Lucrarea pastorală

Mai puțină predicare, mai multă lucrare personală

Petreceți mai puțin timp predicând și mai mult timp în lucrare personală. — Trebuie să vă apropiați de oameni prin intermediul lucrării personale. Dacă s-ar aloca mai puțin timp predicării și mai mult timp lucrării personale, atunci s-ar vedea rezultate mai mari. Săracii trebuie să fie ajutați, cei bolnavi — îngrijiți, cei întristați și îndoliați — mângâiați, cei ignoranți — educați, cei lipsiți de experiență — sfătuiți. Trebuie să plângem cu cei ce plâng și să ne bucurăm cu cei ce se bucură. Însoțiți de putere de convingere, de puterea rugăciunii și de puterea dragostei lui Dumnezeu, lucrarea aceasta nu va fi și nu poate fi una fără roade. — MH 143. LP 131.2

Ați putea avea rezultate de zece ori mai mari prin vizite și discuții cu enoriașii voștri. — Nu este îndeajuns să le predicăm oamenilor; trebuie să ne rugăm cu ei și pentru ei. Nu trebuie să stăm la distanță și să fim reci față de ei, ci să venim, plini de compasiune, aproape de cei pe care dorim să-i salvăm, să-i vizităm și să discutăm cu ei. Pastorul care-și face lucrarea așa cum trebuie și în afara amvonului va avea rezultate de zece ori mai mari decât cel care se rezumă doar la o lucrare făcută de la amvon. — RH, 8 august 1878. LP 131.3

Membrii care sunt învățați să se bazeze pe predici nu fac mult pentru Hristos. — Lucrarea pastorului nu se termină odată cu prezentarea adevărului de la amvon. El trebuie să facă o lucrare personală stăruitoare, din casă în casă, studiind Scripturile cu oamenii și rugându-se cu ei. Astfel, mulți vor ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. Suflete gata să piară vor fi cuprinse de Duhul lui Hristos. Dar această lucrare a fost neglijată, motiv pentru care bisericilor le lipsește puterea. Sunt mulți pastori hirotoniți care nu s-au îngrijit niciodată ca niște păstori de turma lui Dumnezeu, care nu au vegheat niciodată asupra sufletelor ca unii care vor da socoteală. Biserica, în loc să se dezvolte, este lăsată să ajungă un organism slab, dependent, ineficient. Membrii bisericii, învățați să se bazeze pe predici, nu fac mult pentru Hristos. Ei nu aduc roade, ci mai degrabă se adâncesc în egoism și necredincioșie. Își pun speranța în predicator și depind de eforturile lui pentru a-și menține vie slaba credință. Din cauză că cei pe care Dumnezeu i-a pus să fie supraveghetori nu i-au instruit în mod corespunzător, mulți membri ai bisericii sunt robi leneși, care-și îngroapă talanții în pământ, dar care se plâng în schimb de modul în care Domnul Se poartă cu ei. Se așteaptă să fie îngrijiți ca niște copii bolnavi. — RH, 21 ianuarie 1902. LP 131.4

Odihniți-vă după predicare, apoi mergeți în vizită. — Pastorii au tot ce le trebuie ca să predice Cuvântul și, după ce le-au prezentat oamenilor adevărul solemn, ar trebui să rămână mai departe demni și umili, ca niște reprezentanți ai adevărului înalt pe care li l-au predicat oamenilor. După efortul depus au nevoie de odihnă. […] Dacă sunt unii care mai au o rezervă de energie pe care o pot consuma fără să-și facă vreun rău, atunci au o lucrare importantă de făcut, lucrare care de-abia a început atunci când le-au prezentat oamenilor adevărul. După amvon, urmează predica prin exemplul personal, îngrijirea atentă, facerea de bine, discuțiile, vizitele din casă în casă la gura sobei, înțelegerea stării mentale și spirituale a celor care au ascultat predica, pe unii îndemnându-i, pe alții corectându-i, pe alții mustrându-i, pe cei bolnavi, suferinzi și descurajați mângâindu-i. Mintea ar trebui să fie cât mai odihnită cu putință pentru ca ei să poată fi gata oricând de acțiune, „la timp și ne la timp” [2 Timotei 4:2]. Pastorii ar trebui să asculte sfatul dat de Pavel lui Timotei: „Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele!” [1 Timotei 4:15]. — 1T 472. LP 131.5