Solii pentru tineret
Economisiți pentru misiuni
Chiar dacă s-ar putea să fie sărac, tânărul care este harnic și face economii poate pune puțin deoparte pentru cauza lui Dumnezeu. Când aveam doar 12 ani, învățasem deja ce înseamnă să economisești. Împreună cu sora mea, am învățat o meserie și, deși câștigam doar 25 de cenți pe zi, din această sumă eram în stare să punem deoparte puțin și pentru lucrare. Am economisit puțin câte puțin, până când am strâns suma de 30 de dolari. Atunci când solia apropiatei veniri a Domnului a ajuns la noi, însoțită de o chemare privitoare la oameni și mijloace, noi am simțit că este un privilegiu să-i întindem tatălui cei 30 de dolari, rugându-l să-i investească în broșuri și reviste, pentru a trimite solia celor ce se aflau în întuneric. [299] SPT 145.3
Este datoria tuturor celor implicați în lucrarea lui Dumnezeu să învețe să se gospodărească în ceea ce privește timpul și banii! Cei care-și tolerează lenea dau la iveală faptul că acordă o mică importanță adevărurilor mărețe care ne-au fost încredințate. Ei trebuie să fie educați să fie harnici și să învețe să lucreze cu ochii ațintiți numai către slava lui Dumnezeu. SPT 145.4