Lucrarea pastorală

CAPITOLUL 36 - Disciplina bisericească

Nevoia de disciplină

Pastorii care au prea puțin curaj să mustre greșelile vor fi socotiți răspunzători pentru răul care ar putea rezulta. — Cei care au prea puțin curaj să mustre greșelile sau care, din indolență ori lipsă de interes, nu fac niciun efort de a curăța biserica lui Dumnezeu sau propria familie sunt socotiți răspunzători pentru răul care ar putea rezulta din faptul că și-au neglijat datoria. Pentru relele pe care le-am fi putut preveni la ceilalți dacă ne-am fi exercitat autoritatea parentală sau pastorală, suntem la fel de responsabili ca și când ar fi fost propriile noastre acte. — PP 578. LP 121.1

Întotdeauna va fi un spirit de revoltă împotriva mustrării. — Întotdeauna va exista un spirit de revoltă împotriva mustrării păcatelor și a greșelilor. Dar nu ar trebui ca glasul mustrător să fie adus la tăcere din acest motiv. Cei pe care Dumnezeu i-a pus ca slujitori ai neprihănirii au asupra lor responsabilitatea solemnă de a mustra păcatele oamenilor. Pavel îl sfătuia pe Tit: „Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu deplină putere! Nimeni să nu te disprețuiască” [Tit 2:15]. Întotdeauna vor fi unii care îl vor disprețui pe cel ce îndrăznește să mustre păcatul. Însă, atunci când este nevoie, oamenii trebuie să fie mustrați. Pavel îl sfătuiește pe Tit să mustre fără menajamente o anumită categorie de credincioși, pentru a-i întări în credință. Cum ar trebui să facă acest lucru? Să-l lăsăm pe apostol să răspundă: „cu toată blândețea și învățătura” [2 Timotei 4:2]. Celui greșit trebuie să i se arate că acțiunile sale nu sunt în armonie cu Scriptura. Niciodată greșelile poporului lui Dumnezeu nu ar trebui să fie trecute cu vederea și tratate cu indiferență. Cei care, cu sentimentul responsabilității pe care o au înaintea lui Dumnezeu, se vor achita cu credincioșie de datoriile mai puțin plăcute vor primi binecuvântarea Sa. — ST, 16 septembrie 1880. LP 121.2

Cei care nu mustră nu trebuie să fie lăudați. — A-l considera pe un pastor perfect pentru că nu a supărat pe nimeni mustrându-i greșelile este nu doar o capcană pentru el, ci și un dezastru pentru popor. Cel care nu lovește în starea de automulțumire spirituală a credincioșilor este aproape divinizat, în timp ce slujitorul credincios și devotat al lui Dumnezeu, care dă în vileag greșelile membrilor bisericii, nu este considerat bun, pentru că nu recunoaște ceea ce ei consideră a fi meritele lor personale. El mustră greșeli care există în realitate, dar oamenii văd în asta o jignire și, din acest motiv, îi dau la o parte și îi calcă în picioare autoritatea și învățătura. Aceste extreme în modul în care oamenii îi văd pe pastori se regăsesc printre cei ce se declară copii ai lui Dumnezeu; și cine le va mai examina inimile pentru ca apoi, cu grijă, cu atenție și cu credincioșie, să pună lucrurile în ordine? — RH, 25 iulie 1893. LP 121.3

Defectele de caracter ale membrilor ar trebui să fie o povară pentru pastori. — Aici ni se prezintă lucrarea celui care îi va învăța și pe alții din Scriptură. Este o lucrare extraordinar de solemnă și toți cei ce se angajează în ea trebuie să fie oameni ai rugăciunii. Nu este suficient pentru pastor să stea la amvon și să prezinte Scriptura. Acolo, lucrarea sa abia începe. Trebuie îndeplinită și o lucrare pastorală, aceasta însemnând a-i mustra și a-i îndemna pe oameni cu toată blândețea și învățătura; cu alte cuvinte, el ar trebui să prezinte Scriptura pentru a le arăta credincioșilor unde au lipsuri. Dacă există vreun defect în caracterul celor ce se declară urmași ai lui Hristos, pastorul ar trebui să simtă această povară și să nu se comporte ca și cum ar domni peste moștenirea lui Dumnezeu. A avea de-a face cu mintea omenească este cea mai frumoasă lucrare care a fost încredințată vreodată omului muritor. — 1SAT 61. LP 121.4

Dumnezeu nu-i va recunoaște ca păstori ai Săi pe cei ce vor spune lucruri liniștitoare. — În acest timp înfricoșat, chiar înainte de a doua venire a lui Hristos, predicatorii credincioși ai lui Dumnezeu vor trebui să dea o mărturie și mai tăioasă decât cea a lui Ioan Botezătorul. Îi așteaptă o lucrare importantă, care cere din partea lor responsabilitate; iar pe cei care spun lucruri liniștitoare Dumnezeu nu-i va recunoaște drept păstori ai Lui. Un necaz înfricoșător îi pândește. — 1T 321. LP 121.5

Disciplina bisericească este o parte neplăcută, dar necesară, a lucrării pastorale. — Pavel l-a îndemnat pe Timotei să „propovădui[ască] Cuvântul”, dar mai era o parte de făcut: „Stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura” [2 Timotei 4:2]. Această lucrare nu se poate neglija fără riscuri. Pastorii trebuie să fie activi la timp și ne la timp, veghind asupra sufletelor, ca unii care vor da socoteală. Trebuie să fie extrem de atenți. Fiți vigilenți în toate lucrurile, păziți-vă de uneltirile lui Satana, ca nu cumva să vă ademenească să nu mai îndepliniți această parte mai puțin plăcută a lucrării! Dificultățile nu trebuie să vă intimideze sau să vă descurajeze. Cu o minte echilibrată și un caracter ferm, înfruntați dificultățile, căci, învingându-le, veți câștiga o experiență bogată! — RH, 28 septembrie 1897. LP 122.1

Deși nu este înclinat în mod natural să facă asta, pastorul trebuie să-i avertizeze pe oameni, să le mustre păcatele și să le corecteze greșelile. — Pastorul va avea multe cuvinte directe și răspicate de spus celor ce au nevoie de ele, pentru că, atunci când Dumnezeu îi trimite pe oameni să facă lucrarea Sa, El pune peste ei și povara de a veghea asupra sufletelor ca unii care vor da socoteală. Atunci când e nevoie de anumite avertismente, când e nevoie ca păcatele să fie mustrate, iar greșelile — îndreptate, acest lucru nu trebuie făcut doar de la amvon, ci și prin lucrare personală. Aceasta este o misiune divină și, cu toate că nu este compatibilă cu înclinațiile naturale ale pastorului, acesta trebuie să le prezinte oamenilor acele adevăruri directe, care să facă să le țiuie urechile; trebuie să le prezinte celor ce iubesc mai mult plăcerile decât pe Dumnezeu pericolele și amenințările care-i înconjoară, precum și soarta care-i așteaptă pe cei ce nu se pocăiesc. Întrucât acest mesaj nu este în armonie cu înclinațiile lor și nici nu este pe placul celor ce trebuie să fie avertizați, pastorii sunt însărcinați în mod solemn cu responsabilitatea de a fi credincioși în proclamarea lui. — RH, 6 septembrie 1892. LP 122.2

Pastorii fac o mare greșeală atunci când permit ca îndurarea față de păcătoși să degenereze în toleranță față de păcatele lor. — Pastorii Evangheliei fac uneori o mare greșeală, îngăduind ca îndurarea față de păcătoși să degenereze în tolerare a păcatelor și chiar în participare la ele. În felul acesta, ei ajung să scuze și să diminueze din gravitatea lucrurilor pe care Dumnezeu le condamnă; și, după o vreme, ajung atât de orbiți, încât chiar îi laudă pe cei pe care Dumnezeu le cere să-i mustre. Singura apărare împotriva acestor pericole este să adăugați la răbdare evlavia, ca să aveți întotdeauna respect față de Dumnezeu, de caracterul Său și de Legea Sa. Prin comuniune cu Dumnezeu, prin rugăciune și prin studiul Cuvântului Său, noi ar trebui să cultivăm în așa măsură sentimentul sfințeniei caracterului Său, încât să vedem păcatul așa cum îl vede El. — AA 504. LP 122.3

Prea mulți pastori lasă în seama altor pastori să spună lucrurilor pe nume. — Prea mulți pastori neglijează să-i abordeze cu credincioșie pe cei cu care vin în contact. Ei lasă în seama altor pastori să spună lucrurilor pe nume, pentru că nu vor să-și asume riscul de a strica relația de prietenie cu cei pentru care lucrează. Dacă pastorii s-ar ocupa la timp de cei ce greșesc, atunci ar preveni acumularea răului și ar salva sufletele de la moarte. Dacă lucrarea de mustrare este neglijată de un pastor, dar este făcută de un altul, cei ce sunt mustrați trăiesc cu impresia că pastorul care nu le-a scos în evidență greșelile a fost un pastor bun. Dar nu este așa; el a fost doar un predicator, nu unul care a colaborat cu Dumnezeu la dezrădăcinarea păcatului. Voi, în acel spirit de blândețe care L-a caracterizat pe Isus, ar trebui să faceți această lucrare, căci ea va fi dovada deplină a slujirii voastre. Ar trebui să manifestați părere sinceră de rău pentru păcat, dar nu și patimă nesfântă atunci când mustrați o greșeală. Îndemnați cu toată blândețea și învățătura; iar, dacă eforturile voastre au numai rezultate slabe, nu vă descurajați! Această experiență va cere din partea voastră blândețe și răbdare. Continuați să lucrați, rămâneți discreți, învățați când să vorbiți și când să tăceți! — RH, 28 septembrie 1897. LP 122.4

Cei care simt o compasiune pervertită față de cei puși sub disciplină nu-i ajută. — Am văzut că unii au fost foarte grijulii cu tine, temându-se că nu vei fi abordat corect și nu ți se va face dreptate de către frații pastori. Ar trebui însă să se dea la o parte și să-și mărturisească propriile greșeli, lăsând ca blamul și greutatea greșelilor tale să cadă asupra capului tău. Dumnezeu dorește ca ele să rămână acolo până când le vei înlătura pe deplin prin pocăință și mărturisire din inimă. Cei care simt o compasiune pervertită față de tine nu te pot ajuta. Ei să se pocăiască cu râvnă de propriile căderi și să te lase să stai pe picioarele tale. Tu te-ai abătut mult de la calea cea dreaptă și, dacă nu faci o schimbare profundă, dacă nu-ți mărturisești greșelile, fără a-i critica pe frații tăi, și dacă nu ești dispus să te lași învățat, atunci nu poți face parte din poporul lui Dumnezeu. — 1T 319. LP 122.5

Este periculos să luăm măsuri prea energice pentru rezolvarea problemelor. — Cei care cred cu sinceritate în adevăr sunt întristați, iar încercările și durerile lor sunt mult sporite de aceia dintre ei care îi necăjesc, îi demoralizează și îi descurajează în eforturile lor. Dar Domnul îi învață pe slujitorii Săi lecția prudenței în toate mișcările lor. „Lăsați-le să crească amândouă împreună” [Matei 13:30]. Nu smulgeți neghina cu violență, pentru că există riscul ca, smulgând-o, să slăbiți și spicele prețioase! Atât pastorii, cât și membrii bisericii trebuie să fie foarte atenți să nu fie cuprinși de râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere. Este periculos să luăm măsuri prea energice pentru rezolvarea problemelor dintr-o biserică, probleme care, dacă ar fi lăsate în pace, s-ar rezolva adeseori de la sine. Este o politică greșită aceea de a interveni prematur în problemele dintr-o biserică. Va trebui să dovedim grijă, răbdare și autocontrol pentru a suporta aceste probleme și a nu ne grăbi să le rezolvăm prin propria noastră putere. — 3T 113. LP 123.1