Mărturii III
Școala de Sabat
Evlavia adevărată este un principiu care trebuie să fie cultivat. Puterea lui Dumnezeu poate să facă pentru noi ceea ce toate metodele din lumea aceasta nu vor reuși să facă. Desăvârșirea caracterului creștin depinde în întregime de harul și de puterea care se găsesc doar în Dumnezeu. Fără puterea harului asupra inimii, care să însoțească eforturile noastre și să ne sfințească străduințele, nu vom reuși să ne salvăm nici propriul suflet și nici sufletele altora. Metodele eficiente și ordinea sunt esențiale, dar nimeni nu trebuie să aibă impresia că acestea vor face lucrarea fără ca harul și puterea lui Dumnezeu să acționeze asupra minții și a inimii. Inima și firea pământească vor eșua în șirul ritualurilor și în îndeplinirea planurilor noastre, dacă vom fi lipsiți de puterea lui Dumnezeu, care să ne inspire și să ne dea curajul de a lucra. 3M 188.1
Fratele E a făcut din Școala de Sabat de la Battle Creek singura mare temă de interes. Ea a absorbit cu totul mintea celor tineri, în timp ce alte îndatoriri religioase au fost neglijate. Adeseori, după ce Școala de Sabat se încheie, dirigintele, un grup de instructori și un număr semnificativ dintre elevii participanți se întorc acasă să se odihnească. Ei consideră că povara lor pentru acea zi s-a încheiat și că nu mai au nicio datorie de îndeplinit. Când clopoțelul sună, anunțând ora de serviciu divin public, și oamenii pleacă de acasă pentru a merge la casa de rugăciune, se întâlnesc pe drum cu mulți dintre cei care au participat la Școala de Sabat și care acum se îndreaptă spre casele lor. Și, oricât de importantă ar fi întâlnirea, interesul unui mare număr dintre participanții la Școala de Sabat nu mai poate fi trezit pentru a găsi vreo plăcere în învățătura dată de pastor, cu privire la diferite subiecte biblice importante. În timp ce mulți copii nu participă deloc la serviciul divin public, cei câțiva care rămân nu au niciun folos de pe urma cuvântului rostit, deoarece percep totul ca pe o povară obositoare. 3M 188.2
În Școlile noastre de Sabat trebuie să existe disciplină și ordine. Copiii care participă în cadrul lor trebuie să prețuiască privilegiile de care se bucură; trebuie să li se ceară să respecte regulamentul școlii. Părinții trebuie să verifice dacă fiii și fiicele lor și-au pregătit lecțiile biblice, manifestând în această privință o grijă chiar mai mare decât cea pe care o manifestă pentru a verifica pregătirea lecțiilor de zi cu zi de la școală. Lecțiile biblice trebuie să fie învățate mai bine decât cele pentru școala obișnuită. Dacă părinții și copiii nu văd nevoia acestui interes, atunci ar fi mai bine ca aceștia din urmă să rămână acasă, deoarece Școala de Sabat nu se va dovedi o binecuvântare pentru ei. Părinții și copiii trebuie să lucreze în armonie cu instructorii și cu diriginții Școlii de Sabat, arătând astfel că apreciază eforturile depuse pentru ei. Părinții trebuie să manifeste un interes deosebit pentru educația religioasă a copiilor lor, pentru ca aceștia să ajungă să cunoască mai bine Scripturile. 3M 189.1
Sunt mulți copii care invocă lipsa de timp drept motiv pentru care nu-și învață lecțiile pentru Școala de Sabat, dar sunt foarte puțini cei care nu ar putea să-și găsească timp să-și învețe lecțiile, dacă ar fi interesați de lucrul acesta. Unii își dedică timpul distracțiilor și plimbărilor, alții pierd vremea fără folos, preocupându-se de îmbrăcăminte, pentru a se etala, cultivându-și astfel mândria și vanitatea. Orele prețioase pe care le irosesc astfel sunt din timpul lui Dumnezeu, pentru care vor trebui să dea socoteală înaintea Lui. Orele petrecute în împodobiri nefolositoare sau în distracții și în conversații fără rost vor fi aduse la judecată, alături de fiecare faptă. 3M 189.2
______________________________________