Solii pentru tineret

69/512

18 - SFAT CĂTRE O FIICĂ RĂSFĂȚATĂ

Ai un raport înfricoșător al anului trecut, care este deschis privirii Maiestății cerului și miilor de îngeri puri, necăzuți în păcat. Gândurile și faptele tale, sentimentele tale îndrăznețe și nesfinte pot fi ascunse de muritori, dar amintește-ți că cele mai mărunte fapte ale vieții tale sunt ca o carte deschisă înaintea lui Dumnezeu. Tu ai în cer un raport pătat. Toate păcatele pe care le-ai comis sunt înregistrate acolo. SPT 32.1

Mustrarea lui Dumnezeu este asupra ta și, cu toate acestea, tu pari lipsită de sentimente. Tu nu-ți dai seama de condiția ta pierdută și ruinată. La un moment dat, ai avut remușcări, dar mândria și spiritul tău independent s-au ridicat asupra acestora și au strivit vocea conștiinței. SPT 32.2

Nu ești fericită și totuși crezi că, dacă ai putea avea propriul drum, fără restricții, ai putea fi fericită. Sărmană copilă! Tu te afli pe o poziție similară cu a Evei, în Eden. Ea și-a imaginat că îi vor crește posibilitățile cunoașterii, dacă ar putea să mănânce fructul din pomul pe care Dumnezeu le interzisese până și să-l atingă, pentru că altfel vor muri. Ea a mâncat și a pierdut întreaga măreție a Edenului. SPT 32.3