Solii alese 3

83/219

Studenții adventiști de ziua a șaptea

Valdenzii au mers să învețe la școlile din lume. Ei nu au făcut nicio declarație și, în aparență, nu au dat atenție nimănui, ci au trăit ce au crezut. Ei nu au sacrificat niciodată principiile, iar principiile lor au ajuns să fie cunoscute curând. Acestea erau diferite de tot ce văzuseră vreodată ceilalți studenți, iar ei au început să se întrebe: „Ce înseamnă toate aceste lucruri? De ce acești oameni nu pot fi determinați să se abată de la principiile lor?” În timp ce se gândeau la aceste lucruri, i-au auzit rugându-se în camerele lor, nu fecioarei Maria, ci Mântuitorului, căruia I se adresau ca fiind singurul Mijlocitor între Dumnezeu și om. Studenții din lume au fost încurajați să pună întrebări și, când li s-a spus istoria simplă a adevărului, așa cum este el în Isus, au înțeles-o. SA3 124.2

Am încercat să prezint aceste lucruri la Harbor Heights. 59 Cei care au Duhul lui Dumnezeu, care au adevărul întipărit în însăși ființa lor, ar trebui să fie încurajați să meargă la colegii și să trăiască adevărul asemenea lui Daniel și Pavel. Fiecare trebuie să cerceteze ca să vadă cum poate prezenta cel mai bine adevărul în școală, pentru ca lumina adevărului să poată străluci. Aluatul va începe să lucreze, deoarece noi putem să depindem mult mai mult de puterea lui Dumnezeu, care este manifestată în [234] viața copiilor Săi, decât de orice cuvinte care pot fi rostite. De asemenea, ei trebuie să pună întrebări în limbajul cel mai simplu cu putință, cu privire la doctrinele biblice simple. SA3 124.3