Lucrarea pastorală
Înstrăinarea
Atunci când s-a produs înstrăinare între pastor și oameni, trebuie să se intervină imediat. — Subiectul slujirii creștine trebuie prezentat într-o lumină nouă în fața oamenilor. Te îndemn să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu pe tema aceasta. Dacă ești de părere că un pastor face greșeli, este de datoria ta să mergi cu dragoste și smerenie la el și să îi prezinți problema. E posibil să nu-ți fi făcut o imagine corectă în legătură cu motivele sau lucrarea lui, iar, în urma acestei înțelegeri greșite, relațiile dintre voi ar putea să se răcească și s-ar putea întâmpla să-i închizi ușa inimii tale, să nu-i mai accepți mesajele sau să nu-i mai apreciezi eforturile. Acolo unde s-a produs înstrăinare între pastor și oameni, cu siguranță ceva nu merge bine, fie la el, fie la membrii bisericii, și ar trebui să se intervină imediat pentru a se face o schimbare la oricare dintre părțile care au greșit. Pastorul nu ar trebui să fie lăsat să se întrebe ce înseamnă toată această răceală și indiferență. Nu ar trebui să fie lăsat să caute în zadar motivul pentru care nu poate ajunge la inimile oamenilor cu mesajul pe care i l-a dat Dumnezeu și să se întrebe din ce cauză s-a închis ușa inimii; căci el își poate da seama când oamenii nu-l mai au la suflet și nu mai există nicio părtășie între el și cei pentru care este trimis să lucreze. A scăpat vreo vorbă sau a făcut vreo faptă care te-a rănit în vreun fel și nu știe că te-a rănit? Atunci mergi și spune-i, spune-i greșelile între patru ochi și schimbați, în respect și în dragoste, răceala și amărăciunea duhului care s-au născut prin gestul său nevinovat! — RH, 25 iulie 1893. LP 57.3
Fiți amabili cu cei ce nu sunt de acord cu voi. — Dacă pastorul, atunci când stă în fața adunării, vede un zâmbet de neîncredere pe fața vreunui opozant, să se poarte ca și cum nu l-ar fi văzut. Dacă vreunul este într-atât de nepoliticos, încât să râdă sarcastic, pastorul să nu dea pe față același spirit, nici prin voce, nici prin atitudine. Arătați că nu folosiți astfel de arme! — TM 248. LP 57.4