Solii pentru tineret
Fără scuză
În acea zi, când fiecare va fi judecat după faptele făcute în trup, orice scuză pe care egoismul ar putea-o aduce acum pentru reținerea zecimii și darurilor, în loc să le ofere Domnului, va [307] dispărea ca roua în fața soarelui. Dacă n-ar fi pentru totdeauna prea târziu, cât de bucuroși ar fi unii să se întoarcă și să-și clădească din nou caracterele! Dar atunci va fi prea târziu pentru a schimba raportul despre aceia care, săptămânal, lunar, an de an, L-au jefuit pe Dumnezeu. Soarta lor va fi pecetluită, definitiv pecetluită... SPT 149.6
Egoismul este un rău mortal. Dragostea de sine și indiferența cu privire la termenii preciși ai înțelegerii dintre om și Dumnezeu, refuzul de a se comporta ca niște administratori credincioși au adus asupra lor blestemul, exact așa cum a spus El că se va întâmpla. Aceste suflete s-au separat de Dumnezeu; prin exemplul și umblarea lor, ei i-au condus și pe alții să ignore în întregime poruncile lui Dumnezeu și El n-a mai putut să reverse binecuvântări asupra lor. SPT 149.7