Secretele Fericirii Şi Ale Sănătăţii

Cinci Pâini De Orz Hrănesc O Mulţime De Oameni

Toată ziua oamenii se îngrămădiseră în jurul lui Hristos şi în jurul ucenicilor Săi în timp ce El îi învăţa pe ţărmul mării. Ei ascultaseră cuvintele Sale îndurătoare, atât de simple şi atât de clare încât le unseseră inimile asemenea balsamului din Galaad. Atingerea mâinii Sale divine însănătoşise bolnavii şi dăduse viaţă muribunzilor. Parcă raiul se coborâse pe pământ şi nici nu-şi mai dădeau seama că nu mâncaseră de mult timp. SFS 15.3

Soarele cobora spre apus, şi totuşi oamenii mai zăboveau. În cele din urmă, ucenicii au venit la Hristos, rugându-L să le dea drumul spre binele lor. Mulţi veniseră de departe şi nu mai mâncaseră nimic de dimineaţă. În oraşele şi satele din preajmă ar fi putut primi hrană. Dar Isus le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!” (Matei 14,16). Apoi, întorcându-se spre Filip, a întrebat: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?” (Ioan 6,5). SFS 16.1

Filip privi la mulţimea de oameni şi se gândi cât de imposibil ar fi să ofere hrană la toţi. E1 a răspuns că nici chiar cu 200 de dinari nu ar putea cumpăra suficientă pâine pentru ca să ajungă o bucată la fiecare. SFS 16.2

Isus întrebă ce cantitate de hrană s-ar putea găsi printre cei aflaţi acolo. „Este aici un băieţel”, spuse Andrei, „care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?” (versetul 9). Isus îi ceru să le aducă la El. Apoi le spuse ucenicilor să aşeze oamenii pe iarbă. După aceasta, El a luat mâncarea, „Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor. Toţi au mâncat şi s-au săturat, şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de firimituri” (Matei 14, 19.20). SFS 16.3

Hristos a hrănit mulţimea printr-o minune a puterii divine, şi totuşi cât de modestă a fost hrana oferită: doar peşte şi pâine de orz, care era hrana zilnică a pescarilor din Galileea! El ar fi putut oferi mulţimii un ospăţ, dar mâncarea gătită doar pentru satisfacerea apetitului nu le-ar fi fost de folos. Prin această minune, Hristos a vrut să dea o lecţie de simplitate. Dacă oamenii de azi ar avea obiceiuri simple, trăind în armonie cu legile naturii, ca Adam şi Eva la început, nevoile familiei omeneşti ar fi suplinite din abundenţă. Dar egoismul şi îngăduirea apetitului au adus păcatul şi nenorocirea, pe de o parte din cauza excesului, iar pe de altă parte din cauza lipsurilor. SFS 16.4

Isus nu a încercat să-i atragă la Sine pe oameni prin satisfacerea dorinţei după îndestulare. Pentru cei obosiţi şi flămânzi, după o zi lungă şi extraordinară, hrana simplă a fost o asigurare atât a puterii, cât şi a grijii Sale faţă de nevoile obişnuite ale vieţii. Mântuitorul nu le-a promis urmaşilor Săi extravaganţa lumii — partea lor poate fi sărăcia —, dar Cuvântul Său e o garanţie că nevoile lor vor fi împlinite şi le-a făgăduit ceva mai preţios decât binele pământesc: mângâierea permanentă a prezenţei Sale. SFS 16.5

Mulţimea a mâncat, dar a mai rămas destulă hrană. Isus le-a cerut ucenicilor: „Strângeţi firimiturile care au mai rămas, ca să nu se piardă nimic.” (Ioan 6,12). Aceste cuvinte însemnau mai mult decât strângerea firimiturilor în coşuri. Era aici o dublă lecţie. Nimic nu trebuia pierdut. Nu trebuie să scăpăm niciun privilegiu vremelnic. Nu ar trebui să neglijăm niciunul dintre lucrurile folositoare unei fiinţe umane. Să se strângă tot ce ar împlini necesităţile celor flămânzi. Cu aceeaşi grijă ar trebui să păstrăm pâinea cerească ce satisface nevoile sufleteşti. Vom trăi prin orice cuvânt al lui Dumnezeu. Nimic din ce a spus Dumnezeu nu trebuie pierdut. Nu trebuie neglijat niciun cuvânt referitor la mântuirea noastră veşnică. Niciun cuvânt nu trebuie să rămână nefolositor. SFS 16.6

Minunea înmulţirii pâinilor ne învaţă despre dependenţa de Dumnezeu. Cu ocazia hrănirii celor cinci mii, hrana nu se afla la îndemâna Sa. Se părea că nu avea niciun mijloc prin care să îndeplinească minunea. Iată-L în pustie împreună cu cinci mii de oameni, în afară de femei şi copii. El nu îi invitase să Îl însoţească. Dornici de a fi lângă El, ei veniseră fără a fi invitaţi, însă El ştia că, după ce ascultaseră toată ziua învăţăturile Sale, le era foame şi se simţeau istoviţi. Erau departe de casă şi se apropia noaptea. Mulţi nu aveau cu ce să cumpere mâncare. El, care postise de dragul lor 40 zile în pustie, nu ar fi putut accepta să îi trimită acasă flămânzi. SFS 17.1

Providenţa lui Dumnezeu Îl adusese acolo pe Isus, iar El avea încredere că Tatăl ceresc va asigura mijloace pentru satisfacerea nevoilor. Când ajungem într-o situaţie dificilă, trebuie să depindem de Dumnezeu. În orice împrejurare critică să căutăm ajutorul Său, al Celui care deţine resurse infinite. SFS 17.2

În această minune, Hristos a primit de la Tatăl; El le-a oferit ucenicilor, ucenicii oamenilor, iar oamenii unii altora. Tot la fel, cei uniţi cu Hristos vor primi de la El pâinea vieţii şi o vor împărţi celorlalţi. Ucenicii Săi sunt mijlocul de comunicare rânduit între Hristos şi oameni. SFS 17.3

Când ucenicii au auzit porunca Mântuitorului: „Daţi-le voi să mănânce”, în mintea lor au apărut tot felul de dificultăţi. Ei au pus întrebarea: „Să mergem noi în satele din apropiere ca să cumpărăm hrană?”. Dar ce a răspuns Hristos? „Daţi-le voi să mănânce.” Ucenicii i-au adus lui Isus tot ce aveau, dar El nu i-a poftit să mănânce. Le-a cerut să îi servească pe oameni. Mâncarea se înmulţea în mâinile Sale, iar mâinile ucenicilor, care primeau de la Hristos, nu rămâneau niciodată goale. Mica provizie a fost suficientă pentru toţi. După ce mulţimea s-a săturat, ucenicii au mâncat împreună cu Hristos din hrana aceea preţioasă, venită din cer. SFS 17.4

Văzând nevoile săracilor, ale celor neştiutori şi ale suferinzilor, inimile noastre se descurajează adesea. Ne întrebăm: „Cum am putea să folosim modestele noastre resurse pentru a satisface nevoile celor săraci şi suferinzi? Nu ar fi mai bine să-i folosim pe cei capabili şi bogaţi sau poate o fundaţie să facă lucrul acesta?” Hristos zice şi astăzi: „Daţi-le voi să mănânce.” Utilizaţi mijloacele, timpul şi capacităţile pe care le aveţi. Aduceţi pâinile voastre de orz la Isus. SFS 18.1

Deşi resursele voastre nu vor fi de ajuns pentru a hrăni mii de persoane, ele vor fi suficiente pentru o singură persoană. În mâinile lui Isus, ele vor sătura pe mulţi. Asemenea ucenicilor, daţi ceea ce aveţi. El va răsplăti încrederea voastră sinceră şi simplă în El. Ceea ce pare a fi o provizie insuficientă se va dovedi un ospăţ bogat. SFS 18.2

„Cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. (...) Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având întotdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: ‘A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.’ ‘Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrana vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele” (2 Corinteni 9,6.8-11). SFS 18.3