Lucrarea pastorală

Biserica (partea pastorului)

Păstorii cei buni își iubesc oile.— Pastorul care poartă adevărul sacru pentru aceste ultime zile trebuie să se distingă de cei falși și să arate clar, prin viața sa de evlavie practică, deosebirea existentă între adevăratul păstor și cel mincinos. Păstorul cel Bun a venit pentru a căuta și a mântui ceea ce era pierdut. El a manifestat în lucrarea Sa dragoste pentru oile Sale. Toți păstorii care lucrează sub conducerea Păstorului celui mare vor avea caracteristicile Sale; vor fi blânzi și smeriți cu inima. Credința de copil aduce odihnă sufletului, acționează cu dragoste și este întotdeauna interesată de alții. Dacă Spiritul lui Hristos locuiește în pastori, ei vor fi ca Hristos și vor face faptele lui Hristos. — 4T 377. LP 55.2

E posibil ca păstorii să se îngrijească mai mult de ei decât de oile lor.— Frate R., mi-a fost arătat în ce contrast major cu cerințele Cuvântului lui Dumnezeu este lucrarea ta. Ești neglijent în cuvinte și în comportament. Oile au povara de a se îngriji de păstor, de a-l avertiza, de a-l mustra, de a-i da sfaturi și de a plânge pentru comportamentul iresponsabil al acestuia, care, prin faptul că a acceptat acest rol, recunoaște că este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Și totuși îi pasă mai mult de sine decât de bietele oi. Tu nu simți o povară pentru suflete. Nu mergi la lucru plângând și rugându-te pentru suflete, astfel încât păcătoșii să fie convertiți. Dacă ai fi făcut asta, ai fi sădit o sămânță din care, după multe zile, ar fi răsărit o plantă ce ar fi adus roade pentru slava lui Dumnezeu. — 3T 234. LP 55.3

Pastorii neconsacrați îi descurajează pe membri. — Cazul tău, frate R., este unul asemănător. Însă responsabilitatea unui pastor al lui Hristos, care trebuie să avertizeze lumea cu privire la judecata viitoare, este cu mult mai importantă decât aceea a unui muncitor obișnuit, după cum lucrurile veșnice sunt mai importante decât cele trecătoare. Dacă pastorul Evangheliei va ceda înclinației sale în loc să se lase condus de datorie, dacă va face pe plac eului cu prețul pierderii puterii spirituale, rezultatul se va vedea cu ochiul liber, iar, la judecată, sufletele se vor ridica să-l condamne pentru necredincioșia sa. Sângele acestor suflete se va găsi pe hainele sale. Pastorului neconsacrat poate că i se va părea neimportant faptul că are toane, că este impulsiv și neconsacrat, că zidește și apoi dărâmă, că demoralizează, amărăște și descurajează exact acele suflete convertite de adevărul pe care l-a prezentat. Este un lucru trist să piardă tocmai încrederea celor pentru a căror mântuire a lucrat. Dar rezultatul adoptării unui comportament neînțelept nu va fi niciodată înțeles decât atunci când pastorul va vedea așa cum vede Dumnezeu. — 3T 243. LP 55.4

Ce scuză ar putea avea un păstor pentru faptul că lasă ca turma să se rătăcească? — Care e menirea unui păstor dacă nu aceea de a fi atent la orice pericol, ca oile să nu cumva să fie atacate sau mâncate de lupi? Ce scuză ar putea invoca un păstor pentru că a permis ca turma să rătăcească de la adevărata pășune și ca lupii să o împrăștie și să o devoreze? Cum ar putea să stea în picioare scuza acelui păstor care spune că oile l-au rătăcit? Ele au părăsit pășunea cea adevărată și l-au rătăcit pe el? O astfel de scuză ar fi un puternic argument împotriva capacității păstorului de a-și păzi oile. Ceilalți nu ar mai avea încredere în el; nimeni nu l-ar mai considera un păstor credincios, capabil să vegheze asupra oilor sale și să le aducă înapoi în caz că se rătăcesc de la calea cea dreaptă. — 1T 314, 315. LP 55.5

Mărturisirea propriilor greșeli va încuraja un spirit de mărturisire în biserica ta. — Cei care mărturisesc că sunt slujitori ai viului Dumnezeu trebuie să fie dispuși să-și asume rolul de slujitori ai tuturor, în loc să se înalțe mai presus decât frații lor, și trebuie să aibă un spirit blând și binevoitor. Dacă greșesc, trebuie să fie gata să mărturisească totul. Onestitatea intențiilor nu stă ca scuză pentru nemărturisirea greșelii. Mărturisirea nu le va scădea din încrederea pe care biserica le-o acordă ca mesageri și va oferi un bun exemplu; în biserică va fi încurajat un spirit de mărturisire și rezultatul va fi o dulce unire. Cei care își asumă identitatea de învățători trebuie să fie modele de evlavie, de blândețe și de umilință și, având un spirit blând, să câștige suflete la Isus și la adevărul Bibliei. Un slujitor al lui Hristos trebuie să fie curat în conversație și în acțiuni. Întotdeauna ar trebui să nu uite că el mânuiește cuvinte inspirate, cuvintele unui Dumnezeu sfânt. Trebuie să nu uite de asemenea că turma îi este încredințată în grijă și că el trebuie să poarte cazurile lor și să le prezinte înaintea lui Isus așa cum El le prezintă înaintea Tatălui. — EW 102. LP 55.6

Ajută-ți biserica să înțeleagă de ce nu ar trebui să se aștepte ca pastorul să le slujească membrilor. — Inima mi s-a umplut de tristețe atunci când am privit peste câmp[ul misionar] și am văzut pârloage. Ce înseamnă asta? Unde sunt cei care să stea ca reprezentanți ai lui Isus Hristos? Cine simte o povară pentru sufletele care nu pot primi adevărul până când acesta nu le este adus? Pastorii noștri întârzie pe lângă biserici ca și cum îngerul milei nu ar face eforturi pentru a mântui suflete. LP 56.1

Dumnezeu îi socotește pe acești pastori responsabili de sufletele celor care se află în întuneric. El nu vă cheamă să mergeți acolo unde nu este nevoie de doctor. Încă de când puneți bazele bisericilor, ajutați-i pe membri să înțeleagă că nu ar trebui să se aștepte ca pastorul să le slujească și să-i hrănească în permanență. Ei au adevărul, ei știu care este adevărul. Ar trebui să aibă rădăcini în ei înșiși. Acestea ar trebui să se împlânte adânc, pentru ca ei să se poată înălța tot mai sus. Ei trebuie să fie bine înrădăcinați și întemeiați în credință. — EGW’88 1752. LP 56.2