Mărturii II

62/84

60 — Când se stârnește opoziția

Stimată soră T, 2M 434.1

Ai s-a arătat că în viața ta religioasă există o greșeală. Tu ai prea mult spirit de contradicție. Deși este privilegiul tău să gândești și să acționezi singură, tu ai dus lucrurile prea departe. Ai avut mai multă independență, decât umilință. Ai urmat o cale care mai degrabă irită, decât să facă pace. Este nevoie să fii statornică, pentru a putea să stai în apărarea adevărului. Cu toate acestea, tu ai greșit adesea prin faptul că nu ai manifestat acel spirit blând și liniștit pe care Dumnezeu îl consideră de mare preț. În familia ta, ai întâmpinat opoziție și antipatie față de adevăr și nu ai știut să răspunzi la aceste încercări în maniera cea mai potrivită. Ai vorbit prea mult și ai fost prea categorică. Ai amestecat prea puțină dragoste și afecțiune în eforturile făcute pentru familia ta, în special pentru soțul tău. Ești în pericol să duci lucrurile la extrem, să exagerezi problemele și să rănești, în loc să aduci vindecare. Ori de câte ori poți să renunți la părerea ta, fără să sacrifici principiile adevărului, este spre binele tău să faci astfel, chiar dacă tu crezi că ai dreptate. Tu ai o responsabilitate și o identitate pe care nu le poți contopi cu cele ale soțului tău. Totuși, există o legătură care vă face să fiți una și, în multe lucruri, dacă ați ceda mai mult fiecare, dacă ați fi mai maleabili, ar fi cu mult mai bine și pentru soțul tău, și pentru copii și pentru tine. Tu ești prea exigentă. Nu cauți să-i câștigi de partea ta pe cei care sunt diferiți de tine. Îți dai seama imediat când ești în avantaj și cauți să profiți de el cât mai mult posibil. Dacă ai avea mai multă răbdare, însoțită de iubire duioasă, și dacă, de dragul lui Hristos, ai trece peste multe lucruri fără să le iei în seamă și astfel să aduni resentimente, influența ta ar fi mai bună, mai mântuitoare. Tu ai nevoie de dragoste, de milă duioasă și de afecțiune. 2M 434.2

Tu vezi adevărul și apoi stabilești cum ar trebui să-l pună în practică unul și altul, iar dacă aceștia nu reușesc să împlinească indicațiile tale, simți că trebuie să te distanțezi de ei. Nu poți să te mai bucuri de prietenia lor și în inima ta se stinge iubirea față de ei, deși, în realitate, și ei au dreptate aproape la fel de mult ca tine. Îți faci singură dușmani, când ai putea să ai prieteni. Ai o fire aprigă și categorică, iar atunci când este vorba despre puncte ale adevărului, duci lucrurile la extrem. În felul acesta, îi îndepărtezi pe oameni, în loc să-i câștigi și să-i legi de inima ta. Privești la trăsăturile de caracter neplăcute ale celor cu care te asociezi și insiști asupra aparentelor lor greșeli și nepotriviri, neținând seama de trăsăturile bune ale caracterului lor. Mi-a fost atrasă atenția asupra acestui pasaj din Scriptură: „Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească”. Asupra acestor lucruri poți să meditezi, soră dragă, și să cugeți cu folos. Insistă asupra calităților bune ale celor cu care te asociezi și caută să vezi cât mai puțin posibil greșelile și lipsurile lor. Tu ai prea mult un spirit revendicativ și generezi confuzie și ceartă. Trebuie să-ți schimbi viața, dacă vrei să te numeri vreodată printre cei care vor auzi cuvintele: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu”. De pe buzele tale să nu se audă referitor la membrii familiei tale sau ai bisericii decât cuvinte amabile și iubitoare. 2M 435.1

Tu trebuie să-ți deschizi inima pentru iubire, pentru acea iubire care sălășluia în inima lui Isus. Dacă Mântuitorul te-ar trata așa cum îi tratezi tu pe cei care sunt diferiți de tine, cu certitudine te-ai afla într-o stare nenorocită. Cazul tău ar fi aproape fără speranță. Dar Îi mulțumesc Domnului că avem un Mare-Preot îndurător, care simte cu noi în slăbiciunile și infirmitățile noastre. Ai fost pusă la încercare prin alții și ai ales să te porți cu ei într-un mod pe care Cerul nu-l aprobă. Tu ai de făcut o lucrare — aceea de a lăsa ca influența harului să-ți înmoaie inima; caută blândețea, caută neprihănirea. 2M 436.1

Tu ești plină de zel pentru adevăr. Îl iubești și vrei să investești ceva în el. Lucrul acesta este bun, dar fii atentă ca învățăturile pe care le dai altora să fie susținute prin exemplu. Trebuie să cauți pacea. Poți face acest lucru fără să sacrifici principiul adevărului. Ai înaintat până aici luptând și agitându-te, dar acum trebuie să ai o influență blândă, calmă, liniștitoare, în loc să stârnești opoziția. Ai fost mult prea încrezătoare în tine și îngâmfată, ai manifestat înălțare de sine. Acum trebuie să-L înalți pe Isus și să urmezi exemplul vieții Sale pline de blândețe, care răspândea pace pretutindeni. 2M 436.2

Tu, sora mea, dacă nu ești dispusă să te lași învățată și sfătuită, vei fi un motiv de mâhnire pentru poporul lui Dumnezeu. Nu trebuie să continui să crezi că știi totul. Mai ai multe de învățat, înainte de a fi desăvârșită înaintea lui Dumnezeu. Lecția cea mai plăcută și mai importantă pe care trebuie să o înveți este aceea a umilinței. „Învățați de la Mine”, spune umilul Nazarinean, „căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”. Tu încă trebuie să mai înveți și să practici această lecție a blândeții, a toleranței, a îndurării și a dragostei. Poți fi o binecuvântare. Îi poți ajuta pe cei care au nevoie de ajutor, dar trebuie să lași deoparte sfoara de măsurat, pentru că nu ți-a fost dată ție s-o folosești. Cel care nu greșește niciodată în judecată, care înțelege slăbiciunile firii noastre căzute, corupte, păstrează măsurătoarea pentru Sine. El cântărește în balanța Sanctuarului și noi toți vom accepta măsurătoarea Lui dreaptă. 2M 436.3

Tu greșești în modul în care te porți cu soțul tău. Trebuie să cultivi mai multă blândețe și mai mult respect față de el. Ești exigentă. Duci lucrurile la extreme, făcând astfel rău și sufletului tău, și adevărului. Tu faci ca adevărul să fie respingător și oamenii să se teamă de el. Lasă ca dragostea să dea blândețe cuvintelor tale și armonie faptelor tale, și vei vedea o schimbare în cei cu care te asociezi. Vei vedea pace, unitate și armonie, în loc de conflict, gelozie și dezbinare. Manifestă iubire și afecțiune, în special în familia ta, și vei primi o binecuvântare. 2M 437.1