Solii pentru tineret
Chemați să ne opunem puterilor răului
Satana lucrează să-L detroneze pe Dumnezeu din inimă și să modeleze natura umană după imaginea sa deformată. El promovează toate tendințele negative, trezind pasiuni și ambiții nesfinte. El declară: „Toată această putere, aceste onoruri, bogății și plăceri păcătoase vi le voi da”. Dar condițiile lui sunt: renunțarea la integritate și o conștiință docilă. Astfel, el degradează calitățile umane și le aduce în captivitatea păcatului. [54] SPT 20.3
Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se opună puterilor răului. El spune: „Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui. Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca niște unelte ale nelegiuirii; ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, din morți cum erați; și dați lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe niște unelte ale neprihănirii.” SPT 20.4
Viața de credință este o stare de război. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” În acest conflict al neprihănirii contra nelegiuirii, putem avea succes numai prin ajutor divin. Natura noastră mărginită trebuie adusă în subordonare față de voința Celui infinit; umanul trebuie unit cu divinul. Aceasta va aduce Spiritul Sfânt în ajutorul nostru și fiecare biruință va tinde spre redobândirea proprietății cumpărate de Dumnezeu, la restaurarea imaginii Sale în sufletul omenesc. SPT 20.5