Lucrarea pastorală

42/209

Remunerarea soțiilor

Unele soții ar trebui să fie plătite. — Sunt soții de pastori — surorile Starr, Haskell, Wilson și Robinson — care sunt lucrătoare devotate, sincere și entuziaste, care țin studii biblice și se roagă împreună cu diverse familii, ajutându-i astfel pe oameni prin eforturile lor cu la fel de mult succes ca și soții lor. Aceste femei își dedică întregul timp și li se spune că nu vor primi nimic pentru munca lor deoarece soții lor primesc salariu. Eu le încurajez să meargă înainte, pentru că toate aceste decizii vor fi anulate. Cuvântul zice: „Vrednic este lucrătorul de plata lui” [1 Timotei 5:18]. Când se va lua vreo hotărâre de acest gen, eu voi protesta în numele Domnului. Voi simți că este de datoria mea să creez un fond din zecimea mea pentru a le plăti pe aceste femei care îndeplinesc o lucrare tot atât de vitală ca și cea pe care o fac pastorii; voi rezerva această zecime pentru o lucrare similară cu aceea a pastorilor, o lucrare de căutare și de pescuire a sufletelor. Știu că femeilor credincioase ar trebui să li se plătească salarii proporționale cu cele primite de pastori. Ele poartă povara sufletelor și nu ar trebui tratate în mod incorect. Aceste surori își rup din timpul lor pentru a-i învăța pe noii convertiți și plătesc persoane care să le facă treaba în locul lor. Toate aceste lucruri trebuie schimbate și puse în ordine și tuturor trebuie să li se facă dreptate. Corectoarele de la editură își primesc lefurile, doi dolari și jumătate sau trei dolari pe săptămână. Atât am avut eu de plătit și atât au plătit și alții. Dar soțiile pastorilor, care au o responsabilitate extraordinară, dedicându-și tot timpul, nu primesc nimic pentru munca lor. — 12MR 160, 161. LP 42.6

Neplătindu-le pe soțiile calificate, uneori le-am nedreptățit. — Uneori, femei care lucrează cu tot atât devotament ca și soții lor și pe care Dumnezeu le recunoaște ca fiind necesare în lucrarea pastorală au fost nedreptățite. Sistemul de a-i plăti pe lucrătorii de sex masculin, dar nu și pe soțiile care lucrează cot la cot cu ei este un sistem care nu corespunde cu ordinea divină și care, dacă este aplicat în conferințele noastre, le poate descuraja pe surorile noastre să nu mai facă niciun efort de a se califica pentru lucrarea în care ar trebui să se implice. Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptății și, dacă pastorii sunt plătiți pentru munca lor, soțiile lor, care se dedică lucrării la fel de dezinteresat, ar trebui să primească un salariu separat de cel al soților lor, chiar dacă ele nu cer acest lucru. — GW 452, 453. LP 42.7

Salariile femeilor să fie proporționale cu timpul pe care acestea îl dedică lucrării. — Femeile care lucrează cu tot atât devotament ca și soții lor și pe care Dumnezeu le recunoaște ca fiind la fel de necesare în lucrarea pastorală ca și soții lor au fost nedreptățite. Sistemul de a-i plăti pe lucrătorii de sex masculin, dar nu și pe soțiile care lucrează cot la cot cu ei este un sistem care nu corespunde cu ordinea lui Dumnezeu. În felul acesta se comite o nedreptate. Se face o greșeală. Domnul nu aprobă acest sistem. Dacă este aplicat în conferințele noastre, le poate descuraja pe surorile noastre să nu mai facă niciun efort de a se califica pentru lucrarea în care ar trebui să se implice. LP 43.1

Se face o greșeală atunci când răspunderea lucrării este lăsată în întregime pe umerii pastorilor. În mod sigur, acest sistem a fost gândit fără ca Dumnezeu să fie întrebat. Unele femei le învață acum pe tinere să lucreze cu succes ca persoane care să îi viziteze pe oameni și să țină studii biblice. Femeilor care lucrează pentru cauza lui Dumnezeu ar trebui să li se plătească salarii proporționale cu timpul pe care îl dedică lucrării. Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptății și, dacă pastorii sunt plătiți pentru munca lor, soțiile lor, care se dedică lucrării la fel de dezinteresat, ar trebui să primească un salariu separat de cel al soților lor, chiar dacă ele nu cer acest lucru. Atunci când pastorul credincios și soția lui se implică în lucrare, ar trebui să fie plătiți cu două salarii, ca doi lucrători separați, ca să poată avea mijloace pe care să le utilizeze pentru cauza lui Dumnezeu cum cred ei de cuviință. Dumnezeu a revărsat Duhul Sfânt asupra amândurora. Dacă pastorul ar muri, lăsându-și soția singură, ea poate să lucreze în continuare pentru cauza lui Dumnezeu și să fie plătită pentru munca pe care o desfășoară. — 5MR 323, 324. LP 43.2

Femeile care lucrează pentru Evanghelie trebuie să fie plătite. — Adventiștii de ziua a șaptea nu trebuie să minimalizeze în vreun fel munca femeii. Dacă o femeie își încredințează treburile din gospodărie în mâinile unei ajutoare chibzuite și loiale și își lasă copiii pe mâini bune pentru a se implica în lucrare, conferința ar trebui să aibă înțelepciunea să înțeleagă că este corect ca ea să fie plătită. Femeile L-au ajutat pe Mântuitorul nostru unindu-se cu El în lucrarea Sa. […] Dacă femeile fac lucrarea de care mulți dintre cei care îi învață pe alții Cuvântul și doctrina nu se simt atrași și dacă faptele lor dau mărturie că ele îndeplinesc o lucrare care a fost neglijată în mod evident, n-ar trebui ca o asemenea activitate să fie considerată la fel de eficientă ca aceea a pastorilor hirotoniți? N-ar trebui ca ele să fie plătite cu salariul cuvenit lucrătorilor? Dacă aceste lucrătoare nu sunt plătite, nu este aceasta o escrocherie? Nu oamenii trebuie să rezolve problema aceasta. Domnul a rezolvat-o deja. Trebuie să vă faceți datoria față de femeile care lucrează pentru Evanghelie, a căror activitate demonstrează că ele sunt vitale pentru a duce adevărul în mijlocul familiilor. Lucrarea lor este exact aceea care este nevoie să fie îndeplinită. Din multe puncte de vedere, o femeie poate să le comunice surorilor ei informații pe care un bărbat nu le poate transmite. Cauza lui Dumnezeu ar suferi o mare pierdere în lipsa acestui gen de activitate. Domnul mi-a arătat, în repetate rânduri, că este o nevoie la fel de mare de profesoare care să facă lucrarea pe care le-a încredințat-o El ca și de profesori. Nu ar trebui ca sentimentele și regulile altora să le forțeze să depindă de donații pentru plata lor, după cum nici pastorii nu ar trebui să fie constrânși să apeleze la această metodă. — 5MR 324, 325. LP 43.3

Pastorii sunt plătiți. Activitatea soțiilor lor ar trebui oare să fie nesocotită? — Pastorul este plătit pentru munca lui, iar acesta este un lucru bun. Dar, dacă Domnul îi încredințează soției, la fel ca și soțului, responsabilitatea lucrării și ea își dedică timpul și energia pentru a face vizite familiilor și pentru a studia Scriptura împreună cu ele, în ciuda faptului că nu a fost hirotonită prin punerea mâinilor, ea îndeplinește o activitate echivalentă cu slujirea pastorală. Atunci ar trebui ca activitatea ei să fie considerată lipsită de importanță? — GW 452. LP 43.4

Domnul are o lucrare pentru femei. — Domnul are o lucrare și pentru femei, și pentru bărbați. În astfel de momente de criză, ele pot lua locul bărbaților în lucrare, iar El va lucra prin intermediul lor. Dacă sunt conștiente de datoria lor și dacă lucrează sub influența Duhului Sfânt, vor avea exact stăpânirea de sine care se cere în acest timp. Mântuitorul va revărsa lumina feței Sale asupra acestor femei dispuse să se sacrifice și le va oferi o putere care o depășește pe cea a bărbaților. Ele pot face în familii o lucrare pe care bărbații n-o pot îndeplini, o lucrare care are impact asupra vieții lăuntrice. Se pot apropia de inimile acelor persoane la care bărbații nu pot ajunge. Este nevoie de lucrarea lor. — RH, 26 august 1902. LP 43.5