Solii pentru tineret
Responsabilitatea noastră
Aceasta este o responsabilitate de care nu ne putem elibera. Cuvintele noastre, îmbrăcămintea noastră, comportamentul nostru, chiar și expresia înfățișării noastre, toate au o influență. De impresia pe care o facem astfel depind rezultatele spre bine sau spre rău, pe care nimeni nu le poate aprecia. Fiecare impuls în acest fel este o sămânță semănată, [417] care își va aduce roadele. Ea este o verigă în lanțul cel lung al evenimentelor omenești, fără să știm până unde se va întinde. Dacă prin exemplul nostru îi ajutăm pe alții să-și dezvolte principiile bune, le dăm puterea de a face binele. La rândul lor, ei exercită aceeași influență asupra altora, iar aceștia, la rându-le, asupra altora. În acest fel, fără să ne dăm seama, prin influența noastră, mii de oameni ajung să fie binecuvântați. SPT 205.3
Dacă aruncăm o pietricică într-un lac, se va forma un mic val concentric și apoi altul; și, treptat, cercul se mărește, până când ajunge la țărm. Tot așa stau lucrurile și cu influența noastră. Dincolo de cunoașterea sau controlul nostru, ea vorbește altora, fiind o binecuvântare sau un blestem. SPT 205.4
Caracterul este putere. Mărturia tăcută a unei vieți credincioase, neegoiste și evlavioase are în sine o influență irezistibilă. Manifestând în viața noastră caracterul Domnului Hristos, noi conlucrăm cu El în lucrarea de salvare de suflete. Noi putem coopera cu El numai dacă manifestăm în viața noastră caracterul Său. SPT 205.5
Și cu cât este mai mare, mai întinsă influența noastră, cu atât mai mare este binele pe care-l putem face. Când cei care mărturisesc a sluji pe Dumnezeu urmează exemplul Domnului Hristos, trăind în viața lor zilnică principiile Legii Sale, când fiecare faptă este o mărturie că Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele lor ca pe ei înșiși, atunci biserica va avea putere să influențeze lumea. — COL 339,340 [418] SPT 205.6