a fost cucerită. Zedechia a fost luat prizonier, iar fiii săi au fost uciși înaintea ochilor lui. Apoi, a fost dus din Ierusalim ca rob, auzind strigătele poporului obidit și trosnetul flăcărilor care distrugeau casele. I-au fost scoși ochii, iar când a ajuns în Babilon, a pierit în mod mizerabil. Aceasta a fost pedeapsa necredinței și a faptului că a urmat sfatul celor necredincioși. 4M 184.2
Există mulți profeți falși în zilele noastre, cărora păcatul nu li se pare deosebit de respingător. Ei se plâng că pacea oamenilor este tulburată în mod inutil de mustrările și de avertizările mesagerilor lui Dumnezeu. În ceea ce-i privește, ei leagănă sufletele păcătoșilor într-o tihnă fatală, prin învățăturile lor liniștitoare și înșelătoare. Așa a fost fermecat vechiul Israel de soliile lingușitoare ale preoților corupți. Profețiile lor de prosperitate erau mai plăcute decât mesajul adevăratului profet, care îi îndemna să se pocăiască și să se supună. 4M 185.1
Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să manifeste un spirit blând și plin de compasiune și să arate că, în atitudinea lor față de oameni, nu sunt mânați de motive personale și nu găsesc plăcere în a transmite o solie de mânie în Numele Domnului. Dar ei nu trebuie să se sustragă niciodată de la a arăta păcatele de care se fac vinovați cei care susțin că sunt poporul lui Dumnezeu și nici să înceteze să se străduiască să-i convingă să se întoarcă de la greșelile lor și să asculte de Domnul. 4M 185.2
Cei care caută să acopere păcatul și să-l facă să pară mai puțin grav în mintea păcătosului fac lucrarea profeților falși și pot să se aștepte ca, după o astfel de purtare, să urmeze mânia lui Dumnezeu, care aduce pedeapsa. Domnul nu-Și va adapta niciodată căile la dorințele oamenilor corupți. Profetul fals l-a acuzat pe Ieremia că nenorocește poporul prin declarațiile lui pline de asprime și a căutat să le dea oamenilor siguranță, promițându-le prosperitate, considerând că sărmanilor oameni nu trebuie să li se amintească mereu păcatul și să fie amenințați cu pedeapsa. Atitudinea aceasta i-a încurajat pe oameni să se împotrivească sfatului profetului adevărat și să se înverșuneze în dușmănia lor față de el. 4M 185.3
Dumnezeu nu are nicio simpatie față de făcătorul de rele. El nu-i dă nimănui libertatea să ascundă sub o aparență înșelătoare păcatele poporului Său și nici să strige: „Pace, pace!” când El a declarat că nu va fi pace pentru cel nelegiuit. Cei care instigă la răzvrătire împotriva slujitorilor pe care îi trimite Dumnezeu ca să transmită soliile Sale se răzvrătesc împotriva cuvântului Domnului. 4M 185.4