Mărturii III

Idolatrie josnică

În absența lui Moise, adunarea copiilor lui Israel i-a cerut lui Aaron să le facă dumnezei care să meargă înaintea lor și să-i conducă înapoi în Egipt. Aceasta era o jignire față de marele lor Conducător, Fiul Dumnezeului infinit. Doar cu câteva săptămâni în urmă, ei stătuseră înaintea muntelui tremurând îngroziți, copleșiți de respect și de teamă sfântă, ascultând cuvintele Domnului: „Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.” Slava care sfințise muntele, atunci când se auzise acel glas care făcuse să se cutremure muntele din temelii, încă plana asupra acestuia, sub privirile adunării; dar israeliții și-au abătut privirea și au cerut alți dumnezei. Moise, liderul lor vizibil, stătea de vorbă cu Dumnezeu pe munte. Au uitat făgăduința și avertizarea lui Dumnezeu: „Iată, Eu trimit un înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum și să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui și ascultă glasul Lui; să nu te împotrivești Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.” 3M 339.3

Evreii au fost cumplit de necredincioși și josnic de nerecunoscători, în cererea lor lipsită de respect: „Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră!” Chiar dacă Moise nu era prezent, slava Domnului rămăsese cu ei; nu fuseseră abandonați. Mana continua să cadă și ei erau hrăniți de o mână divină și dimineața, și seara. Stâlpul de nor ziua și stâlpul de foc noaptea semnificau prezența lui Dumnezeu, fiind o vie aducere aminte înaintea lor. Prezența divină nu depindea de prezența lui Moise. Dar chiar în momentele când, aflat pe munte, el stăruia înaintea Domnului în favoarea lor, ei se avântau în păcate rușinoase, în călcarea Legii care le fusese dată în mod grandios, cu atât de puțin timp în urmă. 3M 340.1

Aici vedem slăbiciunea lui Aaron. Dacă el ar fi dat dovadă de tărie morală și de curaj, mustrându-i pe conducători pentru acea cerere rușinoasă, cuvintele lui rostite la timp i-ar fi salvat de la acea teribilă apostazie. Dar dorința lui de a-și păstra popularitatea în adunarea copiilor lui Israel și teama de a nu-și atrage dizgrația lor l-au determinat să sacrifice cu atâta lașitate loialitatea evreilor în acel moment hotărâtor. El a ridicat un altar, a făcut un chip cioplit și a proclamat o zi de sărbătoare, în care să consacre acel chip ca obiect de închinare și să anunțe înaintea întregului Israel: Acesta este dumnezeul care v-a scos din Egipt. În timp ce vârful muntelui era încă luminat de slava lui Dumnezeu, el urmărea liniștit veselia și dansul în cinstea acestei statui fără viață, iar Domnul l-a trimis pe Moise să coboare de pe munte și să mustre poporul. Dar Moise nu a vrut să plece de pe munte până când rugăciunile lui în favoarea lui Israel nu au fost ascultate și până când cererea ca Dumnezeu să-i ierte nu i-a fost garantată. 3M 340.2