Lucrarea pastorală

Reverența

Reverența este inspirată de conștientizarea măreției lui Dumnezeu și a prezenței Sale. — O altă calitate prețioasă care ar trebui cultivată cu grijă este reverența. Adevărata reverență față de Dumnezeu este inspirată de o conștientizare a infinitei Sale măreții și a prezenței Sale. Inima fiecărui copil ar trebui să fie profund impresionată de acest sentiment al prezenței Celui Nevăzut. Copilul ar trebui să fie învățat să considere ora și locul rugăciunii și ale serviciului de închinare ca fiind sacre, pentru că Dumnezeu este acolo. Iar când în atitudine și comportament se manifestă reverență, sentimentul care o inspiră se va adânci. — Ed 242, 243. LP 99.3

Locul de închinare este ca poarta cerului. — „Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită” [Matei 26:41]. Una dintre cele mai puternice ispite este lipsa de reverență. Dumnezeu este înalt și sfânt și, pentru sufletul umil și credincios, casa Lui de pe pământ, locul unde poporul Său se întâlnește pentru închinare, este ca o poartă a cerului. Imnul de laudă și cuvintele rostite de slujitorii lui Hristos sunt instrumentele prin care Dumnezeu Își pregătește un popor pentru biserica de sus, pentru acea măreață închinare în care nu poate intra nimic necurat și nesfânt. — MYP 265. LP 99.4

Închinătorii ar trebui să se poarte ca în prezența vizibilă a lui Dumnezeu. — Când este rostită binecuvântarea de sfârșit, toți ar trebui să rămână mai departe liniștiți, ca și când le-ar fi teamă ca nu cumva să piardă pacea lui Hristos. Fiecare ar trebui să iasă din sală fără să glumească sau să vorbească tare, având sentimentul că se află în prezența lui Dumnezeu, că ochii Lui sunt asupra lor și că ei ar trebui să se poarte ca în prezența Sa vizibilă. Să nu se oprească nimeni pe culoarul dintre scaune pentru a întâlni pe cineva sau pentru a sta la bârfă, blocând astfel trecerea și împiedicându-i pe ceilalți să iasă. Incintele bisericii ar trebui să fie considerate locuri de sfântă reverență. Nu ar trebui să se facă din ele locuri de întâlnit prieteni vechi, de stat de vorbă și de discutat despre lucruri obișnuite sau afaceri lumești. Acestea trebuie să fie lăsate în afara bisericii. Dumnezeu și îngerii au fost dezonorați de râsul neglijent și zgomotos și de tropăitul picioarelor care se aud în unele locuri. — 5T 493, 494. LP 99.5