Mărturii III

Ilie cuprins de deznădejde

După ce dovedise un asemenea curaj neclintit în lupta dintre viață și moarte, după ce triumfase asupra împăratului, asupra preoților și asupra întregului popor, ne-am aștepta, în mod normal, ca Ilie să nu mai cadă niciodată pradă deznădejdii sau să se lase intimidat. 3M 288.1

După ce se înfățișase prima dată înaintea lui Ahab, vestindu-i judecățile lui Dumnezeu din cauza apostaziei lui și a lui Israel, Dumnezeu îl îndepărtase de puterea Izabelei, conducându-l într-un loc sigur, în munți, lângă pârâul Cherit. Acolo, El l-a onorat pe Ilie trimițându-i mâncare dimineața și seara, printr-un înger din cer. Apoi, când pârâul a secat, El l-a trimis la văduva din Sarepta și a făcut zilnic o minune pentru a întreține cu hrană familia văduvei și pe Ilie. După ce fusese binecuvântat cu dovezile unei asemenea iubiri și griji din partea lui Dumnezeu, am fi înclinați să credem să Ilie nu avea să-și piardă niciodată încrederea în El. Dar apostolul ne spune că și el era un om cu aceleași slăbiciuni ca și noi, supus ispitelor ca și noi. 3M 288.2

Ahab i-a relatat soției lui evenimentele extraordinare ale zilei și manifestările miraculoase ale puterii lui Dumnezeu, care arătaseră că Iehova, Creatorul cerului și al pământului, era Dumnezeu; de asemenea, Ilie îi ucisese pe profeții lui Baal. Auzind aceasta, Izabela, care era împietrită de păcat, a fost cuprinsă de furie. Plină de îndrăzneală, sfidătoare și neclintită în idolatria ei, ea i-a declarat lui Ahab că Ilie trebuia să moară. 3M 288.3

În noaptea aceea, un mesager l-a trezit pe profetul obosit și i-a transmis cuvântul Izabelei, dat în numele zeilor ei păgâni, că, în prezența lui Israel, avea să-i facă lui Ilie ceea ce le făcuse el preoților lui Baal. Ilie ar fi trebuit să întâmpine amenințarea și jurământul Izabelei cu un apel la protecția Dumnezeului cerului, Cel care îl însărcinase să facă lucrarea pe care o făcuse. Ar fi trebuit să-i spună mesagerului că Dumnezeul în care el se încredea avea să-l protejeze împotriva urii și a amenințărilor Izabelei. Dar credința și curajul lui Ilie par să-l părăsească. Se trezește din somn tulburat, uluit. Ploaia cade din cer și totul este înconjurat de întuneric. Îl pierde din vedere pe Dumnezeu și fuge să-și scape viața ca și când răzbunătorul sângelui ar fi fost chiar în spatele lui. Își lasă slujitorul în urmă, pe drum, și în zori el este deja departe de locuințele oamenilor, singur, într-un pustiu dezolant. 3M 289.1

„Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat și a plecat ca să-și scape viața. A ajuns la Beer-Șeba care ține de Iuda și și-a lăsat slujitorul acolo. El s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a șezut sub un ienuper și dorea să moară, zicând: «Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.» S-a culcat și a adormit sub un ienuper. Și iată, l-a atins un înger și i-a zis: «Scoală-te și mănâncă.» El s-a uitat, și la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe niște pietre încălzite, și un ulcior cu apă. A mâncat și a băut, apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins, și a zis: «Scoală-te și mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.” El s-a sculat, a mâncat și a băut, și cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele lui Dumnezeu, Horeb. Și acolo, Ilie a intrat într-o peșteră, și a rămas în ea peste noapte. Și cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: «Ce faci tu aici, Ilie?»” 3M 289.2

Ilie ar fi trebuit să se încreadă în Dumnezeu, care îl avertizase când fusese nevoie să fugă și îi spusese și unde să găsească adăpost de ura Izabelei, unde să fie în siguranță față de Ahab, care îl căuta cu stăruință. De data aceasta, Domnul nu-l avertizase să fugă. El nu așteptase ca Domnul să-i vorbească. Acționase pripit. Dacă ar fi așteptat cu credință și cu răbdare, Dumnezeu l-ar fi apărat pe slujitorul Său și i-ar fi dat o altă biruință răsunătoare în Israel, trimițând judecățile Sale asupra Izabelei. 3M 290.1

Obosit și doborât, Ilie se așază pe pământ să se odihnească. Este descurajat și se simte înclinat să murmure. El spune: „Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.” Simte că viața nu mai este de dorit pentru el. Se aștepta ca, după manifestarea răsunătoare a puterii lui Dumnezeu în prezența copiilor lui Israel, aceștia să-I fie credincioși și loiali lui Dumnezeu. Se aștepta ca Izabela să nu mai aibă nicio influență asupra minții lui Ahab și să se producă o revoluție generală în regatul lui Israel. Iar când i-a fost transmis mesajul amenințător din partea Izabelei, el a uitat că Dumnezeu era același Dumnezeu atotputernic și îndurător ca atunci când el se rugase pentru foc din cer, și acesta venise, și pentru ploaie, și venise și ea. Dumnezeu îi satisfăcuse orice cerere; cu toate acestea, Ilie este un fugar, departe de locuințele oamenilor, și dorește să nu mai dea niciodată ochii cu vreun om. 3M 290.2

Cum a privit Dumnezeu la slujitorul Său suferind? L-a părăsit pentru că se lăsase cuprins de deznădejde, de disperare? O, nu. Ilie era doborât de descurajare. Toată ziua trudise fără să mănânce nimic. Când alergase înaintea carului lui Ahab până la poarta cetății, era plin de curaj. Nutrea mari speranțe că Israel, ca națiune, avea să se întoarcă la supunere față de Dumnezeu și să reintre în grația Sa. Dar reacția care urmează adesea înălțării credinței și succesului marcant și glorios apăsa și asupra lui Ilie. El a fost înălțat pe muntele Pisga pentru a fi apoi umilit în cea mai adâncă vale, în ceea ce privește credința și simțămintele. Dar privirea lui Dumnezeu încă era îndreptată asupra slujitorului Său. El nu îl iubea mai puțin acum, când se simțea cu inima zdrobită și părăsit de Dumnezeu și de oameni, decât atunci când, ca răspuns la rugăciunea lui, străfulgerase foc din cer, luminând Carmelul. 3M 290.3

Cei care nu au purtat responsabilități grele sau care nu au fost obișnuiți să aibă simțăminte profunde nu pot înțelege simțămintele lui Ilie și nu sunt pregătiți să-i acorde acea simpatie delicată pe care o merită. Dumnezeu știe și poate să citească suferința profundă a inimii aflate sub apăsarea ispitei și a conflictului dureros. 3M 291.1

În timp ce Ilie doarme sub un ienupăr, îl trezește un glas plăcut și duios. El tresare imediat, speriat, gata să fugă, ca și când dușmanul care căuta să-i ia viața l-ar fi găsit cu adevărat. Dar în chipul milostiv al iubirii care se pleacă asupra lui, el vede nu chipul unui dușman, ci al unui prieten. Un înger a fost trimis din cer cu hrană, ca să-l susțină pe credinciosul slujitor al lui Dumnezeu. Glasul acestuia i se adresează lui Ilie: «Scoală-te și mănâncă.» După ce Ilie ia din hrana întăritoare care a fost pregătită pentru el, adoarme din nou. Pentru a doua oară, îngerul lui Dumnezeu slujește nevoilor lui Ilie. El se atinge de omul obosit, epuizat, și, cu milă și cu duioșie, îi spune: „Scoală-te și mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.” Ilie a fost întărit și și-a continuat călătoria spre Horeb. Trecea printr-un pustiu și, noaptea, s-a adăpostit într-o peșteră, pentru a se feri de animalele sălbatice. 3M 291.2

Aici, prin unul dintre îngerii Săi, Dumnezeu Se întâlnește cu Ilie și îl întreabă: „Ce faci tu aici, Ilie?” Te-am trimis la pârâul Cherit, te-am trimis la văduva din Sarepta, te-am trimis în Samaria cu un mesaj pentru Ahab, dar cine te-a trimis în această lungă călătorie în pustiu? Și ce însărcinare ai de îndeplinit aici? Ilie își varsă amărăciunea sufletului înaintea Domnului: „El a răspuns: «Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, și au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur și caută să-mi ia viața!» Domnul i-a zis: «Ieși și stai pe munte înaintea Domnului!” Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră. Și înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic care despica munții și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Și după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a venit un susur blând și subțire. Când l-a auzit Ilie, și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la gura peșterii. Și un glas i-a vorbit, zicând: «Ce faci tu aici, Ilie?” El a răspuns: «Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale și au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur și caută să-mi ia viața.»” 3M 291.3

Atunci, Domnul Se descoperă înaintea lui Ilie, arătându-i că încrederea fermă și liniștită în Dumnezeu îi va asigura întotdeauna un ajutor prompt în vreme de nevoie. 3M 292.1

Mi s-a arătat că soțul meu a greșit cedând descurajării și neîncrederii în Dumnezeu. Din când în când, Dumnezeu i S-a descoperit prin dovezi extraordinare ale grijii, ale iubirii și ale puterii Lui. Dar atunci când a văzut că interesul și gelozia lui pentru Dumnezeu și pentru cauza Sa nu au fost înțelese și apreciate, uneori s-a lăsat pradă descurajării și disperării. Soțului meu și mie, Dumnezeu ne-a dat de făcut o lucrare specială și importantă pentru cauza Sa — aceea de a-i mustra și de a-i sfătui pe cei care sunt poporul Său. Când am văzut că mustrările noastre sunt desconsiderate și răsplătite cu ură, în loc de simpatie, de multe ori ne-am pierdut credința și încrederea în Dumnezeul lui Israel și, asemenea lui Ilie, am cedat descurajării și disperării. Aici a fost marea greșeală a vieții soțului meu — faptul că s-a descurajat pentru că frații lui, în loc să-l ajute, au adus încercări asupra lui. Iar atunci când frații lui văd, în tristețea și în descurajarea soțului meu, efectul necredinței lor și al lipsei lor de simpatie, unii sunt pregătiți să triumfe asupra lui și să profite de starea lui de descurajare, trăgând concluzia că, la urma urmei, Dumnezeu nu poate fi cu fratele White pentru că, dacă ar fi, acesta nu ar da dovadă de atâta slăbiciune în această privință. Unora ca aceștia le atrag atenția asupra lucrării lui Ilie și asupra descurajării și deznădejdii lui. Deși profet al lui Dumnezeu, Ilie a fost un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi. Toți avem de luptat cu slăbiciunile unor sentimente omenești. Dar, dacă ne încredem în Dumnezeu, El nu ne va lăsa, nici nu ne va părăsi niciodată. Indiferent de împrejurări, putem avea o încredere neclintită că Dumnezeu nu ne va lăsa și nici nu ne va părăsi, cât timp ne păstrăm integritatea. 3M 292.2

Soțul meu se poate încuraja, în suferințele lui, la gândul că are un Tată ceresc milostiv, care citește motivele și care înțelege intențiile sufletului. Cei care stau în linia întâi a luptei și care sunt conduși de Duhul Sfânt să facă o lucrare specială pentru El vor simți adesea o reacție, atunci când presiunea este îndepărtată, iar deznădejdea poate să-i apese uneori greu, să clatine chiar și credința cea mai eroică și să slăbească cea mai statornică minte. Dumnezeu înțelege toate slăbiciunile noastre. El are milă și iubire față de noi chiar și atunci când inimile oamenilor sunt tari ca piatra. Să aștepte cu răbdare și să se încreadă în Dumnezeu atunci când totul pare întunecos este lecția pe care soțul meu trebuie să o învețe mai bine. Dumnezeu nu-l va părăsi, atâta timp cât rămâne integru. 3M 293.1

_____________________________________