Solii alese 2
32 - ATITUDINEA POTRIVITĂ ÎN RUGĂCIUNE 50*
Am primit scrisori în care am fost întrebată cu privire la atitudinea potrivită când se înalță rugăciuni către Suveranul universului. De unde au primit frații noștri ideea că trebuie să stea în picioare când se roagă lui Dumnezeu? Cineva care a fost educat timp de cinci ani la Battle Creek a fost invitat să conducă rugăciunea înainte ca sora White să le vorbească oamenilor. Totuși, când l-am văzut stând în picioare, în timp ce buzele lui erau pe punctul să se deschidă în rugăciune către Dumnezeu, mi s-a tulburat sufletul și am simțit că trebuie să-i adresez o mustrare publică. L-am chemat pe nume și am zis: „Apleacă-te pe genunchi.” Aceasta este poziția potrivită întotdeauna. SA2 176.1
„Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și a început să Se roage” (Luca 22,41). SA2 176.2
„Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat și s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup și a zis: «Tabita, scoală-te!». Ea a deschis ochii și, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor” (Faptele 9,40). SA2 176.3
„Și aruncau cu pietre în Ștefan, care se ruga și zicea: «Doamne Isuse, primește duhul meu!» Apoi a îngenuncheat și a strigat cu glas tare: «Doamne, nu le ține în seamă [312] păcatul acesta!” Și, după aceste vorbe, a adormit” (Faptele 7,59.60). SA2 176.4
„După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți” (Faptele 20,36). SA2 176.5
„Dar, când s-au împlinit zilele, am plecat și ne-am văzut de drum; și ne-au petrecut toți, cu nevestele și copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal și ne-am rugat” (Faptele 21,5). SA2 176.6
„Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele și mantaua sfâșiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, și am zis: «Dumnezeule, sunt uluit și mi-e rușine, Dumnezeule, să-mi ridic fața spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulțit deasupra capetelor noastre și greșelile noastre au ajuns până la ceruri»” (Ezra 9,5.6). SA2 176.7
„Veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” (Psalmii 95,6) SA2 176.8
„Iată de ce zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos” (Efeseni 3,14). SA2 176.9
A îngenunchea când ne rugăm lui Dumnezeu este atitudinea cea mai potrivită. Actul acesta de închinare le-a fost cerut celor trei tineri evrei care erau robi în Babilon. (…) Dar un astfel de act era un omagiu care trebuia să-I fie adus numai lui Dumnezeu, Suveranul lumii, Conducătorul universului, iar cei trei evrei au refuzat să acorde o asemenea cinste vreunui idol, chiar dacă era făcut din aur curat. Prin acest fapt, ei s-ar fi închinat, practic vorbind, împăratului Babilonului. Pentru că au refuzat să facă așa cum le poruncise împăratul, ei au suferit pedeapsa și au fost aruncați în cuptorul aprins. Însă Domnul Hristos a venit personal și a umblat alături de ei prin foc, iar lor nu li s-a făcut niciun rău. SA2 176.10
Atât în public, cât și în închinarea particulară, datoria noastră este să ne plecăm pe genunchi înaintea lui Dumnezeu atunci când Îi adresăm cererile noastre. Actul acesta arată dependența noastră de Dumnezeu. SA2 176.11
La dedicarea Templului, Solomon a stat cu fața spre altar. În curtea Templului era o treaptă de aramă, sau [313] o platformă, și, după ce a urcat pe ea, el a stat în picioare, și-a ridicat mâinile spre cer și a binecuvântat adunarea uriașă a lui Israel, iar toată adunarea lui Israel a stat în picioare. (…) SA2 176.12
„Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă și o pusese în mijlocul curții. Ea era lungă de cinci coți, lată de cinci coți și înaltă de trei coți; a șezut pe ea, s-a așezat în genunchi în fața întregii adunări a lui Israel și a întins mâinile spre cer” (2 Cronici 6,13). SA2 177.1
Rugăciunea lungă pe care a înălțat-o atunci a fost potrivită pentru ocazia aceea. Ea a fost inspirată de Dumnezeu, exprimând sentimente de cea mai înaltă evlavie, împletite cu umilința cea mai adâncă. SA2 177.2