Secretele Fericirii Şi Ale Sănătăţii

„Du-Te Şi Să Nu Mai Păcătuieşti”

Sărbătoarea Corturilor tocmai se încheiase. Preoţii şi rabinii din Ierusalim nu reuşiseră să comploteze împotriva lui Isus şi, odată cu lăsarea nopţii, „s-a întors fiecare acasă. Dar Isus S-a dus la Muntele Măslinilor” (Ioan 7,53; 8, 1) SFS 38.3

Părăsind agitaţia şi tulburarea oraşului, mulţimile nerăbdătoare şi rabinii perfizi, Isus Se îndrepta spre tihna grădinilor de măslini, unde putea fi singur cu Dumnezeu. Dar, dimineaţa devreme, S-a întors la templu şi, deoarece oamenii se adunau în jurul Său, S-a aşezat şi a început să îi înveţe. SFS 38.4

După puţin timp a fost întrerupt. Câţiva farisei şi cărturari s-au apropiat de El trăgând după ei o femeie îngrozită, pe care o acuzau strigând cu înverşunare că încălcase porunca a şaptea. Împingând-o înaintea lui Isus, ei au spus, cu o înfăţişare aparent respectuoasă: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei. Tu dar ce zici?” (Ioan 8,4.5). SFS 39.1

Pretinsa lor reverenţă ascundea un complot bine ticluit pentru distrugerea Sa. Dacă îi dădea drumul, El putea fi acuzat că desconsidera Legea lui Moise. Daca declara că e vrednică de moarte, El putea fi dus înaintea romanilor şi acuzat că Îşi asuma autoritatea ce numai ei o aveau. SFS 39.2

Isus privi această scenă - victima tremurând ruşinată, prelaţii încrâncenaţi, lipsiţi de orice urmă de milă. Sufletul Său nepătat s-ar fi retras din faţa acestei privelişti. Fără să dea semne că ar fi auzit întrebarea, Se aplecă şi, privind ţintă în jos, începu să scrie în ţărână. SFS 39.3

Pierzându-şi răbdarea din cauza acestei amânări şi a aparentei Lui indiferenţe, acuzatorii au venit mai aproape, insistând să-I atragă atenţia asupra problemei. Dar, urmărind privirea lui Isus, au observat ceea ce scrisese pe caldarâm şi au amuţit. Acolo, erau dezvăluite tainele şi vina lor. SFS 39.4

Ridicându-Se şi privindu-i direct pe conducătorii vicleni, Isus le-a spus: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” (Ioan 8,7). Şi, aplecându-Se iar, a continuat să scrie. SFS 39.5

El nu îndepărtase Legea Mozaică şi nici nu încălcase autoritatea Romei. Acuzatorii erau înfrânţi. Acum, după ce le căzuse masca sfinţeniei, stăteau vinovaţi şi condamnaţi, în prezenţa nevinovăţiei infinite. Tremurând de teama că nelegiuirea lor ascunsă va fi descoperită mulţimii, s-au furişat afară cu privirile şi capetele plecate, lăsându-şi victima cu bunul Mântuitor. SFS 39.6

Isus Se ridică şi, privind spre femeie, spuse: „’Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?’ ‘Nimeni, Doamne’, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: ‘Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti.’” (Ioan 8, 10. 11). SFS 39.7

Femeia stătuse în faţa lui Isus, ghemuită de frică. Cuvintele Lui: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea” fuseseră pentru ea o sentinţă la moarte. Nu îndrăznea să-L privească pe Mântuitorul în faţă, ci îşi aştepta tăcută condamnarea. Cu uimire, îi văzu pe acuzatorii ei plecând fără replică şi încurcaţi; apoi îi ajunseră la urechi acele cuvinte pline de speranţă: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti.” Inima ei se domoli şi, aruncându-se la picioarele lui Isus, îşi arătă suspinând recunoştinţa şi dragostea şi îşi mărturisi păcatele cu lacrimi amare. SFS 40.1

Acesta a fost pentru ea începutul unei vieţi noi, o viaţă de curăţie şi pace, consacrată lui Dumnezeu. Prin înălţarea acestui suflet decăzut, Isus a făcut o minune mai mare decât atunci când a vindecat cele mai grave boli fizice; El a vindecat afecţiunile spirituale care duc la moarte veşnică. Această femeie pocăită s-a numărat printre cei mai statornici urmaşi ai Săi. Ea şi-a demonstrat recunoştinţa faţă de iertarea şi mila Sa prin sacrificiu de sine, prin dragoste şi devotament. Faţă de această femeie greşită, lumea avea doar dispreţ şi batjocură, dar Celui fără păcat I-a fost milă de slăbiciunea ei şi i-a întins o mână de ajutor. După ce fariseii ipocriţi o acuzaseră, Isus i-a zis: „Du-te şi să nu mai păcătuieşti.” SFS 40.2

Isus ştie cu ce situaţii se confruntă fiecare suflet. Cu cât vina păcătosului e mai mare, cu atât mai mare este şi nevoia lui de Mântuitorul. Inima Sa plină de iubire şi compasiune este mişcată cel mai mult de cel care este prins fără speranţă în capcanele vrăjmaşului. El a semnat cu propriul sânge eliberarea familiei omeneşti. SFS 40.3

Isus nu vrea ca cei care au fost răscumpăraţi cu un aşa preţ să devină ţinta batjocurii vrăjmaşului. El nu doreşte să fim înfrânţi şi să pierim. Cel care a închis gura leilor şi care i-a însoţit pe martorii lui credincioşi în mijlocul flăcărilor este la fel de dispus să ne ajute să biruim fiecare păcat al firii noastre.  Astăzi stă în faţa altarului milei, aducând în faţa Tatălui rugăciunile celor care doresc ajutorul Său. Nu refuză niciun suflet care plânge şi se căieşte. El îi va ierta pe toţi cei care vin la El pentru iertare şi refacere. El nu spune nimănui tot ce ştie, dar îi cere sufletului şovăitor să aibă curaj. Oricine va asculta va primi puterea lui Dumnezeu şi se va împăca cu El. SFS 40.4

Cei care fac din El un adăpost, vor fi ridicaţi deasupra învinuirilor şi limbilor rele. Nici oamenii, nici îngerii răi nu pot pune sub acuzare aceste suflete. Hristos îi uneşte cu natura Sa divino-umană. Ei stau lângă Cel care le-a purtat vina, în lumina ce coboară de la tronul lui Dumnezeu. SFS 41.1

Sângele lui Isus Hristos ne spală „de orice păcat” (1 Ioan 1,7). SFS 41.2

„Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi” (Romani 8,33.34). SFS 41.3

Hristos a demonstrat că stăpâneşte pe deplin vântul şi valurile, şi oamenii posedaţi de demoni. Cel care a liniştit furtuna şi a potolit marea agitată oferă pace minţilor tulburate şi biruite de Satana. SFS 41.4

In sinagoga din Capernaum, Isus vorbea despre misiunea Sa de a-i elibera pe robii păcatului. A fost întrerupt de un ţipăt de groază. Un demonizat ieşi dintre oameni şi se năpusti în faţă, strigând: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfântul lui Dumnezeu!” (Marcu 1,24). SFS 41.5

Isus a mustrat demonul spunând: “‘Taci şi ieşi afară din omul acesta!’ Şi dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău.” (Luca 4,35). SFS 41.6

Cauza bolii acestui om se afla în propriul mod de viaţă. Fusese fascinat de plăcerile păcatului şi se gândea că viaţa este o continuă sărbătoare. Necumpătarea şi frivolitatea pervertiseră trăsăturile nobile ale caracterului lui, iar Satana îl luase în stăpânire cu totul. Remuşcările veniseră prea târziu. Când ar fi vrut să renunţe la bogăţie şi plăceri pentru a reveni la o viaţă normală, ajunsese deja sub puterea celui rău. SFS 41.7

În prezenţa Mântuitorului, începuse să-şi dorească eliberarea foarte mult, dar demonul se împotrivea puterii lui Hristos. Când a încercat să ceară ajutorul lui Isus, duhul rău i-a pus cuvinte în gură, iar el a ţipat înspăimântat. Demonizatul a înţeles, într-o anumită măsură, că se află în faţa Celui care putea să-l elibereze; dar, când a încercat să se prindă de mâna aceea puternică, voinţa altuia îl stăpânea şi cuvintele altuia au fost rostite prin el. SFS 41.8

Conflictul dintre puterea lui Satana şi propria dorinţă de a fi eliberat era teribil. Se părea că cel chinuit trebuia să plătească cu viaţa în lupta cu duşmanul care îi distrusese sufletul. Dar Mântuitorul i se adresă cu autoritate. Şi îl eliberă pe captiv. Cel care fusese posedat stătea, în faţa oamenilor uimiţi, pe deplin stăpân pe sine. SFS 42.1

El Îl lăuda pe Dumnezeu cu bucurie pentru eliberare. Ochii lui încruntaţi, cuprinşi mai înainte de flacăra nebuniei, acum străluceau de inteligenţă şi erau plini de lacrimile recunoştinţei. Oamenii erau muţi de uimire. Îndată ce şi-au recăpătat graiul, ei au exclamat: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!” (Marcu 1,27). SFS 42.2

Şi astăzi, sunt mulţi oameni stăpâniţi cu adevărat de duhuri rele, la fel ca demonizatul din Capernaum. Toţi cei care se îndepărtează de bunăvoie de poruncile lui Dumnezeu se aşază sub controlul lui Satana. Mulţi oameni se joacă cu răul, considerând că se pot despărţi de el oricând doresc, dar sunt amăgiţi din ce în ce mai mult, până când descoperă că sunt stăpâniţi de o voinţă cu mult mai puternică decât a lor. Ei nu pot scăpa de această putere misterioasă. Sunt robii păcatelor ascunse, ai patimilor, şi ajung la fel de disperaţi ca demonizatul din Capernaum. SFS 42.3

Cu toate acestea, starea lor nu este fără speranţă. Dumnezeu nu ne ia în stăpânire mintea fără consimţământul nostru, însă fiecare om este liber să decidă cărei puteri i se va supune. Niciun om nu a decăzut atât de mult, niciunul nu este atât de ticălos încât să nu găsească eliberare în Hristos. Demonizatul, în loc să se roage, putea rosti doar cuvintele lui Satana, totuşi apelul nerostit al inimii a fost auzit. Strigătul sufletului în nevoie, chiar dacă nu e exprimat în cuvinte, nu va fi ignorat. Cei care acceptă să încheie legământul cu Dumnezeu nu sunt lăsaţi în voia stăpânirii lui Satana sau a slăbiciunilor lor de caracter. SFS 42.4

„’Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare?’ ‘Da', zice Domnul, ‘prada celui puternic va fi luată şi cel prins de asupritor va scăpa, căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi şi voi scăpa pe fiii tăi” (Isaia 49,24.25). SFS 42.5

Uimitoare va fi transformarea celui care, prin credinţă, Îi deschide Mântuitorului uşa inimii lui. SFS 42.6