Secretele Fericirii Şi Ale Sănătăţii

1—Isus, Marelemedic

Modelul Nostru

Domnul nostru Isus Hristos a venit în lumea aceasta ca slujitor neobosit al nevoilor oamenilor. „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre” (Matei 8,17), ca să poată sluji tuturor trebuinţelor umane. El a venit să îndepărteze povara bolii, a nefericirii şi a păcatului. Misiunea Sa era aceea de a reface complet fiinţa umană; El a venit să-i ofere sănătate, pace şi un caracter desăvârşit. SFS 5.1

Circumstanţele şi nevoile celor care L-au căutat erau variate şi niciunul dintre ei nu a plecat de la El fără să primească ajutor. El era izvorul puterii vindecătoare, iar trupul, mintea şi sufletul oamenilor erau reîntregite. SFS 5.2

Lucrarea Mântuitorului nu era îngrădită de timp sau spaţiu. Compasiunea Sa nu cunoştea limite. El Îşi îndeplinea lucrarea de vindecare şi de învăţare pe o scară atât de largă încât mulţimile atrase de El nu ar fi putut încăpea în nicio clădire din Palestina. Coastele înverzite ale dealurilor din Galileea, străzile aglomerate, ţărmul mării, sinagogile şi orice alt loc în care bolnavii puteau fi aduşi la El erau spitalul Său. Prin orice oraş sau sat pe unde trecea, El Îşi punea mâinile asupra celor suferinzi şi îi vindeca. Oriunde se aflau inimi pregătite să primească mesajul Său, El le încuraja dându-le asigurarea dragostei Tatălui ceresc. Stătea toată ziua la dispoziţia celor care veneau la El; seara se ocupa de cei care munceau din greu ca să obţină puţinii bani pentru întreţinerea familiilor lor. SFS 5.3

Isus a purtat responsabilitatea teribilă a mântuirii oamenilor. El ştia că ar fi pierduţi cu toţii dacă nu ar avea loc o schimbare categorică a principiilor şi scopurilor neamului omenesc. Aceasta era povara sufletului Său, şi nimeni nu putea înţelege cât de mult Îl apăsa. El a fost singur în copilărie, în tinereţe şi la maturitate. Cu toate acestea, prezenţa Sa te făcea să te simţi ca în rai. Zi după zi, El era încercat şi ispitit; zi de zi era adus în contact cu răul şi era martorul puterii lui asupra celor pe care căuta să-i binecuvânteze şi să-i mântuiască. Însă nu dădea greş şi nu Se descuraja. SFS 6.1

In toate lucrurile, Se supunea cu stricteţe misiunii Sale. El Îşi proslăvea viaţa prin deplina supunere faţă de voinţa Tatălui. În tinereţea Sa, când mama L-a găsit în şcoala rabinilor şi I-a spus: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi?”, El i-a răspuns - şi acest răspuns este esenţa lucrării Sale: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2,48.49). SFS 6.2

Viaţa Lui a fost o permanentă jertfire de sine. În lumea aceasta nu a avut casă, nu a avut nimic, cu excepţia a ceea ce prietenii îi ofereau cu amabilitate în călătoriile Sale. El a venit să îndure pentru noi viaţa celor mai săraci, să fie alături de cei în nevoie şi de cei suferinzi şi să lucreze printre ei. Neacceptat şi nerespectat, El a mers alături de cei pentru care făcuse atât de mult. SFS 6.3

Era tot timpul răbdător şi vesel, iar cei suferinzi Îl primeau ca pe un mesager al vieţii şi al păcii. El observa nevoile bărbaţilor şi femeilor, ale copiilor şi tinerilor şi tuturor le adresa invitaţia: „Veniţi la Mine!” SFS 6.4

În lucrarea Sa, Isus Şi-a luat mai mult timp pentru vindecare decât pentru predicare. Minunile făcute de El confirmau că ceea ce spunea era adevărat, şi anume că venise să mântuiască, şi nu să piardă. Oriunde mergea, vestea despre mila Sa Îl preceda. Pe oriunde trecea, cei care primiseră compasiunea Sa se bucurau de sănătate şi îşi încercau noile capacităţi. În jurul lor se adunau mulţimi de oameni ca să audă chiar de la ei ce făcuse Domnul. Vocea Sa a fost primul sunet auzit de mulţi oameni, Numele Său, primul cuvânt rostit, iar faţa Sa, prima văzută vreodată. Aveau motiv să nu-L iubească pe Isus şi să nu-L laude? În locurile pe unde trecea, El era asemenea unui torent viu, răspândind viaţă şi bucurie. SFS 7.1

„Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali,
înspre mare, dincolo de Iordan,
Galileea neamurilor,
norodul acesta, care zăcea în întuneric,
a văzut o mare lumină;
şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii,
a răsărit lumina.” SFS 7.2

(Matei 4, 15.16)

Pentru Mântuitorul, fiecare vindecare era o ocazie de a sădi în minte şi suflet principiile divine. Acesta era ţelul lucrării Sale. El oferea binecuvântări pământeşti pentru ca oamenii să se simtă atraşi de Evanghelia harului Său. SFS 7.3

Hristos ar fi putut ocupa cea mai înaltă poziţie printre învăţătorii naţiunii iudaice, dar a preferat mai degrabă să ducă Evanghelia la cei săraci. El mergea din loc în loc pentru ca adevărul să fie cunoscut pretutindeni. Pe malul mării, pe coasta muntelui, pe străzile oraşului, în sinagogă, vocea Sa se făcea auzită, explicând Scripturile. Adesea, El oferea învăţături în curtea din afara Templului, pentru ca şi neamurile să audă cuvintele Sale. SFS 7.4

Învăţăturile lui Hristos erau atât de diferite de modul în care explicau cărturarii şi fariseii Scriptura, iar atenţia oamenilor era câştigată. Rabinii se bazau pe tradiţie, pe teorii şi speculaţii omeneşti. Adeseori, învăţăturile şi scrierile oamenilor luau locul Scripturii. Însă subiectul învăţăturilor lui Hristos era Cuvântul lui Dumnezeu. Pe cei care-L interpelau, El îi întâmpina cu un simplu „Stă scris”, cu „Ce scrie în Scriptură?” sau „Cum citeşti?”. În orice ocazie, când era trezit interesul prietenilor sau al duşmanilor, El prezenta Cuvântul. Cu claritate şi putere, El proclama solia mântuirii. Cuvintele Sale răspândeau un val de lumină asupra învăţăturilor date de patriarhi şi profeţi, iar Scripturile erau redescoperite de oameni. Niciodată mai înainte nu înţeleseseră ei Cuvântul lui Dumnezeu atât de profund. SFS 7.5

Nu a existat niciodată un evanghelist asemenea lui Hristos. El era Maiestatea cerului, dar S-a smerit, luând asupra Sa natura noastră căzută, pentru a-i întâmpina pe oameni la nivelul lor. Tuturor oamenilor, bogaţi sau săraci, liberi sau sclavi, Hristos, Mesagerul legământului, le-a adus vestea bună a mântuirii. Renumele Său de Mare Vindecător s-a răspândit în toată Palestina. Bolnavii veneau în locurile pe unde ştiau că va trece ca să-i ceară ajutorul. Tot acolo veneau şi cei care erau nerăbdători să audă cuvintele Sale şi să fie atinşi de El. Astfel, mergea din cetate în cetate, din oraş în oraş, predicând Evanghelia şi vindecând bolnavii — Împăratul slavei, în modestul veşmânt omenesc. SFS 8.1

El participa la marile sărbători anuale ale naţiunii şi le vorbea mulţimilor absorbite de ceremoniile exterioare despre lucrurile cereşti, aducând în atenţia lor veşnicia. Tuturor le oferea comori din vistieriile înţelepciunii. Le vorbea într-un limbaj atât de simplu încât nu puteau să nu înţeleagă. Prin metode proprii, El îi ajuta pe toţi cei îndureraţi şi suferinzi. Cu milă şi amabilitate, El le slujea celor care sufereau din cauza păcatului, dăruindu-le vindecare şi putere. SFS 8.2

Marele Învăţător încerca să ajungă la oameni apelând la cele mai familiare imagini. El prezenta adevărul în aşa fel încât să rămână în mintea ascultătorilor Săi întreţesut cu cele mai sfinte amintiri şi concepţii. Prin învăţăturile Sale, ei simţeau identificarea completă a Sa cu interesele şi bucuria lor. Sfaturile Sale erau atât de directe, ilustraţiile atât de potrivite, iar cuvintele Sale pe înţelesul tuturor şi atât de înviorătoare încât ascultătorii erau fascinaţi. Simplitatea şi sinceritatea cu care le vorbea celor în nevoie încununau fiecare cuvânt rostit. SFS 8.3

Ce viaţă ocupată avea El! Zi de zi putea fi văzut intrând în locuinţe umile, împărtăşind speranţă celor descurajaţi şi pace celor nenorociţi. Binevoitor, blând şi milos, El îi ridica pe cei căzuţi şi îi încuraja pe cei trişti. Oriunde mergea, El ducea binecuvântare. SFS 8.4

El lucra cu cei săraci şi, în acelaşi timp, căuta să ajungă şi la cei bogaţi. El a căutat să-i cunoască pe fariseii înstăriţi şi culţi, pe nobilii iudei şi pe conducătorii romani. Accepta invitaţia lor, participa la sărbătorile lor, se familiariza cu interesele şi ocupaţiile lor, din dorinţa de a obţine accesul la inimile lor şi de a le descoperi bogăţiile nepieritoare. SFS 9.1

Hristos a venit în lumea aceasta pentru a demonstra că, prin acceptarea puterii de sus, omul poate să trăiască o viaţă nepătată. Cu răbdare neobosită şi făcându-Se util, El întâmpina nevoile oamenilor. Prin atingerea blândă a harului, izgonea neliniştea şi îndoiala din suflet, transformând duşmănia în dragoste şi necredinţa în încredere. SFS 9.2

El spunea „Vino după Mine!” oricui dorea, iar cel care auzea se ridica şi Îl urma. Vraja lumii era ruptă. La auzul vocii Sale, duhul lăcomiei şi cel al ambiţiei dispăreau din inimă, iar oamenii se ridicau, eliberaţi, pentru a-L urma pe Mântuitorul. SFS 9.3