Solii alese 3
SECȚIUNEA I - BISERICA
INTRODUCERE
Biserica Adventistă de Ziua a șaptea a fost întotdeauna aproape de inima lui Ellen G. White. Pe parcursul vieții ei îndelungate, de mai mult de o mie de ori, Cerul S-a apropiat de ea cu solii de încurajare, învățătură, mustrare și îndreptare. Aceste viziuni numeroase i-au fost date pentru a-i păzi și călăuzi pe membrii rămășiței păzitoare a Sabatului lui Dumnezeu, atât individual, cât și ca biserică. SA3 3.1
„Domnul Își iubește biserica”, a declarat ea când biserica a fost atacată (Solii alese, cartea 2, p. 68; în ediția în limba română, p. 63). Ea a scris cu duioșie: „Biserica lui Hristos, așa slabă și cu defecte cum ar putea fi ea, este singurul obiect de pe pământ căruia El îi acordă grija Sa supremă.” — Mărturii pentru pastori, p. 15 SA3 3.2
Ellen White a iubit biserica din adâncul inimii. Întreaga ei viață a fost dedicată bunăstării și triumfului final al bisericii. SA3 3.3
Prin urmare, cât de potrivit este ca volumul acesta din Solii alese să înceapă cu o definiție a bisericii, extrasă dintr-o scrisoare adresată unui conducător care lucra în afara Americii de Nord! După aceea, urmează îndrumări care cheamă la unitate, ca sursă a puterii, și avertizări împotriva acțiunilor independente, care nu pot să facă altceva decât să slăbească eforturile bisericii de a ajunge la o lume aflată în confuzie pentru a o salva. SA3 3.4
Consiliul de Administrație al Fundației White