Solii pentru tineret
91 - BIBLIA, CEA MAI INTERESANTĂ CARTE
Atât tinerii, cât și bătrânii neglijează Biblia. Nu mai fac din ea obiectul cercetării și norma lor de viață. În special tinerii se fac vinovați de această neglijență. Cea mai mare parte dintre ei își fac timp să citească alte cărți, dar cartea care ne îndrumă calea către viața veșnică nu este studiată zilnic. Istorisiri superficiale sunt citite cu atenție, în timp ce Biblia este lăsată la o parte. Această carte este călăuza noastră pentru o viață mai înaltă, mai sfântă. Tinerii ar trebui să o considere cea mai interesantă carte pe care au citit-o vreodată și astfel imaginația să nu fie pervertită prin citirea poveștilor de ficțiune. SPT 137.1
Mintea tinerilor nu poate să atingă cea mai înaltă dezvoltare, dacă neglijează sursa supremă de înțelepciune — Cuvântul lui Dumnezeu. Faptul că suntem în lumea lui Dumnezeu, în prezența Creatorului, că suntem făcuți asemenea Lui, că El privește asupra noastră, că ne iubește, că are grijă de noi — acestea sunt teme minunate de gândire, care conduc mintea spre câmpuri neexplorate de meditație. Acela care-și deschide mintea și inima în contemplarea unor astfel de teme nu va fi satisfăcut niciodată cu subiecte ușuratice, senzaționale. SPT 137.2
Importanța căutării unei cunoștințe din Scripturi cu greu poate fi estimată. „Din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3, 15-17). Acest text ne spune că Biblia pretinde cea mai înaltă atenție, dublată de respect. Nu ar trebui să fim satisfăcuți cu o cunoaștere superficială, ci ar trebui să căutăm întregul înțeles al cuvintelor adevărului și să pătrundem în profunzime scrierile sfinte. — CT 138, 139 SPT 137.3