Lucrarea pastorală
Conferința
Păstorii au fost tratați cu un dispreț total de către cei aflați în poziții înalte. — Deși suntem ființe păcătoase și lipsite de valoare, printr-o legătură vitală cu Hristos putem fi totuși înnoiți în cunoștință și în adevărata sfințire și putem astfel să reflectăm slava și chipul Creatorului și Răscumpărătorului nostru și să fim calificați să avem grijă de oile și mieii Lui. Nu doar că oile și mieii au fost tratați cu asprime, ci chiar și păstorii au fost tratați cu un dispreț total. S-a discutat despre ei într-o manieră care arată că mulți dintre cei aflați în poziții înalte sau mai puțin înalte au prea puțină considerație pentru slujitorii aleși de Dumnezeu. Chiar și bisericile au fost educate în așa fel încât să arate prea puțin respect față de cei care predică din Cuvântul lui Dumnezeu și care, de ani de zile, au făcut dovada deplină a slujirii lor. Trebuie schimbat acest mod de tratare a pastorilor și a membrilor familiei lui Dumnezeu. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu poate rămâne asupra celor ce manifestă foarte puțin respect pentru colaboratorii Lui. — RH, 24 octombrie 1893. LP 58.3
Pastorii nu ar trebui să acționeze independent de opiniile fraților lor. — Deși avem o lucrare individuală și o responsabilitate individuală înaintea lui Dumnezeu, nu trebuie să ne urmăm propria judecată, fără să ținem cont de opiniile și sentimentele fraților noștri, pentru că acest mod de lucru va duce la dezordine în biserică. Este de datoria pastorilor să respecte judecata fraților lor, dar relațiile dintre ei, precum și doctrinele pe care le predică, trebuie să fie supuse testului Legii și al mărturiei; dacă inimile lor vor fi docile, atunci nu vor mai fi dezbinări între noi. Unii sunt înclinați spre indisciplină și se îndepărtează de marile repere ale credinței, dar Dumnezeu îi îndeamnă pe pastorii Lui să fie una în doctrină și în spirit. — TM 30. LP 58.4