Lucrarea pastorală
CAPITOLUL 28 - Binecuvântarea copiilor2
Pastorii să-i ia pe micuți în brațe și să-i binecuvânteze. — Mamele care și-au adus copiii la Isus au făcut bine. Aduceți-vă aminte de textul: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei” [Marcu 10:14]. Și mamele de astăzi să-i aducă pe copii la Hristos. Pastorii Evangheliei să-i ia pe micuți în brațe și să-i binecuvânteze în numele lui Isus. Să li se spună cele mai calde cuvinte de dragoste, căci Isus a luat mielușeii turmei în brațe și i-a binecuvântat. — RH, 24 martie 1896. LP 94.1
Pruncul Isus a fost binecuvântat la Templu. — Preotul a îndeplinit ceremonia care ținea de slujba sa. A luat pruncul în brațe și l-a ridicat înaintea altarului. După ce l-a pus din nou în brațele mamei sale, a scris numele „Isus” în cartea întâilor născuți. — DA 52. LP 94.2
Ana și-a consacrat copilul Domnului încă de la naștere. — Povara pe care nu o putea împărtăși cu niciun prieten pământesc a pus-o asupra lui Dumnezeu. S-a rugat cu stăruință ca El să dea la o parte disprețul de care avea parte și să îi ofere darul prețios al unui fiu pe care să-l crească și să-l educe pentru a fi în slujba Lui. Și a făcut un jurământ solemn ca, dacă cererea avea să-i fie împlinită, să consacre copilul lui Dumnezeu încă de la naștere. — PP 570. LP 94.3
Ana și soțul ei, într-un act de închinare, au confirmat consacrarea copilului lor. — În rugăciunea ei, Ana jurase ca, dacă cererea avea să-i fie împlinită, să consacre copilul în slujba lui Dumnezeu. I-a făcut cunoscut acest jurământ și soțului ei, iar el l-a confirmat printr-un act solemn de închinare înainte de a părăsi Silo. — ST, 27 octombrie 1881. LP 94.4
Părinții ar trebui să-I ofere pe copiii lor Domnului. — Părinților, oferiți-I pe copiii voștri Domnului și aduceți-le aminte că Îi aparțin Lui, că sunt mielușeii turmei lui Hristos, păziți de adevăratul Păstor. Ana l-a consacrat pe Samuel Domnului și aflăm despre el că „Samuel creștea, Domnul era cu el și n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale” [1 Samuel 3:19]. În cazul acestui proroc și judecător al lui Israel ne sunt prezentate posibilitățile pe care le are copilul ai cărui părinți cooperează cu Dumnezeu, făcând lucrarea ce le-a fost încredințată. — CT 143. LP 94.5
Tatăl este responsabil pentru consacrarea fiecărui membru din casa lui. — Tatăl trebuia să acționeze ca un preot al casei, iar, dacă tatăl murea, fiul cel mai mare care era în viață trebuia să facă actul solemn al stropirii cu sânge a stâlpilor ușii. Acesta este un simbol al lucrării care trebuie făcută în fiecare familie. Părinții trebuie să-și adune copiii în casă și să li-L prezinte pe Hristos ca Paște al lor. Tatăl trebuie să consacre lui Dumnezeu pe fiecare membru al familiei și să facă o lucrare care este simbolizată prin sărbătoarea Paștelui. Este periculos să lași această sarcină solemnă în seama altora. LP 94.6
Acest pericol este ilustrat de un incident care se povestește că s-a petrecut într-o familie de evrei în noaptea de Paște. Legenda spune că fata cea mai mare era bolnavă; dar știa că pentru fiecare familie trebuia să fie ales un miel și că sângele acestuia trebuia să fie stropit pe stâlpii ușii și pe pragul de sus, pentru ca Domnul să poată vedea semnul sângelui și să nu-i permită îngerului nimicitor să intre și să îl lovească pe întâiul născut. Cu câtă încordare a privit cum se apropie seara în care îngerul nimicitor avea să treacă pe acolo! A devenit foarte neliniștită. L-a chemat pe tatăl ei și l-a întrebat: „Ai stropit stâlpii ușii și pragul de sus cu sânge?” El a răspuns: „Da. Am dat poruncă să se facă acest lucru. Nu te îngrijora, căci îngerul nimicitor nu va intra aici!” A venit noaptea și, în repetate rânduri, fata l-a chemat pe tatăl ei și l-a întrebat: „Ești sigur că stâlpii ușii și pragul de sus sunt stropiți cu sânge?” Și, de tot atâtea ori, tatăl a asigurat-o că nu are de ce să se teamă, că slujitorii săi credincioși nu ar fi neglijat un ordin cu asemenea consecințe. LP 94.7
Pe măsură ce miezul nopții se apropia, vocea ei rugătoare s-a auzit din nou: „Tată, nu sunt sigură. Ia-mă în brațe și du-mă să văd semnul cu ochii mei, pentru ca apoi să stau liniștită!” Tatăl i-a îndeplinit dorința copilei sale; a luat-o în brațe și a dus-o la ușă; dar pe stâlpii ușii și pe pragul de sus nu era nicio picătură de sânge. A tremurat de groază când și-a dat seama că, în noaptea aceea, casa lui putea deveni o casă de jale. Cu mâinile sale a luat mănunchiul de isop și a stropit cu sânge stâlpii ușii și pragul de sus. După aceea i-a arătat copilei sale bolnave că semnul este acolo. — RH, 21 mai 1895. LP 95.1