Mărturii IV
Numărul 29—Mărturie Pentru Biserică
Judecata
În dimineața zilei de 23 octombrie 1879, pe la ora două, Duhul Domnului a coborât peste mine și mi-au fost arătate scenele judecății viitoare. Nu am cuvinte pentru a descrie într-un mod potrivit lucrurile care au trecut prin fața mea și efectul pe care l-au avut ele asupra minții mele. 4M 384.1
Părea că venise marea zi a executării judecății lui Dumnezeu. De zece mii de ori zece mii erau adunați în fața unui tron mare, pe care stătea o persoană cu o înfățișare maiestuoasă. În fața Sa erau mai multe cărți, iar pe coperta fiecăreia era scris cu litere de aur, care păreau asemenea unei flăcări arzătoare: „Cartea cea mare a cerului”. Atunci a fost deschisă una dintre aceste cărți, în care se aflau numele celor care susțineau că ei cred adevărul. Îndată am pierdut din vedere milioanele fără număr adunate în jurul tronului și mi-am concentrat atenția doar asupra celor care mărturiseau că sunt copiii luminii și ai adevărului. Pe măsură ce aceste persoane erau chemate, una câte una, iar faptele lor bune erau menționate, chipurile li se luminau de o bucurie sfântă, care se reflecta în toate direcțiile. Dar se pare că nu scena aceasta s-a întipărit în mintea mea cu cea mai mare putere. 4M 384.2
A fost deschisă o altă carte, în care erau trecute păcatele celor care mărturisesc a crede adevărul. Sub titlul general al egoismului era trecut apoi oricare alt păcat. Erau, de asemenea, titluri deasupra fiecărei coloane, iar sub acestea, în dreptul fiecărui nume, erau înregistrate, în coloanele lor, păcatele mai mici. 4M 384.3
Sub lăcomie veneau minciuna, furtul, tâlhăria, înșelătoria și avariția; sub ambiție veneau mândria și extravaganța; gelozia stătea în fruntea răutății, a invidiei și a urii, iar necumpătarea se afla în capul unei lungi liste de păcate înfricoșătoare, precum senzualitatea, adulterul, satisfacerea pasiunilor josnice etc. În timp ce priveam, am fost cuprinsă de o neliniște de nedescris și am exclamat: „Cine poate să fie mântuit? Cine va sta îndreptățit în fața lui Dumnezeu? Ale cui haine sunt fără pată? Cine este fără vină înaintea unui Dumnezeu curat și sfânt?” 4M 385.1
Pe când Cel Sfânt care Se afla pe tron întorcea încet foile registrului, iar ochii Săi se opreau pentru o clipă asupra fiecărei persoane, privirea Sa părea că pătrunde și arde până în profunzimea sufletului și, în aceeași clipă, fiecare cuvânt și fiecare faptă din viață îi treceau pe dinaintea minții, la fel de clar ca o panoramă scrisă cu litere de foc. Au început toți să tremure, iar fețele le-au devenit palide. La început, când au apărut prima dată în jurul tronului, pe chipurile lor se puteau citi indiferența și nepăsarea. Dar cât de schimbată le este acum înfățișarea! Simțământul de siguranță a dispărut și locul lui a fost luat de o groază de nedescris. Spaima a cuprins fiecare suflet, ca nu cumva să fie găsit printre cei prea ușori. Toți ochii sunt ațintiți spre chipul Celui aflat pe tron și, în timp ce privirea Lui solemnă și cercetătoare trece pe deasupra mulțimii adunate, inima tremură, deoarece se condamnă singură, fără să fie rostit vreun cuvânt. În acest chin sufletesc, fiecare își declară vinovăția și, cu o teribilă claritate, vede că, păcătuind, a pierdut prețioasa favoare a vieții veșnice. 4M 385.2
O categorie de oameni era înregistrată ca fiind o povară pentru pământ. Când privirea pătrunzătoare a Judecătorului s-a oprit asupra acestora, păcatele neglijenței lor au fost clar descoperite. Cu buze palide și tremurânde, ei au recunoscut că trădaseră încrederea sfântă care le fusese acordată. Li se dăduseră avertizări și privilegii, dar nu ascultaseră de ele, nici nu le folosiseră. Acum puteau să vadă că abuzaseră prea mult de harul lui Dumnezeu. Este adevărat că ei nu au avut de făcut mărturisiri la fel de grave precum cei josnici și fundamental corupți, dar, la fel ca smochinul, au fost blestemați pentru că nu au adus rod, pentru că nu au valorificat talanții care le-au fost încredințați. 4M 385.3
Această categorie a pus eul pe primul loc, lucrând doar pentru interese egoiste. Ei nu s-au îmbogățit față de Dumnezeu și nici nu au răspuns cerințelor Sale. Deși susțineau că sunt slujitori ai lui Hristos, ei nu au adus la El niciun suflet. Dacă lucrarea lui Dumnezeu ar fi depins de eforturile lor, atunci aceasta ar fi stat pe loc, deoarece ei nu au reținut doar mijloacele pe care li le-a încredințat Dumnezeu, ci s-au reținut și pe ei înșiși. Aceștia puteau acum să vadă și să simtă că, adoptând o poziție iresponsabilă față de cauza lui Dumnezeu, s-au așezat singuri la stânga Lui. Ei avuseseră ocazia, dar nu făcuseră lucrarea pe care puteau și pe care ar fi trebuit să o facă. 4M 386.1
Au fost menționate numele tuturor acelora care mărturisesc adevărul. Unii au fost mustrați pentru necredința lor, alții, pentru că au fost niște slujitori leneși. Ei au lăsat ca alții să lucreze via Stăpânului și să poarte responsabilitățile cele mai grele, în timp ce ei au servit, în mod egoist, propriilor interese vremelnice. Dacă și-ar fi cultivat capacitățile dăruite de Dumnezeu, ar fi putut să fie demni de încredere în purtarea responsabilităților, lucrând pentru interesele Stăpânului. Judecătorul a spus: „Toți vor fi îndreptățiți prin credința lor și judecați după faptele lor.” Cât de evidentă a apărut atunci neglijența lor și cât de înțelept planul lui Dumnezeu de a da fiecărui om de făcut o lucrare în promovarea cauzei Sale și în mântuirea semenilor lui! Fiecare ar fi trebuit să demonstreze o credință vie în mijlocul familiei lui și între vecini, arătând bunătate față de cei săraci și simpatie față de cei aflați în suferință, angajându-se în lucrarea misionară și ajutând cauza lui Dumnezeu cu mijloacele sale. Dar, ca și în cazul lui Meroza, blestemul lui Dumnezeu a căzut asupra lor pentru ceea ce nu au făcut. Lor le-ar fi plăcut o lucrare care să le aducă cel mai mare profit în această viață, dar în dreptul numelor lor, în registru, acolo unde ar fi trebuit să fie trecute faptele bune, era un gol întristător. 4M 386.2
Cuvintele spuse acestora au fost cele mai solemne: „Ați fost cântăriți în balanță și găsiți prea ușori. Ați neglijat responsabilitățile spirituale deoarece ați fost prea ocupați cu activitățile vremelnice, în timp ce poziția de încredere pe care o aveați cerea din partea voastră mai mult decât o înțelepciune omenească și decât o judecată limitată. De acestea aveați nevoie ca să îndepliniți chiar și numai partea mecanică a lucrării voastre, dar atunci când ați separat afacerile voastre de Dumnezeu și de slava Sa, ați întors spatele binecuvântării Sale.” 4M 386.3
Apoi, s-a pus întrebarea: „Voi de ce nu v-ați spălat hainele caracterului și nu le-ați albit în sângele Mielului? Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume nu ca să condamne lumea, ci pentru ca lumea să fie mântuită prin El. Dragostea Mea pentru voi a fost mai plină de tăgăduire de sine decât dragostea unei mame. Ca să pot șterge raportul întunecos al nelegiuirii voastre și să vă duc la buze cupa mântuirii, am suferit moartea pe cruce, purtând greutatea și blestemul vinovăției voastre. Am îndurat chinurile morții și ororile întunericului mormântului ca să-l pot învinge pe cel care avea puterea morții, ca să smulg gratiile închisorii și să deschid pentru voi porțile vieții. M-am supus rușinii și suferinței cumplite pentru că v-am iubit cu o iubire infinită și am vrut să aduc înapoi, în paradisul lui Dumnezeu, la pomul vieții, oile Mele neascultătoare și rătăcite. Voi ați disprețuit viața fericită pe care am cumpărat-o pentru voi cu un asemenea preț. Ați evitat rușinea, ocara și disprețul pe care Învățătorul vostru le-a purtat înaintea voastră. Nu ați apreciat privilegiile pentru care El a murit ca să vi le pună la dispoziție. Nu ați vrut să fiți părtași la suferințele Lui și acum nu puteți fi părtași cu El la slava Lui.” Atunci au fost rostite aceste cuvinte solemne: „Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe, cine este întinat să se întineze și mai departe, cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană și cine este sfânt să se sfințească și mai departe!” Apoi, cartea s-a închis și vălul a căzut de pe Persoana aflată pe tron, descoperind înfricoșătoarea slavă a Fiului lui Dumnezeu. 4M 387.1
După aceea, scena aceasta a dispărut și am descoperit că încă mă aflam pe pământ, nespus de recunoscătoare că ziua lui Dumnezeu încă nu venise și că încă ne mai este acordat un timp prețios de probă, în care să ne pregătim pentru veșnicie. 4M 387.2