Lucrarea pastorală

Spălarea picioarelor

Isus a instituit ceremonia religioasă a spălării picioarelor. — Când [ucenicii] s-au adunat pentru a lua parte la Cina cea de Taină, ritualul spălării picioarelor avea să fie instituit ca o ceremonie religioasă. — RH, 21 iunie 1898. LP 96.5

Spălarea picioarelor ne învață umilința lui Hristos și înmoaie inimile participanților unii față de alții. — Aceste ritualuri sunt privite prea mult ca simple forme, și nu ca lucruri sfinte, care ne îndreaptă mintea spre Domnul Isus. Hristos le-a stabilit și a delegat puterea Sa slujitorilor Săi, care poartă această comoară în vase de lut. Ei trebuie să administreze aceste ocazii speciale, care le-au fost încredințate de Acela care le-a instituit cu scopul de a continua până la sfârșitul timpului. În astfel de ocazii, stabilite de El, Hristos Își întâlnește poporul și îi dă forțe proaspete prin prezența Sa. Cu toate că e posibil ca inimi și mâini nevrednice să ofere simbolurile împărtășirii, totuși Hristos este în mijlocul poporului Său pentru a lucra la inimile oamenilor. Toți cei care păstrează în minte, în timpul actului spălării picioarelor, umilința lui Hristos, toți cei care își păstrează inimile smerite și toți cei care se concentrează asupra adevăratei slujbe din adevăratul cort, pe care Domnul l-a ridicat, nu omul, vor avea întotdeauna de câștigat de pe urma oricărei predici ascultate și vor primi putere spirituală din orice împărtășire. Aceste ritualuri au fost înființate cu un scop. Urmașii lui Hristos trebuie să păstreze în minte exemplul lui Hristos în umilința Sa. Acest act trebuie să încurajeze umilința, dar nu ar trebui să fie considerat ca fiind ceva umilitor, înjositor pentru oameni. Scopul lui este acela de a ne înmuia inimile unii față de alții. — RH, 31 mai 1898. LP 96.6

Spălarea picioarelor are ca scop eliminarea pretenției că un om este mai presus decât altul. — Scopul acestui act este acela de a ne aduce aminte de umilința Domnului nostru și de lecțiile pe care El le-a dat prin faptul că le-a spălat picioarele ucenicilor Săi. Există în om tendința de a se crede mai presus decât fratele său, de a lucra pentru sine însuși, de a-și sluji sieși, de a căuta locul cel mai de frunte; și adesea, din probleme cu totul minore, se nasc gânduri negre și amărăciune. Acest act care precedă Cina Domnului trebuie să clarifice neînțelegerile, să-l scoată pe om din egoismul lui, să-l coboare de pe picioroangele înălțării de sine la acea umilință a duhului care-l va face să-i spele picioarele fratelui său. Nu este în planul lui Dumnezeu ca acest ritual să fie amânat pentru că unii sunt considerați nevrednici să ia parte la el. Domnul i-a spălat picioarele lui Iuda. El nu i-a refuzat un loc la masă, deși știa că va părăsi acea masă pentru a-și îndeplini rolul în trădarea Domnului său. Ființele umane nu pot hotărî cine este vrednic și cine nu. Oamenii nu pot citi tainele sufletului. Ei nu trebuie să spună: „Nu voi lua parte la acest act dacă și unul ca el participă.” De asemenea, Dumnezeu nu a lăsat în seama omului să hotărască cine să participe la aceste ocazii. — RH, 31 mai 1898. LP 97.1

Spălarea picioarelor ar trebui prezentată cu grijă oamenilor pentru care aceasta este o noutate. — În Cuvântul lui Dumnezeu sunt prezentate datorii a căror îndeplinire îi va menține pe copiii lui Dumnezeu umili și separați de lume și îi va feri de decădere morală, cum se întâmplă în bisericile care sunt doar cu numele creștine. Spălarea picioarelor și împărtășirea din Cina Domnului ar trebui să aibă loc mai des. Isus ne-a dat un exemplu și ne-a spus să facem așa cum a făcut El. Am văzut că exemplul Lui ar trebui urmat cât mai fidel posibil, totuși frații și surorile nu au acționat întotdeauna atât de înțelept pe cât ar fi trebuit în ceea ce privește spălarea picioarelor, motiv pentru care a apărut confuzie. În locurile noi, acest act ar trebui introdus cu mare grijă și înțelepciune, în special acolo unde oamenii nu sunt familiarizați cu exemplul și învățăturile Domnului nostru cu privire la acest punct și acolo unde există o prejudecată față de el. Multe suflete sincere, prin influența foștilor lor învățători în care au avut încredere, au o prejudecată puternică împotriva acestei datorii clare, iar subiectul ar trebui să le fie prezentat la timpul și în maniera potrivite. — EW 116. LP 97.2