Mărturii IV

Îngâmfarea și egoismul

Stimate frate, ai făcut o greșeală regretabilă că, aflându-te în fața pacienților, în cabinet, cum te afli adesea, te-ai lăudat pe tine și pe soția ta. Copiii tăi au învățat niște lecții din aceste remarci, lecții care le-au modelat caracterul. Ei au început să creadă că, fiind copiii voștri, le sunt superiori celorlalți copii, în general. Erai îngrijorat că oamenii nu îți vor acorda respectul care consideri că se cuvine poziției tale de medic în cadrul Institutului de Sănătate. Atitudinea aceasta arată o slăbiciune a ta, care îți împiedică progresul spiritual. De asemenea, ea te face să fii oarecum gelos pe ceilalți, temându-te că îți vor lua locul sau că nu vor arăta prețuirea cuvenită poziției și valorii tale. De asemenea, ai înălțat-o pe soția ta, prezentând-o în fața pacienților ca pe o ființă superioară. Ai fost ca un om orb — i-ai atribuit calități pe care nu le are. 4M 98.1

Ar fi trebuit să îți aduci aminte că valoarea ta morală este evaluată după cuvintele, după faptele și după acțiunile tale, iar acestea nu pot fi ascunse, ci te vor așeza înaintea pacienților tăi în postura adevărată. Dacă manifești interes față de ei, dacă le dedici lor eforturile tale, ei vor ști și te vei bucura de încrederea și de dragostea lor. Dar vorbele goale nu-i vor face niciodată să creadă că ai obosit și ți-ai epuizat energia trudind din greu pentru ei, când ei știu că nu s-au bucurat de atenția și de grija ta specială. Pacienții vor avea încredere și dragoste față de aceia care manifestă un interes special pentru ei și care fac eforturi pentru a-i ajuta să se vindece. Dacă faci această lucrare, care nu poate fi lăsată nefăcută și pentru care pacienții plătesc, atunci nu va trebui să te străduiești să le câștigi prețuirea și respectul vorbind, pentru că le vei dobândi la fel de sigur pe cât îți faci lucrarea. 4M 98.2

Tu nu ai fost cu totul altruist și, de aceea, nu te-ai bucurat de binecuvântarea pe care Dumnezeu le-o dă lucrătorilor Săi altruiști. Interesul tău a fost împărțit. Ai fost atât de preocupat de tine și de ale tale, încât Domnul nu a avut niciun motiv să lucreze și să Se îngrijească în mod special de tine. Comportamentul tău în această privință te-a descalificat pentru poziția pe care o deții. Am văzut, în urmă cu un an, că te-ai considerat competent pentru a conduce singur Institutul. Dacă ar fi al tău și tu ai fi singurul care ar avea de beneficiat sau de pierdut prin câștigurile sau prin pierderile lui, ai considera că este datoria ta să te îngrijești în mod special ca să nu se înregistreze pierderi și ca pacienții acceptați din caritate să nu secătuiască mijloacele Institutului. Ai analiza cazurile lor și nu le-ai îngădui să rămână nicio săptămână mai mult decât este absolut necesar. Ai găsi multe căi prin care să reduci cheltuielile și să economisești fondurile Institutului. Dar tu nu ești decât un simplu angajat, iar zelul, interesul și capacitățile pe care crezi că le ai pentru a administra o astfel de instituție nu sunt dovedite. Pacienților nu li se acordă atenția pentru care au plătit și pe care sunt îndreptățiți să o aștepte. 4M 99.1

Mi-ai fost arătat adesea întorcându-le spatele bolnavilor care aveau nevoie de sfaturile și de recomandările tale. Când mi-ai fost prezentat, păreai indiferent, mai degrabă lipsit de răbdare, de-abia ascultând ce aveau să-ți spună [pacienții], lucruri care pentru ei erau foarte importante. Parcă tot timpul erai grăbit, amânându-i pentru mai târziu, când doar câteva cuvinte potrivite, de simpatie și de încurajare, ar fi liniștit o mie de temeri, aducând pace și siguranță în locul neliniștii și al suferinței. Păreai că îți era frică să stai de vorbă cu pacienții. Nu încercai să le înțelegi sentimentele, ci stăteai distant, când ar fi trebuit să te apropii mai mult de ei. Erai prea rece și inabordabil. Ei privesc la tine așa cum privește un copil la părintele lui și au dreptul să aștepte și să primească din partea ta atenții pe care tu nu li le oferi. „Eu și al meu” se interpune între tine și lucrarea pe care o cere din partea ta poziția pe care o ocupi. Pacienții și ajutoarele tale au nevoie adesea de sfatul tău, dar se simt stânjeniți să vină la tine și să ți se adreseze. 4M 99.2

Te-ai străduit să păstrezi o demnitate nepotrivit de mare, dar nu ți-ai atins acest obiectiv, ci, dimpotrivă, ai pierdut încrederea și dragostea pe care le-ai fi putut câștiga printr-o atitudine nepretențioasă, dând dovadă de modestie și de blândețe. Adevăratul devotament și adevărata consacrare față de Dumnezeu te vor ajuta să-ți găsești un loc în inimile tuturor și te vor înveșmânta cu o demnitate autentică, neprefăcută. Ai fost înălțat prin cuvintele de aprobare care ți s-au spus. Modelul tău trebuie să fie viața lui Hristos, care să te învețe să faci bine în orice poziție pe care o ocupi. În timp ce tu te vei îngriji de alții, Dumnezeu Se va îngriji de tine. Maiestatea cerului nu S-a ferit de oboseală. El a călătorit pe jos, din loc în loc, pentru a le face bine celor suferinzi și sărmani. Chiar dacă ai anumite cunoștințe, chiar dacă înțelegi oarecum organismul uman și poți să legi boala de cauza ei — chiar dacă poți să vorbești în limbi omenești și îngerești —, mai ai nevoie și de alte calități, altfel, toate darurile tale nu vor avea nicio valoare specială. Tu ai nevoie de putere de la Dumnezeu — o putere pe care o pot obține doar cei care își pun încrederea în El și care se consacră lucrării pe care El le-a încredințat-o. Hristos trebuie să facă parte din cunoștința ta. Trebuie să ții seama de înțelepciunea Lui, nu de a ta. Atunci, vei înțelege cum să fii o lumină în saloanele bolnavilor. Îți lipsesc libertatea spiritului, puterea și credința. Credința ta este slabă pentru că nu o exerciți; ea nu poate fi viguroasă și sănătoasă. Dacă nu Îl vei lua cu tine pe Isus atunci când îi vizitezi pe cei care au inima și trupul bolnave, eforturile tale nu vor avea succesul pe care ar putea să îl aibă și pacienții nu vor dobândi puterea fizică și spirituală pe care ar putea să o dobândească. Cuvintele și faptele Sale trebuie să te însoțească. Atunci vei simți că aceia cărora le-ai adus binecuvântare, prin rugăciunile și prin cuvintele tale, te binecuvântează la rândul lor. 4M 100.1

Tu încă nu ai simțit că ești cu totul dependent de Dumnezeu și că, fără înțelepciunea Sa specială și fără harul Său, ești ineficient și slab. Te îngrijorezi, îți este teamă și ești plin de îndoială, din cauză că ai lucrat prea mult doar în puterea ta. În Dumnezeu, tu poți să prosperi. Puterea ta trebuie să vină din unirea ta cu El. Să nu obosești în facerea de bine. 4M 101.1

Maiestatea cerului îi invită pe cei obosiți: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Motivul pentru care povara pare uneori atât de grea și jugul atât de supărător este acela că tu te-ai înălțat mai presus de blândețea și de smerenia pe care le-a manifestat divinul nostru Domn. Încetează să încerci să te mulțumești și să te înalți pe tine; mai degrabă, lasă ca eul tău să fie ascuns în Isus și învață de la Acela care te-a invitat și ți-a promis odihnă. 4M 101.2

Am văzut că Institutul de Sănătate nu va putea să prospere atâta timp cât aceia care dețin poziții de răspundere sunt mai interesați de ei înșiși decât de această instituție. În lucrarea Sa, Dumnezeu are nevoie de bărbați și de femei care să dea dovadă de altruism, iar cei care conduc Institutul de Sănătate trebuie să supravegheze cu grijă toate departamentele acestuia, să practice economia, să fie atenți la amănunte și să evite orice pierdere. Cu alte cuvinte, trebuie să fie la fel de atenți și de meticuloși în lucrarea lor de administratori [ai Institutului] ca și când ar fi proprietari. 4M 101.3

Te-ai frământat cu simțământul că anumite lucrări care trebuiau făcute nu te priveau pe tine. Tot ce are legătură cu Institutul trebuie să te privească. Dacă observi că sunt necesare anumite lucruri de care tu nu te poți ocupa în mod adecvat, fiind solicitat în altă parte, cere ajutorul cuiva care poate să le acorde atenție imediat. Dacă această lucrare este prea grea pentru tine, trebuie să te înlocuiască cineva care poate să facă față tuturor îndatoririlor care îi revin cuiva care deține poziția ta de răspundere. 4M 101.4

În discuțiile pe care le-ai purtat în saloane, de multe ori i-ai acuzat pe pacienți și pe asistenți că așază asupra ta poveri și griji inutile, în timp ce am văzut că tu nu îndeplinești nici jumătate din responsabilitățile care îți revin ca medic. Nu te-ai ocupat așa cum ar fi trebuit de cazurile bolnavilor aflați în grija ta. Pacienții nu sunt orbi, își dau seama că îi neglijezi. Ei se află departe de casă, veniți cu cheltuială ca să primească îngrijirea și tratamentul pe care nu le pot primi acasă la ei. Felul tău de a vorbi și atitudinea ta aspră din saloane dăunează instituției și Îi displac lui Dumnezeu. 4M 102.1

Este adevărat că ai de purtat responsabilități grele, dar, în multe cazuri, ți-ai acuzat pacienții și asistenții atunci când problema era la membrii familiei tale. Ei îți cer tot timpul ajutorul, dar nu te ajută la rândul lor, nu ai pe nimeni dintre cei din casa ta care să-ți susțină mâinile ridicate și să te încurajeze. Dacă nu te-ai fi obosit în afara muncii de la Institut, ai fi putut să lucrezi mult mai bine, fără să-ți pierzi puterea și curajul. Ai datoria de a te îngriji de familia ta, dar, în niciun caz, nu trebuie ca ei să fie atât de neajutorați cum sunt și o atât de mare povară asupra ta. Dacă vor, ei pot să te ajute. 4M 102.2

În același timp, tu ai datoria să-ți păstrezi sănătatea și, dacă grijile familiei sunt atât de mari, încât lucrarea în care ești angajat este atât de epuizantă pentru tine și nu reușești să le acorzi timp și atenție pacienților și Institutului, ceea ce este datoria ta să faci, atunci ar trebui să îți dai demisia din poziția aceasta și să găsești un loc care să-ți permită să fii corect și față de familia ta, și față de tine însuți, și față de responsabilitățile pe care ți le asumi. Poziția pe care o ocupi acum este foarte importantă. Ea cere o minte clară, putere intelectuală, nervoasă și musculară. Pentru a reuși în această lucrare, este nevoie de cel mai serios devotament și nimic mai puțin decât atât nu va face ca instituția să prospere. Pentru a fi vie, este nevoie ca ea să fie condusă de lucrători vii, activi, care să nu fie stăpâniți de interese personale. 4M 102.3

Soră I, tu nu ai fost pentru soțul tău ajutorul care ar fi trebuit să fii. Ai fost preocupată mai mult de propria persoană. Nu ți-ai dat seama de nevoia de a-ți trezi energiile adormite ca să-ți încurajezi și să-ți întărești soțul în eforturile lui sau ca să fii o binecuvântare pentru copiii tăi, printr-o influență corectă. Dacă te-ai fi dedicat cu seriozitate responsabilităților pe care Dumnezeu le-a așezat asupra ta, dacă l-ai fi ajutat pe partenerul tău de viață să-și poarte poverile și ai fi acționat în unitate cu el în a vă disciplina copiii într-un mod adecvat, lucrurile ar fi stat altfel în familia voastră. 4M 103.1

Dar tu ai cedat în fața sentimentelor tale de mâhnire și de întristare, și aceasta a adus asupra căminului vostru un nor, în loc să aducă lumina soarelui. Nu ai încurajat speranța și bucuria, ci ai avut o influență deprimantă asupra celor pe care ar fi trebuit să-i ajuți prin cuvinte și prin fapte amabile. Aceasta este consecința egoismului. Ai cerut atenție și simpatie din partea soțului și a copiilor tăi, dar nu ai simțit că era datoria ta să-ți abați atenția de la propria persoană și să lucrezi pentru fericirea și binele lor. Ai cedat nerăbdării și ți-ai mustrat cu asprime copiii. Aceasta nu a făcut decât să îi întărească în căile lor rele și să distrugă legăturile de afecțiune care ar trebui să lege laolaltă inimile părinților și ale copiilor. 4M 103.2

Ți-a lipsit stăpânirea de sine și ți-ai criticat soțul în prezența copiilor; aceasta a micșorat autoritatea lui asupra lor, dar și pe a ta. Ai fost foarte slabă. Când copiii veneau la tine cu nemulțumirile lor în legătură cu alții, imediat hotărai în favoarea lor și îi criticai și îi acuzai în mod neînțelept pe cei de care ei se plângeau. Atitudinea aceasta a cultivat în mintea copiilor tăi o înclinație de a murmura împotriva celor care nu le acordă considerația pe care ei își imaginează că o merită. În mod indirect, tu ai încurajat acest spirit, în loc să-l reduci la tăcere. Nu te-ai purtat cu copiii tăi atât de ferm și de corect cum ar fi trebuit. 4M 103.3

Ai avut încercări, ai avut apăsări sufletești, ai fost descurajată, dar i-ai acuzat în mod nedrept pe alții pentru această nefericire a ta. Principala cauză pentru această stare de lucruri se găsește în tine. Tu nu ai reușit să faci din căminul tău ceea ce acesta ar fi trebuit și ar fi putut să fie. Încă stă în puterea ta să corectezi aceste greșeli. Ieși din această stare rece și retrasă, nu mai fi atât de rigidă! Oferă mai multă dragoste, în loc să pretinzi! Cultivă bucuria, lasă lumina soarelui în inima ta și apoi ea va străluci asupra celor din jurul tău. Fii mai sociabilă, caută să câștigi încrederea copiilor tăi, astfel încât ei să poată veni la tine pentru sfat și îndemn! Încurajează în ei modestia și altruismul și așază înaintea lor un exemplu bun. 4M 104.1

Treziți-vă, fratele și sora mea, față de nevoile familiei voastre! Nu fiți orbiți, ci apucați-vă împreună de treabă, în unitate, cu calm, cu rugăciune și cu credință. Puneți-vă casa în ordine, și Dumnezeu vă va binecuvânta eforturile. 4M 104.2