Solii pentru tineret

446/512

136 - SOCIABIL PENTRU A SALVA

Exemplul lui Hristos, care era preocupat de ceea ce îi interesa pe oameni, ar trebui să fie urmat de toți cei care vestesc Cuvântul Său și de toți cei ce au primit Evanghelia harului Său. Nu trebuie să renunțăm la legătura cu societatea. Nu trebuie să ne separăm de ceilalți oameni. Pentru a putea ajunge la orice categorie de oameni, trebuie să-i întâlnim acolo unde sunt. Foarte rar ne vor căuta ei din proprie inițiativă. Nu numai de la amvon este atinsă inima oamenilor de adevărul divin. Există un alt ogor de lucru; și, oricât de umil ar fi, este totuși plin de promisiuni. El se află în casele celor de jos și în palatele mai marilor acestei lumi; la întâlnirile primitoare și la reuniuni pentru bucurii sociale nevinovate. SPT 199.1

Ca urmași ai lui Hristos, n-ar trebui să mergem în mijlocul celor din lume numai din dorința de plăcere, asociindu-ne cu ei în activități indecente. Asemenea legături nu pot aduce decât rău. N-ar trebui niciodată să aprobăm păcatul prin cuvintele sau faptele noastre, prin tăcerea sau prezența noastră. Oriunde vom merge, trebuie să-L purtăm pe Isus cu noi și să descoperim și altora cât de scump este Salvatorul nostru. Dar cei care încearcă să-și conserve religia, ascunzându-se după ziduri de piatră, pierd ocazii prețioase de a face binele. Prin relațiile sociale, creștinismul vine în contact cu lumea. Oricine a primit lumina divină trebuie să lumineze cărarea celor care nu cunosc Lumina vieții. SPT 199.2

Noi toți ar trebui să devenim martori pentru Isus. Puterea legăturilor sociale, sfințită de harul lui Hristos, trebuie să [402] fie dezvoltată pentru a câștiga suflete pentru Mântuitorul. Să facem astfel încât lumea să vadă că nu suntem absorbiți în mod egoist de interesele noastre personale, ci că dorim ca și alții să se împărtășească de binecuvântările și privilegiile noastre. Să-i facem să vadă că religia noastră nu ne face insensibili sau pretențioși. Toți cei care pretind că L-au găsit pe Hristos să lucreze așa cum a făcut-o El, în beneficiul oamenilor. SPT 199.3

Niciodată n-ar trebui să dăm lumii impresia falsă că noi, creștinii, suntem niște oameni posomorâți și nefericiți. Dacă ochii noștri sunt ațintiți la Isus, vom vedea un Mântuitor plin de compasiune și vom prinde lumina feței Sale. Oriunde domnește Spiritul Lui, acolo se găsește pacea. Și va fi de asemenea și bucurie, pentru că există o încredere calmă și sfântă în Dumnezeu. SPT 199.4

Hristos este bucuros când urmașii Săi arată că, deși sunt oameni, sunt părtași de natură divină. Nu sunt statui, ci bărbați și femei plini de viață. Inimile lor, reînviorate de stropii de rouă ai harului divin, se deschid și se îndreaptă către Soarele Neprihănirii. Lumina care strălucește asupra lor se reflectă și asupra altora, prin fapte luminate de iubirea lui Hristos. — DA 152,153 SPT 199.5

___________