Solii alese 1

Legea lui Dumnezeu este simplă

Legea lui Dumnezeu este simplă și ușor de înțeles. Sunt oameni care se mândresc cu îngâmfare că ei cred numai ce pot să înțeleagă, uitând că [218] în viața omului și în manifestarea puterii lui Dumnezeu prin lucrările naturii sunt taine pe care filosofia cea mai adâncă și cercetarea cea mai vastă sunt incapabile să le explice. Însă în Legea lui Dumnezeu nu sunt taine. Toți pot să înțeleagă marile adevăruri pe care le exprimă ea. Intelectul cel mai slab poate să priceapă aceste porunci și omul cel mai neștiutor poate să-și conformeze viața și poate să-și formeze caracterul în armonie cu standardul divin. Dacă ar asculta Legea aceasta, atât cât pot ei de bine, copiii oamenilor ar câștiga puterea intelectuală și discernământul necesare pentru a înțelege tot mai mult din scopurile și planurile lui Dumnezeu. Progresul ar continua nu numai pe parcursul vieții acesteia, ci de-a lungul veacurilor veșniciei, pentru că, oricât de departe am putea să înaintăm în cunoașterea înțelepciunii și puterii lui Dumnezeu, întotdeauna rămâne o infinitate de cunoscut. SAa 104.5

Legea divină ne cere să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și pe semenii noștri ca pe noi înșine. Fără exercitarea acestei iubiri, cea mai înaltă mărturisire de credință este doar o ipocrizie. „«Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.» Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” În aceste două porunci”, spune Hristos, „se cuprind toată Legea și Prorocii” (Matei 22,37-40). SAa 105.1

Legea cere ascultare deplină. „Căci cine păzește toată Legea și greșește într-o singură poruncă se face vinovat de toate” (Iacov 2,10). Niciuna dintre cele Zece Porunci nu poate fi călcată fără a arăta necredincioșie față de Dumnezeul cerurilor. Cea mai mică deviere de la cerințele Legii, prin neglijare sau prin călcare intenționată, este păcat și fiecare păcat îl expune pe cel păcătos la mânia lui Dumnezeu. Ascultarea a fost singura condiție pe baza căreia Israelul din vechime urma să primească împlinirea făgăduințelor care îl făceau să fie poporul favorizat de Dumnezeu, iar ascultarea față de Legea aceea le va aduce mari binecuvântări oamenilor și popoarelor de acum, la fel cum le-ar fi adus evreilor. SAa 105.2

Ascultarea de Lege este esențială nu numai pentru mântuirea noastră, ci și pentru fericirea noastră și pentru fericirea tuturor celor cu care suntem în legătură. „Multă pace au cei ce [219] iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire” (Psalmii 119,165), spune Cuvântul inspirat. Totuși omul limitat le va prezenta celorlalți această Lege sfântă, dreaptă și bună, această lege a libertății, pe care Creatorul Însuși a adaptat-o la nevoile oamenilor, ca pe un jug al robiei, un jug pe care niciun om nu poate să-l poarte. Dar păcătosul privește Legea ca pe un jug dureros și nu poate să vadă nicio frumusețe în poruncile ei. Pentru că mintea firească „nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.” (Romani 8,7) SAa 105.3

„Prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului” (Romani 3,20), deoarece „păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3,4). Oamenii sunt convinși de păcat prin intermediul Legii, și, înainte de a-și da seama de nevoia de un Mântuitor, ei trebuie să simtă că sunt păcătoși, expuși la mânia lui Dumnezeu. Satana lucrează fără încetare pentru a micșora în ochii omului caracterul grav al păcatului. Iar aceia care calcă în picioare Legea lui Dumnezeu fac lucrarea marelui amăgitor, pentru că resping singura regulă prin care pot să definească păcatul și care poate să aducă în conștiința celui nelegiuit convingerea cu privire la păcat. SAa 105.4

Legea lui Dumnezeu ajunge până la acele intenții secrete care, deși pot să fie păcătoase, adesea sunt trecute cu vederea cu ușurință, dar care, în realitate, constituie temeiul și mijlocul de verificare a caracterului. Ea este oglinda în care trebuie să privească păcătosul, dacă dorește să aibă o cunoaștere corectă a caracterului lui moral. Când se vede condamnat de marele standard al neprihănirii, următorul său pas trebuie să fie acela de a se pocăi de păcatele lui și de a căuta iertarea prin Hristos. Pentru că nu reușesc să facă lucrul acesta, mulți încearcă să spargă oglinda care le arată defectele, să anuleze Legea care scoate în evidență petele din viața și din caracterul lor. SAa 105.5

Trăim într-un veac al unei nelegiuiri mari. Mulțimile sunt înrobite de obiceiuri păcătoase și vicii, iar lanțurile care le leagă sunt greu de rupt. Nedreptatea inundă pământul ca un potop. Zilnic se petrec fărădelegi aproape prea îngrozitoare pentru a fi menționate. Dar cei care pretind a fi străjeri pe zidurile Sionului îi vor învăța pe oameni că Legea a fost dată numai pentru iudei și a fost înlăturată odată cu privilegiile pline de slavă care au fost inaugurate de [220] veacul Evangheliei. Oare nu este o legătură între nelegiuirea și fărădelegea care stăpânesc și faptul că pastorii și oamenii susțin și învață că Legea nu mai are putere, că nu mai este obligatoriu să fie respectată? SAa 105.6

Puterea condamnatoare a Legii lui Dumnezeu se extinde nu numai asupra lucrurilor pe care le facem, ci și asupra lucrurilor pe care nu le facem. Noi nu trebuie să ne justificăm pentru că omitem să facem lucrurile pe care le cere Dumnezeu. Noi trebuie nu numai să încetăm să săvârșim răul, ci și să învățăm să facem binele. Dumnezeu ne-a dat capacități care trebuie să fie exercitate în săvârșirea faptelor bune și, dacă aceste capacități nu sunt folosite, cu siguranță vom fi considerați niște robi răi și netrebnici. Poate că nu am făcut păcate grave, poate că asemenea nelegiuiri nu sunt înregistrate în dreptul nostru în cartea lui Dumnezeu, dar suntem condamnați, pentru că faptele noastre nu sunt raportate ca fiind curate, bune și nobile și pentru că nu am folosit talentele ce ne-au fost încredințate. SAa 105.7

Legea lui Dumnezeu a existat înainte de a fi fost creat omul. Ea a fost adaptată la starea făpturilor sfinte, chiar și îngerii fiind guvernați de ea. După cădere, principiile neprihănirii au rămas neschimbate. Nimic nu a fost luat din Lege și niciuna dintre poruncile ei sfinte nu poate să fie îmbunătățită. După cum a existat de la început, tot așa va continua să existe de-a lungul veacurilor nesfârșite ale veșniciei. „De multă vreme știu din învățăturile Tale, că le-ai așezat pentru totdeauna” (Psalmii 119,152). SAa 105.8

În ziua lui Dumnezeu, care se apropie repede, toată lumea trebuie să fie judecată în conformitate cu Legea aceasta, care îi guvernează pe îngeri, care cere curăție în gândurile, dorințele și înclinațiile cele mai tainice și va fi „întărită pentru veșnicie” (Psalmii 111,8). Cei nelegiuiți pot să se mângâie cu gândul că Dumnezeul Cel Preaînalt nu știe, Cel Atotputernic nu-i ia în considerare, dar El nu va suporta la nesfârșit nelegiuirea. Curând, ei vor primi răsplata pentru faptele lor, moartea care este plata păcatului, în timp ce poporul neprihănit, care a păzit Legea, va fi primit să intre pe porțile de mărgăritar ale cetății cerești și va fi încoronat cu nemurirea și bucuria de a trăi în prezența lui Dumnezeu și a Mielului. SAa 106.1