Mărturii III

Ilie îl mustră pe Ahab

Treptat, copiii lui Israel și-au pierdut teama și respectul față de Dumnezeu, până când cuvântul Său transmis prin Iosua nu a mai avut pentru ei nicio greutate. „Pe vremea lui [Ahab], Hiel din Betel a zidit iarăși Ierihonul, i-a pus temeliile cu prețul lui Abiram, întâiul lui născut și i-a pus porțile cu prețul lui Segub, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.” 3M 273.1

În timp ce Israel se adâncea în apostazie, Ilie a rămas profetul lui Dumnezeu, sincer și loial. Sufletul lui credincios era adânc mâhnit când vedea că necredința și lipsa de credincioșie îi despărțea atât de repede pe copiii lui Israel de Dumnezeu și se ruga ca Dumnezeu să salveze poporul. El stăruia ca Domnul să nu renunțe cu totul la poporul Său păcătos ci, dacă era nevoie, chiar prin judecăți să-i trezească la pocăință și să nu îi lase să meargă mai departe în păcat și, în felul acesta, să-L determine să-i distrugă ca națiune. 3M 273.2

Solia Domnului a venit la Ilie și l-a trimis să meargă la Ahab, pentru a-i anunța judecățile Sale, ca urmare a păcatelor lui Israel. Ilie a călătorit zi și noapte, până când a ajuns la palatul lui Ahab. El nu a solicitat nicio audiență și nici nu a așteptat să fie anunțat oficial. Cu totul pe neașteptate pentru Ahab, Ilie s-a înfățișat înaintea uluitului rege al Samariei, în veșmintele lui grosolane, așa cum purtau de obicei profeții. El nu și-a cerut scuze pentru că venise neanunțat și fără invitație, ci, ridicându-și mâinile spre cer, a declarat solemn, în numele viului Dumnezeu care a făcut cerurile și pământul, judecățile care vor veni asupra lui Israel: „În anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.” 3M 273.3

Această vestire surprinzătoare a venirii judecăților lui Dumnezeu din cauza păcatelor lui Israel a căzut ca un trăsnet asupra regelui apostaziat, care părea paralizat de uimire și de groază. Înainte ca el să-și revină din uimire, Ilie, fără să aștepte efectul mesajului său, a plecat la fel de pe neașteptate cum venise. Lucrarea lui fusese aceea de a rosti cuvântul de nenorocire din partea lui Dumnezeu, după care s-a retras imediat. Cuvântul lui încuiase comorile cerului și tot cuvântul lui era singura cheie care avea să le deschidă din nou. 3M 273.4

Domnul știa că slujitorul Său nu era în siguranță în mijlocul copiilor lui Israel. El nu a avut încredere să-l lase în Israelul apostaziat, ci l-a trimis să găsească adăpost în mijlocul unei națiuni păgâne. L-a îndrumat la o femeie care era văduvă și care se afla într-o asemenea stare de sărăcie, încât de-abia își putea întreține zilele cu hrana puțină pe care o avea. O femeie păgână, care trăia după cea mai bună lumină pe care o avea, se afla într-o stare mai acceptabilă, înaintea lui Dumnezeu, decât văduvele din Israel, care fuseseră binecuvântate cu privilegii speciale și cu o mare lumină, și totuși nu trăiau potrivit luminii pe care le-o dăduse Dumnezeu. Pentru că respinseseră lumina, evreii au fost lăsați în întuneric, iar Dumnezeu nu a avut încredere să-Și lase slujitorul în mijlocul poporului Său, care Îi stârnise mânia divină. 3M 274.1

Acum, apostaziatul Ahab și păgâna Izabela au ocazia să pună la încercare puterea zeilor lor și să dovedească falsitatea declarației lui Ilie. Profeții Izabelei se numărau cu sutele. Împotriva tuturor acestora sta Ilie singur. Cuvântul lui închisese cerul. Dacă Baal putea să dea rouă și ploaie și să facă vegetația să crească, dacă putea face să curgă din nou pâraiele și râurile, independent de șuvoaiele de ploaie ale cerului, atunci regele lui Israel să i se închine în continuare și poporul să spună că el este Dumnezeu. 3M 274.2

Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi. Misiunea lui înaintea lui Ahab și teribila anunțare a judecăților lui Dumnezeu necesitau curaj și credință. În drumul lui spre Samaria, pâraiele care curgeau continuu, dealurile acoperite cu vegetație, pădurile cu copaci falnici, înfloritori — tot ce vedea în jur, înflorind de frumusețe și de slavă — inspirau în mod firesc necredință. Cum era posibil ca toate aceste lucruri din natură, care acum erau înfloritoare și pline de viață, să fie arse de secetă? Cum era posibil să sece aceste șuvoaie care udau pământul și despre care nimeni nu știa să fi încetat vreodată să curgă? Dar Ilie nu a cultivat necredința. El și-a continuat misiunea cu riscul vieții. Credea cu toată convingerea că Dumnezeu avea să-Și umilească poporul apostaziat și că, prin revărsarea judecăților Sale, avea să-l aducă la umilință și la pocăință. El a riscat totul în misiunea care îi stătea în față. 3M 274.3

Când Ahab își revine oarecum din uluirea produsă de cuvintele lui Ilie, profetul plecase. El face cercetări amănunțite pentru a-l găsi, dar nimeni nu-l văzuse și nici nu putea da vreo informație despre el. Ahab îi aduce la cunoștință Izabelei cuvintele de nenorocire pe care le rostise Ilie în prezența lui, iar ea își manifestă înaintea preoților lui Baal ura pe care o avea față de profet. Ei i se alătură în a-l învinui și blestema pe profetul lui Iehova. Vestea despre acuzațiile aduse profetului se răspândește în toată țara, trezind teama unora și mânia multora. 3M 275.1

După câteva luni, pământul, neînviorat de rouă sau de ploaie, se usucă, iar vegetația se veștejește. Râurile, despre care nu se știa să fi încetat vreodată să curgă, acum scad și pâraiele se usucă. Profeții Izabelei aduc jertfe zeilor lor și îi cheamă zi și noapte să împrospăteze pământul cu rouă și cu ploaie. Dar incantațiile și înșelăciunile practicate până atunci pentru a amăgi poporul nu-i mai ajută acum să-și atingă scopul. Preoții fac totul pentru a liniști mânia zeilor lor. Cu o stăruință și un zel demne de o cauză mai bună, ei stau continuu pe lângă altarele lor păgâne, în timp ce flăcările jertfelor ard pe toate înălțimile, iar strigătele înfricoșătoare și implorările preoților lui Baal se aud noapte de noapte prin Samaria cea condamnată. Dar norii nu apar pe cer, ca să oprească razele arzătoare ale soarelui. Cuvântul lui Ilie stă neclintit și preoții lui Baal nu pot face nimic pentru a-l schimba. 3M 275.2

Trece un an întreg și începe un altul, dar de plouat nu plouă. Pământul este pârjolit ca și când un foc ar fi trecut peste el. Câmpurile înfloritoare de altădată acum sunt asemenea unui deșert scorojit. Aerul devine uscat și sufocant, iar furtunile de nisip te orbesc și aproape că îți opresc respirația. Dumbrăvile lui Baal nu mai au frunze, iar copacii din păduri nu mai fac umbră deloc, ci par asemenea unor schelete. Foamea și setea aduc asupra oamenilor și a animalelor o moarte înfricoșătoare. 3M 275.3

Toate aceste dovezi ale dreptății și ale judecății lui Dumnezeu nu trezesc Israelul la pocăință. Izabela este cuprinsă de o furie nebună. Ea nu vrea să se plece, nici să se supună în fața Dumnezeului cerului. Profeții lui Baal, Ahab, Izabela și aproape întreg Israelul îl acuză pe Ilie pentru nenorocirea lor. Ahab trimite în fiecare împărăție și popor soli, în căutarea acestui ciudat profet și cere regatelor și semințiilor lui Israel să jure că nu știu nimic în legătură cu el. Ilie încuiase cerul prin cuvântul lui, luase cheia cu el și nu era de găsit. 3M 276.1

Atunci, Izabela hotărăște că, deoarece nu îl poate face pe Ilie să simtă puterea ei criminală, se va răzbuna distrugându-i pe profeții lui Dumnezeu din Israel. Nimeni dintre cei care mărturiseau să sunt profeți ai lui Dumnezeu nu avea să mai trăiască. Această femeie hotărâtă și cuprinsă de furie își duce la îndeplinire lucrarea ei nebună ucigându-i pe profeții Domnului. Preoții lui Baal și aproape tot Israelul se amăgesc atât de mult, încât cred că, dacă profeții lui Dumnezeu vor fi uciși, nenorocirea care le provoacă atâta suferință va fi îndepărtată. 3M 276.2

Dar trece și al doilea an și neîndurătorul cer nu dă niciun strop de ploaie. Seceta și foametea își fac lucrarea lor tristă și totuși Israelul apostaziat nu-și umilește inima mândră și păcătoasă înaintea lui Dumnezeu, ci cârtește și se plânge împotriva profetului lui Dumnezeu, care a adus asupra lor această îngrozitoare stare de lucruri. Tați și mame își văd copiii pierind, fără să aibă vreo putere să îi scape. Și totuși, oamenii se află într-un întuneric atât de teribil, încât nu văd că dreptatea lui Dumnezeu s-a abătut împotriva lor din cauza păcatelor lor și că această îngrozitoare nenorocire este trimisă asupra lor din îndurare, ca să-i salveze de la a-L tăgădui și părăsi cu totul pe Dumnezeul părinților lor. 3M 276.3

A fost nevoie de multă suferință și de multă durere pentru ca Israelul să fie adus la acea pocăință care era necesară pentru a-și recupera credința pierdută și pentru a redobândi simțământul clar al responsabilității pe care o avea față de Dumnezeu. Apostazia în care se aflau [copiii lui Israel] era mai îngrozitoare decât seceta sau decât foametea. Ilie a așteptat și s-a rugat cu credință în toți acești ani lungi, de secetă și de foamete, ca inimile copiilor lui Israel să poată fi întoarse, prin această nenorocire, de la idolatria lor, la credincioșia față de Dumnezeu. Dar, în ciuda tuturor suferințelor, ei rămâneau neclintiți în idolatria lor și priveau la profetul lui Dumnezeu ca fiind cauza nenorocirii lor. Și, dacă l-ar fi putut avea pe Ilie în puterea lor, l-ar fi dat în mâinile Izabelei, ca ea să-și satisfacă dorința de răzbunare luându-i viața. Pentru că îndrăznise să rostească acea solie de nenorocire din partea lui Dumnezeu, Ilie a devenit obiectul urii lor. Ei nu vedeau mâna lui Dumnezeu în judecățile pe care le sufereau din cauza păcatelor lor, ci le puneau pe seama omului Ilie. Nu s-au dezgustat de păcatele care îi aduseseră sub toiagul pedepsei, ci l-au urât pe credinciosul profet, care era instrumentul lui Dumnezeu pentru a le denunța păcatele și a le vesti nenorocirea. 3M 276.4

„Au trecut multe zile, și cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: «Du-te, și înfățișează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe fața pământului.»” Ilie a ezitat să pornească în această călătorie periculoasă. Timp de trei ani fusese urât și vânat din cetate în cetate din porunca regelui și întregul popor jurase că nu era de găsit. Iar acum, după cuvântul lui Dumnezeu, avea să se prezinte înaintea lui Ahab. 3M 277.1

În timpul apostaziei întregului Israel și în timp ce stăpânul lui era un închinător la Baal, administratorul casei lui Ahab se dovedise credincios lui Dumnezeu. Cu riscul propriei vieți, el îi salvase pe profeții lui Dumnezeu ascunzându-i câte cincizeci într-o peșteră și hrănindu-i acolo. Acum, în timp ce slujitorul lui Ahab caută prin toată împărăția izvoare și pâraie de apă, Ilie se prezintă înaintea lui. Obadia manifestă respect față de profetul lui Dumnezeu, dar când Ilie îl trimite cu un mesaj pentru împărat, acesta este peste măsură de îngrozit. El vede pericol și moarte și în dreptul lui, și în dreptul lui Ilie. Se roagă stăruitor să-i fie cruțată viața, dar Ilie îl asigură cu jurământ că se va întâlni cu Ahab chiar în acea zi. Profetul nu va merge la Ahab altfel decât ca un sol al lui Dumnezeu, pentru a impune respect, și trimite un mesaj prin Obadia: „Iată că a venit Ilie!” Dacă Ahab vrea să-l vadă pe Ilie, acum are ocazia să vină la el. Ilie nu se va duce la Ahab. 3M 277.2

Cu uimire amestecată cu groază, împăratul aude mesajul că Ilie, cel de care se teme și pe care îl urăște, vine pentru a se întâlni cu el. El însuși îl căutase atât de mult pe profet ca să îl nimicească și știa că Ilie nu și-ar fi riscat viața să vină la el decât dacă era bine păzit sau dacă avea de adus o veste teribilă. Își aduce aminte de mâna uscată a lui Ieroboam și se gândește că nu este bine să ridice mâna împotriva mesagerului lui Dumnezeu. Tremurând de frică, însoțit de o suită numeroasă și desfășurând armatele în mod impunător, el aleargă să-l întâlnească pe Ilie. Iar atunci când ajunge față în față cu omul pe care îl căuta de atâta vreme, nu îndrăznește să-i facă niciun rău. Atât de înverșunat și de plin de ură împotriva lui Ilie, împăratul pare să fie neputincios și lipsit de curaj în prezența acestuia. Când îl întâlnește pe profet, el nu se poate abține să exprime ce avea în inima lui: „Tu ești acela care nenorocești pe Israel?” Ilie, indignat și gelos pe onoarea și pe slava lui Dumnezeu, răspunde cu îndrăzneală acuzației lui Ahab: „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului”. 3M 278.1

Ca mesager al lui Dumnezeu, profetul mustrase păcatele poporului, vestind venirea judecăților lui Dumnezeu din cauza nelegiuirii lor. Iar acum, stând singur, conștient de nevinovăția lui, neclintit în integritatea lui, înconjurat de suita de bărbați înarmați, Ilie nu se arată deloc intimidat și nu manifestă nici cel mai mic respect față de împărat. Cel căruia i-a vorbit Dumnezeu și care are o percepție clară a modului în care îl privește Dumnezeu pe om, în degradarea lui păcătoasă, nu are ce scuze să-i prezinte lui Ahab și nici să îi aducă vreun omagiu. Ca trimis al lui Dumnezeu, acum Ilie poruncește, iar Ahab ascultă imediat, ca și când Ilie ar fi monarhul, iar el supusul lui. 3M 278.2