Lucrarea pastorală
CAPITOLUL 17 - Relațiile din cadrul bisericii
Fiți blânzi și răbdători cu greșelile celorlalți. — Hristos nu a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească, iar atunci când dragostea Lui domnește în inimă, Îi vom urma exemplul. Dacă însă pe primul loc în mintea noastră sunt gesturile nedrepte și lipsite de amabilitate ale celorlalți, ni se va părea imposibil să îi iubim așa cum ne-a iubit pe noi Hristos; pentru că sunt puține persoanele care, atunci când ajungem să le cunoaștem mai bine, să nu dezvăluie trăsături de caracter dezagreabile. Chiar cei mai buni dintre noi au aceste trăsături neplăcute; iar atunci când ne alegem prietenii, ar trebui să îi alegem pe cei care nu ne vor părăsi în momentul în care vor descoperi că nu suntem perfecți. Se cere îngăduință reciprocă. Ar trebui să ne iubim și să ne respectăm reciproc, fără a ne împiedica de greșelile și de imperfecțiunile pe care nu putem să nu le vedem; căci acesta este spiritul lui Hristos. Ar trebui să cultivăm umilința și o anumită doză de neîncredere în noi înșine, precum și blândețe și răbdare cu greșelile celorlalți. Această atitudine va elimina tot egoismul nostru îngust și ne va face generoși și cu inima largă. — ST, 5 martie 1885. LP 53.1