Solii alese 1

Hristos nu a dus tratative cu ispita

Domnul Isus nu S-a coborât până acolo încât să-i explice vrăjmașului că El era Fiul lui Dumnezeu și cum urma să acționeze în această calitate. Într-o modalitate zeflemitoare și insultătoare, Satana [276] a făcut referire la înfățișarea nefavorabilă și la slăbiciunea lui Hristos în acel moment, în contrast cu puterea și slava lui. El L-a ironizat pe Domnul Hristos, spunându-I că, așa cum era, nu putea fi nici un biet reprezentant al îngerilor, cu atât mai puțin înaltul lor Comandant și Împăratul recunoscut în curțile regale. Înfățișarea Sa din acel moment arăta că a fost părăsit de Dumnezeu și de oameni. El a spus că, dacă Isus ar fi fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Monarhul cerului, și dacă ar fi avut o putere egală cu aceea a lui Dumnezeu, ar fi putut să-i arate o dovadă, săvârșind o minune și schimbând piatra de la picioarele Sale în pâine, pentru a-Și alina foamea. Satana I-a făgăduit că, dacă va face lucrul acesta, el se va supune imediat pretențiilor Sale de superioritate și că lupta dintre ei se va încheia pentru totdeauna. SAa 135.1

Domnul Hristos nu a părut să observe insultele lui Satana. El nu a fost provocat să-i demonstreze că are putere. El a suportat cu umilință batjocurile celui rău, fără să-i răspundă în același fel. Cuvintele rostite din cer la botezul Său au fost foarte prețioase, arătându-I că Tatăl Său a aprobat pașii pe care îi făcea în Planul de Mântuire, ca Înlocuitor și Garant al omului. Cerurile deschise și coborârea porumbelului ceresc au fost asigurările care arătau că Tatăl Său Își va uni puterea din cer cu aceea a Fiului Său de pe pământ pentru a-l salva pe om de sub stăpânirea lui Satana și că Dumnezeu a acceptat efortul lui Hristos de a face legătura între cer și pământ, între omul limitat și Cel Infinit. SAa 135.2

Aceste dovezi primite de la Tatăl Său au fost nespus de prețioase pentru Fiul lui Dumnezeu în toate suferințele Sale aspre și în conflictul îngrozitor cu marele răzvrătit. În timp ce suporta încercarea de la Dumnezeu în pustie și pe întregul parcurs al lucrării Sale de slujire, El nu a avut nimic de făcut pentru a-l convinge pe Satana de puterea Sa și de faptul că era Mântuitorul lumii. Satana a avut dovezi suficiente cu privire la poziția înaltă a lui Hristos. Lipsa dispoziției de a-I atribui Domnului Isus cinstea care I se datora și de a manifesta supunere în calitate de subordonat al Său a dus la răzvrătirea lui Satana împotriva lui Dumnezeu și la alungarea lui din cer. SAa 135.3

Faptul de a-Și exercita puterea divină pentru binele propriu și pentru a Se elibera de suferință nu a făcut parte din misiunea lui Hristos. [277] El S-a oferit de bunăvoie să ia asupra Lui suferința. El a binevoit să ia natura omului și urma să sufere toate situațiile neplăcute, bolile și necazurile familiei omenești. Domnul nu trebuia să facă nicio minune pentru El Însuși. El a venit pentru a-i salva pe alții. Scopul misiunii Sale era acela de a le aduce binecuvântări, speranță și viață celor necăjiți și asupriți. El trebuia să poarte poverile și durerile suferinței omenești. SAa 135.4

Deși a suferit cele mai mari dureri ale foamei, Domnul Hristos a rezistat ispitelor. El l-a respins pe Satana cu Scriptura, aceeași Scriptură pe care i-a dat-o lui Moise în pustie pentru a o repeta celor din Israelul răzvrătit, când alimentația lor fusese restrânsă și strigau cerând carne: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci și cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Prin declarația aceasta, precum și prin exemplul propriu, Domnul Hristos voia să-i arate omului că foamea după hrana trecătoare nu era cea mai mare nenorocire care putea să vină asupra lui. Satana i-a flatat pe primii noștri părinți, spunându-le că, dacă vor mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, din care Dumnezeu le interzisese să mănânce, faptul acesta le va aduce un mare bine și îi va asigura împotriva morții, o declarație total opusă aceleia pe care a făcut-o Dumnezeu. „Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Geneza 2,17). Dacă ar fi fost ascultător, Adam nu ar fi cunoscut niciodată lipsurile, necazul și moartea. SAa 135.5

Dacă ar fi fost ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu, oamenii care au trăit în perioada antediluviană nu ar fi murit în apele potopului. Dacă israeliții ar fi fost ascultători de cuvintele lui Dumnezeu, El ar fi revărsat asupra lor binecuvântări deosebite. Dar ei au căzut ca urmare a îngăduirii poftei și pasiunilor. Ei nu au vrut să fie ascultători de cuvintele lui Dumnezeu. Îngăduirea poftei i-a dus în nenumărate [278] păcate grave. Dacă ar fi pus cerințele lui Dumnezeu pe primul loc în atenția lor, iar nevoile lor fizice pe locul al doilea și s-ar fi supus alegerii lui Dumnezeu cu privire la hrana care era potrivită pentru ei, niciunul dintre ei nu ar fi murit în pustie. Ei ar fi fost așezați în țara cea bună a Canaanului, ca un popor sfânt și sănătos, și nu ar fi fost niciun om slab în niciuna dintre semințiile lor. SAa 135.6

Mântuitorul lumii S-a făcut păcat pentru salvarea neamului omenesc. Când a ajuns să fie înlocuitorul omului, Domnul Hristos nu Și-a manifestat puterea ca Fiu al lui Dumnezeu. El S-a așezat în rândul fiilor oamenilor. El trebuia să suporte încercarea ispitei ca om și în locul omului, în circumstanțele cele mai dificile, și să lase un exemplu de credință și încredere desăvârșită în Tatăl Său ceresc. Domnul Hristos a știut că Tatăl Său I-ar fi asigurat hrana, dacă Tatăl Său ar fi fost mulțumit ca El să facă lucrul acesta. În suferința aceasta aspră, când foamea Îl chinuia peste măsură, El nu a voit să micșoreze înainte de vreme, prin exercitarea puterii Sale divine, nicio părticică din încercarea prin care I-a fost rânduit să treacă. SAa 136.1

Când ar fi ajuns în situații dificile, omul căzut nu ar fi avut puterea de a săvârși minuni pentru binele propriu pentru a scăpa de durere sau suferință sau pentru a-i birui pe vrăjmașii lui. Scopul lui Dumnezeu a fost acela de a pune la încercare neamul omenesc și de a-i da ocazia să-și dezvolte caracterul, aducându-l adesea în situații grele, ca să-i verifice încrederea în dragostea și puterea Sa. Viața lui Hristos a fost un model desăvârșit. Prin exemplul și prin cuvintele Sale, El l-a învățat mereu pe om că Dumnezeu este singurul de care trebuie să depindă și că toată încrederea lui trebuie să se bazeze cu fermitate pe Dumnezeu. SAa 136.2

Domnul Hristos a știut încă de la început că Satana era un mincinos și a avut nevoie de stăpânire de sine pentru a asculta cuvintele amăgitorului care Îl insulta și a nu-l mustra imediat pentru declarațiile lui îndrăznețe. Satana s-a așteptat să-L provoace pe Fiul lui Dumnezeu să Se angajeze într-o controversă cu el și a sperat că, date fiind slăbiciunea Sa extremă și agonia sufletească, va putea să aibă un avantaj asupra Lui. El a plănuit să pervertească declarațiile lui Hristos, să profite de avantajul pe care îl avea de a-i chema în ajutorul lui pe îngerii căzuți spre a-și folosi toată puterea pentru a-L birui. SAa 136.3

[279] Mântuitorul lumii nu a intrat în dispută cu Satana care fusese alungat din cer pentru că nu mai era vrednic să-și aibă locul acolo. Acela care fost în stare să-i influențeze pe îngerii lui Dumnezeu împotriva Sa, în calitate de Conducător Suprem, și împotriva Fiului Său, Comandantul lor iubit, și care a putut să le câștige simpatia era capabil de orice înșelăciune. El luptase împotriva guvernării lui Dumnezeu timp de patru mii de ani și nu-și pierduse niciuna dintre abilitățile sau puterile lui de a ispiti și de a amăgi. SAa 136.4