Mărturii IV

Strângerea de fonduri

Binecuvântarea lui Dumnezeu se va opri asupra celor din _______ care au pe inimă lucrarea lui Dumnezeu. Darurile de bunăvoie ale fraților și ale surorilor noastre, oferite cu credință și cu dragoste Mântuitorului răstignit, le vor aduce înapoi binecuvântări, deoarece Dumnezeu notează și Își aduce aminte de fiecare act de generozitate din partea sfinților Săi. În pregătirea unei case de închinare trebuie să se exercite multă credință și încredere în Dumnezeu. În tranzacțiile și în afacerile vieții, cei care nu riscă nimic nu progresează prea mult; de ce să nu avem încredere și într-un proiect pentru Dumnezeu și să investim în lucrarea Sa? 4M 76.2

Unii, atunci când sunt săraci, sunt generoși din puținul lor, dar, când ajung bogați, devin avari. Motivul pentru care au atât de puțină credință este acela că nu continuă să înainteze pe măsură ce prosperă din punct de vedere material și să ofere, chiar cu sacrificii, pentru cauza lui Dumnezeu. 4M 77.1

În sistemul iudaic se cerea ca darurile și milosteniile să fie aduse mai întâi înaintea Domnului. La seceriș și la culesul viilor, primele roade ale câmpului — grâul, mustul și untdelemnul — trebuiau consacrate ca un dar pentru Domnul. Spicele rămase după seceriș și colțurile ogoarelor erau rezervate celor săraci. Îndurătorul nostru Tată ceresc nu neglija nevoile celor săraci. Primele roade din lână, atunci când erau tunse oile, și din grâu, la treierat, trebuiau oferite Domnului și era poruncit ca săracii, văduvele, orfanii și străinii să fie invitați la aceste sărbători. La încheierea fiecărui an, tuturor li se cerea să spună sub un jurământ solemn dacă au făcut sau nu după porunca lui Dumnezeu. 4M 77.2

Domnul a stabilit această rânduială pentru a imprima în mintea poporului faptul că, în orice lucru, El trebuie să fie pe primul loc. Prin acest sistem al binefacerii, ei aveau să țină minte că îndurătorul lor Stăpân era adevăratul proprietar al ogoarelor, al turmelor și al cirezilor lor, că Dumnezeul cerului le trimitea lumina soarelui și ploaia în vremea semănatului și înainte de seceriș și că tot ce aveau ei era creația Sa. Totul era al Domnului și El îi desemnase administratori ai bunurilor Sale. 4M 77.3

Dărnicia evreilor la ridicarea tabernaculului și la construirea templului ilustrează un spirit de generozitate care nu a fost egalat de creștini niciodată după aceea. Ei fuseseră eliberați din lunga lor robie egipteană și erau peregrini prin pustie. Totuși, de-abia scăpaseră de armatele egiptenilor care îi urmăriseră, după plecarea lor grăbită, când cuvântul Domnului i-a vorbit lui Moise și i-a spus: „Vorbește copiilor lui Israel: Să-mi aducă un dar; să-l primiți pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.” 4M 77.4

Poporul Său avea puține bunuri și nici nu se întrevedea vreo perspectivă de a le înmulți, dar înaintea lor se afla un obiectiv — acela de a construi un locaș de închinare pentru Dumnezeu. Domnul vorbise și trebuia ca ei să asculte de glasul Său. Nu au păstrat nimic pentru ei. Toți au dat cu mână largă nu doar o anumită sumă din venitul lor, ci o parte însemnată din tot ce aveau. Le-au dedicat Domnului cu bucurie și din toată inima și El a fost mulțumit de ceea ce au făcut. Nu erau toate ale Sale? Nu El le dăduse tot ce aveau? Dacă El le cerea, nu era datoria lor să Îi dea înapoi ce era al Său? 4M 78.1

Nu a fost nevoie să se insiste. Oamenii au adus chiar mai mult decât era nevoie și li s-a spus să se oprească, deoarece era mai mult decât putea fi folosit. Și la construirea templului, mai târziu, apelul pentru daruri a fost întâmpinat cu un răspuns din inimă. Oamenii nu au dat cu părere de rău, ci s-au bucurat de perspectiva construirii unei clădiri pentru închinarea la Dumnezeu și au dăruit mai mult decât era necesar pentru acest scop. David L-a binecuvântat pe Domnul înaintea întregii adunări și a spus: „Căci ce sunt eu și ce este poporul meu pentru ca să putem să-Ți aducem daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-Ți aducem.” Și, din nou, în rugăciunea lui, David a mulțumit prin aceste cuvinte: „Doamne, Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate aceste bogății pe care le-am pregătit ca să-Ți zidim o casă, Ție, Numelui Tău celui sfânt, și ale Tale sunt toate.” 4M 78.2

David a înțeles bine de unde veneau toate bogățiile lui. Fie ca și cei de astăzi, care se bucură de iubirea Mântuitorului, să poată înțelege că argintul și aurul sunt ale Domnului și că trebuie să fie folosite pentru a vesti slava Sa și nu trebuie păstrate cu zgârcenie pentru a se îmbogăți și satisface pe ei înșiși. El are un drept indiscutabil asupra tuturor lucrurilor pe care le-a împrumutat creaturilor Sale. Tot ce au este al Său. 4M 78.3

Sunt obiective înalte și sfinte care cer fonduri, iar banii astfel investiți îi vor aduce dătătorului o bucurie mai profundă și mai durabilă decât dacă ar fi fost cheltuiți pentru satisfacții personale sau dacă ar fi adunați în mod egoist, din lăcomie de câștig. Atunci când Dumnezeu apelează la comoara noastră, oricare ar fi suma, răspunsul binevoitor face ca darul să fie o jertfă consacrată Lui și îi asigură dătătorului o comoară în cer, pe care molia nu o poate strica, focul nu o poate mistui și nici hoții nu pot intra să o fure. Investiția este sigură. Banii sunt puși în pungi care nu au găuri. Sunt în siguranță. 4M 79.1

Oare pot creștinii, care se laudă că au o lumină mai mare decât au avut evreii, să dea mai puțin decât aceștia? Pot creștinii care trăiesc aproape de încheierea timpului să fie mulțumiți cu darurile lor, când nu sunt nici pe jumătate din cele ale iudeilor? Dărnicia lor avea în vedere binele națiunii lor, dar lucrarea din aceste ultime zile se extinde în întreaga lume. Solia adevărului trebuie să meargă la toate națiunile, limbile și popoarele; publicațiile ei, tipărite în multe limbi diferite, trebuie să fie răspândite ca frunzele toamna. 4M 79.2

Stă scris: „Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire.” Și din nou: „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.” Să ne întrebăm: Ce ar fi făcut Mântuitorul în situația noastră? Care ar fi fost eforturile Lui pentru mântuirea sufletelor? Răspunsul la această întrebare se găsește în exemplul lui Hristos. El Și-a părăsit regalitatea, a lăsat deoparte slava, Și-a sacrificat bogățiile și Și-a îmbrăcat divinitatea în natură omenească, astfel încât să ajungă la oameni acolo unde se aflau ei. Exemplul Său ne arată că El Și-a dat viața pentru cei păcătoși. 4M 79.3

Satana i-a spus Evei că putea să dobândească o înaltă stare de fericire prin satisfacerea apetitului neîngăduit, dar făgăduința dată de Dumnezeu omului se bazează pe tăgăduirea de sine. Atunci când Hristos suferea în agonie pe crucea rușinoasă pentru răscumpărarea omului, natura omenească era înălțată. Doar prin cruce familia omenească poate fi înălțată pentru a se uni cu cerul. Tăgăduirea de sine și crucea ne întâmpină la fiecare pas, în călătoria noastră spre cer. 4M 79.4

Spiritul generozității este spiritul cerului. Spiritul egoismului este spiritul lui Satana. Dragostea gata de sacrificiu a lui Hristos este descoperită pe cruce. El a dat tot ce avea și S-a dat pe Sine pentru ca omul să poată fi salvat. Crucea lui Hristos apelează la bunăvoința fiecărui urmaș al binecuvântatului Mântuitor. Principiul ilustrat acolo este acela de a da și iarăși a da. Acest principiu, aplicat printr-o generozitate reală și prin fapte bune, este adevăratul rod al viețuirii creștine. Principiul celor lumești este a lua și iarăși a lua; în felul acesta, ei așteaptă să își asigure fericirea, dar, când este aplicat în toate aspectele, rezultatul este nefericire și moarte. 4M 80.1

Misiunea urmașilor lui Hristos este aceea de a le duce adevărul locuitorilor pământului, de a-i elibera de vinovăție și de indiferență. Oamenii trebuie să aibă adevărul, ca să poată fi sfințiți prin el, iar noi suntem canalele luminii lui Dumnezeu. Talentele noastre, cunoștințele și banii pe care îi avem nu sunt pentru a beneficia doar noi de aceste lucruri, ci pentru a fi folosite la salvarea sufletelor, pentru a-l ridica pe om din viața lui de păcat și a-l aduce, prin Hristos, la Dumnezeul cel infinit. 4M 80.2

Noi ar trebui să fim niște lucrători plini de zel în această lucrare, căutând să-i conducem pe cei păcătoși, care s-au pocăit și au credință, la un Mântuitor divin și să le întipărim înaltul simțământ al iubirii lui Dumnezeu pentru om. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Ce dragoste inegalabilă! O temă pentru cea mai profundă meditație! Uimitoarea dragoste a lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a iubit! Gândul acesta are o putere cuceritoare asupra sufletului și aduce mintea în supunere față de voința lui Dumnezeu. Oamenii care sunt înnebuniți după câștig și care sunt dezamăgiți și nefericiți în alergarea lor după lucrurile acestei lumi au nevoie de cunoștința adevărului, care să le liniștească foamea nestăvilită și setea sufletului. 4M 80.3

Este nevoie de misionari pentru Dumnezeu în orașul vostru mare, pentru a le duce lumina celor care stau în umbra morții. Este nevoie de mâini experimentate care, cu blândețea înțelepciunii și cu tăria credinței, să ridice la pieptul unui Mântuitor plin de compasiune sufletele obosite. O, egoismul! Ce blestem! El ne împiedică să ne angajăm în slujba lui Dumnezeu. El ne împiedică să înțelegem cerințele datoriei, care ar trebui să ne aprindă în inimi un zel arzător. Toate energiile trebuie să fie aduse la ascultare de Hristos. A ne împărți interesul cu conducătorii minciunii înseamnă a da ajutor de partea greșită și a le oferi avantaj dușmanilor noștri. Adevărul lui Dumnezeu nu cunoaște compromis cu păcatul, nici legătură cu prefăcătoria și nici unire cu nelegiuirea. Este nevoie de soldați care să răspundă întotdeauna la apel și să fie gata pentru o acțiune imediată, nu de aceia care, atunci când este nevoie de ei, sunt găsiți ajutându-l pe vrăjmaș. 4M 80.4

Lucrarea noastră este mare. Cu toate acestea, mulți dintre cei care pretind a crede adevărurile sacre sunt paralizați de sofismele lui Satana și nu fac nimic pentru cauza lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, îi pun piedici. Când vor acționa și ei ca unii care Îl așteaptă pe Domnul? Când vor manifesta un zel pe măsura credinței pe care o mărturisesc? Mulți oameni își păstrează în mod egoist banii, liniștindu-și conștiința cu planul de a face vreun lucru mare pentru cauza lui Dumnezeu după moartea lor. Ei donează bisericii și diferitelor ei departamente mulți bani prin testament și apoi stau liniștiți că au făcut tot ce se cerea de la ei. În ce și-au sacrificat ei eul prin acest act? Dimpotrivă, au manifestat adevărata esență a egoismului. Ei plănuiesc să Îi dea lui Dumnezeu banii atunci când nu vor mai avea cum să-i folosească. Dar vor să îi păstreze cât de mult pot, până când un mesager care nu poate fi înlăturat îi va sili să lase tot ce au strâns. 4M 81.1

Un astfel de testament este adeseori dovada lăcomiei. Dumnezeu ne-a desemnat pe toți să fim administratori ai Săi și, în niciun caz, nu ne-a autorizat să ne neglijăm datoria sau să o lăsăm în seama altora, ca să o împlinească ei. Apelul pentru fonduri care să contribuie la progresul cauzei adevărului nu va fi niciodată mai urgent decât acum. Banii noștri nu vor face niciodată mai mult bine decât în acest timp. Fiecare zi de întârziere în folosirea lor corectă limitează perioada în care s-ar putea face cu ei o bună lucrare pentru salvarea sufletelor. Dacă lăsăm ca alții să realizeze ceea ce Dumnezeu ne-a cerut nouă să facem, greșim față de noi înșine și față de Acela care ne-a dat tot ce avem. Cum ar putea alții să facă lucrarea noastră de binefacere mai bine decât o putem face noi înșine? Dumnezeu vrea ca fiecare om să fie în timpul vieții lui executorul propriului testament în această privință. Greutățile, accidentele sau intrigile pot să împiedice pentru totdeauna actele de binefacere intermediate, atunci când cel care a acumulat o avere nu mai este ca să o păzească. Este trist că atât de mulți oameni neglijează ocazia de aur prezentă de a face bine și așteaptă să fie scoși din isprăvnicia lor, pentru a-I înapoia Domnului banii pe care El li i-a împrumutat ca să fie folosiți pentru slava Sa. 4M 81.2

O caracteristică a învățăturilor lui Hristos o constituie frecvența și seriozitatea cu care a mustrat păcatul lăcomiei și cu care a subliniat pericolul strângerii de bogății pământești și al iubirii excesive de câștig. În casele celor bogați, în templu și pe străzi, El îi avertiza pe cei care întrebau despre mântuire: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani…” „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” 4M 82.1

Această dedicare tot mai mare pentru a obține bani și egoismul la care dă naștere dorința după câștig îndepărtează favoarea lui Dumnezeu din biserică și îi ucide spiritualitatea. Atunci când mintea și mâinile sunt permanent ocupate cu plănuirea și cu truda pentru acumularea de bogății, cerințele lui Dumnezeu și ale omenirii sunt uitate. Dacă ne-a binecuvântat cu prosperitate, Dumnezeu nu a făcut acest lucru pentru ca timpul și atenția noastră să fie retrase de la El și acordate lucrurilor pe care El ni le-a dat cu împrumut. Dătătorul este mai mare decât darul. Noi nu suntem ai noștri, căci am fost cumpărați cu un preț. Oare am uitat prețul infinit plătit pentru răscumpărarea noastră? A murit recunoștința din inimă? Crucea lui Hristos nu face de rușine o viață de comoditate egoistă și de îngăduințe? 4M 82.2

Ce s-ar fi întâmplat dacă Hristos, obosit de nerecunoștința și de abuzurile care Îl întâmpinau în toate părțile, Și-ar fi abandonat lucrarea? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi ajuns niciodată în acel punct în care a spus: „S-a isprăvit!” și dacă S-ar fi întors în cer, descurajat de primirea care I-a fost făcută? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi trecut niciodată prin acel chin sufletesc din Grădina Ghetsimani, care a făcut ca prin pori să-I iasă mari picături de sânge? 4M 82.3

În truda Sa pentru răscumpărarea neamului omenesc, Hristos a fost motivat de o dragoste fără egal și de devotament față de voința Tatălui. El a trudit pentru binele omului până în ceasul umilirii Lui. Și-a petrecut viața în sărăcie și în tăgăduire de Sine, de dragul păcătosului decăzut. Într-o lume care era a Sa, nu a avut un loc în care să-Și plece capul obosit. Noi culegem roadele acestui infinit sacrificiu și, cu toate acestea, atunci când este o muncă de făcut, când este nevoie de banii noștri pentru a ajuta în lucrarea Răscumpărătorului, de salvare a sufletelor, ne sustragem de la datorie și cerem să fim scuzați. O indolență rușinoasă, o indiferență nepăsătoare și un egoism păcătos ne amorțesc simțurile față de cerințele lui Dumnezeu. 4M 82.4

Oh, oare Hristos, Maiestatea cerului, Împăratul slavei, trebuie să poarte crucea grea, să suporte coroana de spini și să bea paharul amar în timp ce noi înclinăm spre comoditate, ne aducem slavă nouă înșine și dăm uitării sufletele pentru care a murit Hristos, ca să le răscumpere cu sângele Său prețios? Nu! Haideți să dăruim atâta timp cât putem să o facem! Să acționăm atâta timp cât avem tărie! Să lucrăm cât este zi! Să ne dedicăm timpul și banii în slujba lui Dumnezeu, ca să putem avea aprobarea Sa și să primim răsplata Sa. 4M 83.1