Solii pentru tineret

89/512

24 - ÎNAINTE ȘI ÎN SUS

Aș vrea să pot descrie frumusețile vieții de creștin. Începând cu dimineața vieții, controlat de legile naturii și ale lui Dumnezeu, creștinul merge înainte și în sus, fiind atras zilnic tot mai aproape de casa lui cerească, unde îl așteaptă o coroană a vieții și un nume nou, pe care nici un alt om salvat nu l-a primit. „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, și-i voi da o piatră albă; și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește’.” El crește constant în fericire, sfințenie și utilitate. Progresul fiecărui an îl depășește pe cel al anului anterior. SPT 40.1

Dumnezeu le-a dat tinerilor o scară a succesului pe care să urce, o scară ce ajunge de la pământ la cer. Deasupra acestei scări este Dumnezeu și pe fiecare treaptă, razele strălucitoare ale gloriei Sale. El privește spre cei care urcă, fiind gata ca, atunci când strânsoarea slăbește și pașii șovăie, să trimită ajutor. Da, spun acest lucru în cuvinte pline de încurajare, și anume că toți cei care înaintează cu perseverență pe această scară vor intra în orașul ceresc. SPT 40.2

Satana le prezintă tinerilor multe ispite, jucându-se cu viața și cu sufletele lor și nelăsând nici un rău neîncercat pentru a reuși să-i ruineze. Dar Dumnezeu nu-i lasă să lupte fără ajutor împotriva ispitei. Ei au un Ajutor atotputernic. SPT 40.3

Mult mai puternic decât inamicul lor este Isus, care, venind în această lume și îmbrăcând natura umană, l-a întâlnit și învins pe Satana, a rezistat oricărei ispite, aceleași pe care le au de înfruntat și tinerii de azi. El este Fratele lor mai mare. El simte pentru ei un adânc și blând interes. El păstrează constant asupra lor un ochi veghetor și Se bucură când [95] ei încearcă să-L mulțumească. Atunci când ei se roagă, El amestecă rugăciunile lor cu mirosul tămâii îndreptățirii Sale și le oferă lui Dumnezeu ca pe o jertfă plăcut mirositoare. Prin puterea Lui, tinerii pot îndura greutăți ca niște bravi soldați ai crucii. Înarmați cu puterea Sa, sunt capabili să atingă cele mai înalte idealuri puse înaintea lor. Sacrificiul făcut pe Calvar este garantul victoriei lor. SPT 40.4