Lucrarea pastorală
Personalul clerical al altor confesiuni
Slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să îi abordeze pe pastorii de altă religie. — Ar fi trebuit să se facă o lucrare mai mare pentru cei aflați în poziții înalte. Cei ce duc ultimul mesaj de milă unei lumi decăzute nu ar trebui să îi omită pe pastori. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să îi abordeze ca unii care au un interes profund pentru bunăstarea lor și apoi să mijlocească pentru ei în rugăciune. Dacă refuză să accepte invitația, spuneți-I Stăpânului despre acest lucru, și atunci v-ați îndeplinit datoria. — RH, 8 mai 1900. LP 50.4
Rugați-vă pentru și împreună cu pastorii de altă confesiune. — Pastorii noștri ar trebui să caute să se apropie de pastorii din alte confesiuni. Rugați-vă pentru și împreună cu acești oameni, pentru care Hristos mijlocește. Ei au o responsabilitate solemnă. Ca mesageri ai lui Hristos, noi ar trebui să manifestăm un interes profund și sincer față de acești păstori de turmă. — 6T 78. LP 50.5
Este nevoie de curaj moral ca un pastor să treacă de partea Sabatului. — Se cere curaj moral pentru a lua hotărârea de a păzi poruncile Domnului. Un oponent al adevărului a spus cândva că numai cei șovăielnici, nesăbuiți și ignoranți ar renunța la bisericile lor pentru a ține ziua a șaptea ca Sabat. Dar un pastor care îmbrățișase adevărul i-a răspuns: „Dacă ai impresia că doar cei șovăielnici fac asta, ia încearcă și tu!” Este nevoie de curaj moral, fermitate, hotărâre, perseverență și foarte multă rugăciune pentru a trece de partea taberei nepopulare. — Ev 240. LP 51.1
Pastorii din alte confesiuni, dacă se vor converti cu adevărat la mesajul nostru, vor fi instrumente fine în mâinile lui Dumnezeu. — Poporul nostru a pierdut mult urmând concepțiile înguste conform cărora nu trebuie să se meargă la oamenii cei mai inteligenți sau cu educație superioară. Prea adesea lucrarea s-a făcut de așa manieră, încât să se lase impresia celor necredincioși că nu este una importantă — un soi de grupare răzleață caracterizată de entuziasm religios, care nu merită luată în seamă. S-a pierdut mult prin lipsa unor metode înțelepte de lucru. Ar trebui depuse toate eforturile ca lucrarea să capete caracter și demnitate. E nevoie de multă înțelepciune pentru a ajunge la pastori și la oamenii cu influență. De ce oare ar trebui să-i neglijăm așa cum am făcut-o până acum? Acești oameni sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu direct proporțional cu talanții pe care El li i-a încredințat. Acolo unde s-a dat mult, se va cere mult. N-ar trebui oare să studiem mai profund și să ne rugăm mai mult pentru înțelepciune astfel încât să învățăm cum putem să ajungem la aceste categorii de oameni? Nu ar trebui oare să folosim înțelepciune și tact pentru a câștiga aceste suflete, care, dacă s-ar converti cu adevărat, ar fi instrumente fine în mâinile lui Dumnezeu pentru a ajunge la alții? — Ev 562, 563. LP 51.2