Mărturii IV

64/96

Calificați pentru slujire

Un mare rău li se face adesea tinerilor noștri permițându-li-se să înceapă să predice când încă nu cunosc Scriptura suficient ca să poată să prezinte credința noastră într-un mod inteligent. Unii dintre cei care intră în câmp sunt niște novici în ceea ce privește Scripturile. Și în alte privințe sunt incompetenți și ineficienți. Ei nu pot citi Scripturile fără ezitări și fără să pronunțe greșit cuvintele, ci le amestecă în așa fel, încât Cuvântul lui Dumnezeu este dat de rușine. Cei care nu sunt calificați să prezinte adevărul într-o manieră potrivită nu trebuie să aibă dubii cu privire la datoria lor. Locul lor este acela al elevului, nu al învățătorului. Tinerilor care doresc să se pregătească pentru pastorație le este de mare folos să urmeze colegiul, dar mai este necesară și o altă pregătire pentru a fi calificați să devină niște vorbitori acceptabili. Trebuie angajat un profesor care să îi învețe pe tineri să vorbească fără să își obosească organele vocale. De asemenea, trebuie să li se acorde atenția cuvenită și manierelor. 4M 405.4

Unii dintre tinerii care intră în câmp nu au succes în a-i învăța pe alții adevărul, deoarece ei înșiși nu sunt educați. Înainte de a încerca să stea în picioare în fața publicului, cei care nu pot citi corect trebuie să învețe și să devină capabili ca, la rândul lor, să-i învețe pe alții. Profesorii din școlile noastre sunt obligați să se dedice îndeaproape studiului ca să fie pregătiți să-i instruiască pe alții. Acești profesori nu sunt acceptați până când nu au trecut un examen important și până când capacitățile lor pedagogice nu au fost testate de judecători competenți. Examinarea pastorilor nu ar trebui nicidecum să fie făcută cu mai puțină atenție; cei care sunt gata să intre în lucrarea sfântă de a preda lumii adevărul Bibliei trebuie să fie examinați cu grijă de persoane credincioase și cu experiență. 4M 406.1

După ce au dobândit o anumită experiență, mai au o lucrare de făcut. Ei trebuie să fie prezentați înaintea Domnului în rugăciune serioasă, pentru ca El să arate, prin Duhul Său cel Sfânt, dacă primesc aprobarea Sa. Apostolul spune: „Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă.” În timpul apostolilor, slujitorii lui Dumnezeu nu îndrăzneau să se bizuie pe judecata lor atunci când alegeau sau acceptau bărbați care să preia rolul solemn și sfânt de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. Ei alegeau oameni pe care judecata lor îi considera potriviți și apoi îi așezau înaintea Domnului, ca să vadă dacă El îi accepta pentru a merge în lume ca reprezentanți ai Săi. Nici acum nu ar trebui să se facă mai puțin de atât. 4M 406.2

În multe locuri, întâlnim oameni care s-au grăbit să ocupe poziții de răspundere ca prezbiteri ai bisericii deși nu erau calificați pentru o astfel de slujbă. Ei nu se stăpânesc bine nici pe ei înșiși. Influența lor nu este bună. Biserica are mereu necazuri din cauza caracterului defectuos al conducătorilor ei. Peste acești bărbați s-au pus mâinile cu grabă. 4M 406.3

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să aibă o reputație bună, să gestioneze discret situația după ce au trezit interesul oamenilor. Avem mare nevoie de oameni competenți, care să aducă onoare, și nu ocară asupra cauzei pe care o reprezintă. Pastorii trebuie să fie examinați cu grijă, pentru a se vedea dacă au o înțelegere logică a adevărului pentru acest timp, astfel încât să poată realiza o prezentare coerentă a profețiilor sau a unor subiecte practice. Dacă nu pot prezenta clar subiectele biblice, atunci trebuie să mai stea să asculte și să învețe. Trebuie să cerceteze Scripturile cu seriozitate și cu rugăciune ca să se familiarizeze cu ele, astfel încât să îi poată învăța și pe alții adevărul biblic. Toate aceste lucruri trebuie avute în vedere cu grijă și cu rugăciune înainte ca oamenii să se grăbească să intre în câmpul de lucru. 4M 407.1

Planul care a fost adoptat, ca pastorul Smith să țină cursuri biblice în diferite state, are aprobarea lui Dumnezeu. Mult bine s-a realizat prin aceste cursuri, dar acestei lucrări nu îi este dedicat tot timpul necesar pentru a le fi de folos pastorilor tineri și cauzei lui Dumnezeu. Roadele eforturilor care au fost deja făcute nu vor putea fi văzute pe deplin niciodată în viața aceasta, dar se vor vedea în veșnicie. 4M 407.2