Solii alese 1
58 - ȚI-AI PĂRĂSIT DRAGOSTEA DINTÂI 72
Le-am vorbit oamenilor din Otsego din versetele 4 și 5 din capitolul 2 al cărții Apocalipsa: „Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți, dar, aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești” (Apocalipsa 2,4.5). Oamenii cărora le sunt adresate cuvintele acestea au multe calități excelente, care sunt recunoscute de Martorul adevărat, „Dar ce am împotriva ta”, spune El, „este că ți-ai părăsit dragostea dintâi”. Aici era o lipsă care trebuia să fie completată. Toate celelalte calități nu reușesc să completeze lipsa aceasta. Biserica este sfătuită astfel: „Adu-ți, dar, aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești… Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui, îi voi da să mănânce [370] din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu»” (Apocalipsa 2,4-7). SAa 182.1
În cuvintele acestea, Martorul adevărat, care ține cele șapte stele în mâna dreaptă, adresează avertizări, mustrări, amenințări și făgăduințe. „Cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici, și cele șapte sfeșnice sunt șapte Biserici” (Apocalipsa 1,20). SAa 182.2
Când este cântărită în balanța Sanctuarului, biserica aceasta este găsită prea ușoară, pentru că și-a părăsit dragostea dintâi. Martorul adevărat declară: „Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n-ai obosit” (Apocalipsa 2,2.3). În ciuda tuturor acestor lucruri, biserica este găsită deficitară. Care este lipsa ei fatală? „Ți-ai părăsit dragostea dintâi.” Oare nu aceasta este situația noastră? Doctrinele noastre pot să fie corecte, noi putem să urâm învățăturile false și putem să nu-i primim pe aceia care nu sunt loiali față de principii, putem să lucrăm cu o energie neobosită, și totuși acestea nu sunt suficiente. Care este motivația noastră? De ce suntem chemați să ne pocăim? „Ți-ai părăsit dragostea dintâi.” SAa 182.3
Fiecare membru al bisericii să studieze această mustrare și avertizare importantă. Fiecare să verifice dacă, în apărarea adevărului, în dezbaterea unei teorii, nu cumva a pierdut dragostea duioasă a lui Hristos. Oare nu a fost lăsat Domnul Hristos în afara predicilor noastre și în afara inimii noastre? Oare nu este pericolul ca mulți să înainteze cu o mărturisire a adevărului, îndeplinind o lucrare misionară, în timp ce dragostea lui Hristos nu a fost întrețesută în lucrarea lor? Avertizarea aceasta solemnă adresată de Martorul adevărat înseamnă mult. Ea îți cere să îți aduci aminte de unde ai căzut și să te pocăiești, întorcându-te la faptele tale dintâi, „altfel”, spune Martorul adevărat, „voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești” (Apocalipsa 2,5). Oh, dacă biserica ar putea să își dea seama de nevoia ei de a se întoarce la dragostea arzătoare de la început! Când aceasta lipsește, toate celelalte calități sunt insuficiente. Chemarea la pocăință este o chemare ce nu poate să fie desconsiderată, fără a fi în pericol. O credință în teoria adevărului nu este suficientă. Faptul că le prezinți [371] celor necredincioși teoria aceasta nu te face să fii un martor al lui Hristos. Lumina care a adus bucurie în sufletul vostru când ați înțeles pentru prima oară solia pentru timpul acesta este un element esențial în experiența și lucrarea voastră, dar voi ați pierdut-o din inima și din viața voastră. Domnul Hristos vede lipsa voastră de zel și declară că ați căzut și sunteți într-o situație periculoasă. SAa 182.4