Lucrarea pastorală

Hirotonirea pastorilor

Hirotonirea este recunoașterea publică de către biserică a unei însărcinări divine. — Biserica creștină pășea în acel moment într-o epocă importantă. Lucrarea de proclamare a mesajului Evangheliei printre păgâni urma să fie continuată acum cu putere și, în consecință, biserica urma să fie întărită printr-un mare seceriș de suflete. Apostolii care fuseseră însărcinați să conducă această lucrare urmau să fie expuși suspiciunii, prejudecății și invidiei. Învățăturile lor cu privire la dărâmarea „zidul[ui] de la mijloc care-i despărțea” (Efeseni 2:14), zid care separase pentru atât de mult timp evreii de lumea păgână, urmau să-i expună în mod firesc acuzației de erezie, iar autoritatea lor ca slujitori ai Evangheliei avea să fie contestată de numeroși evrei credincioși și zeloși. Dumnezeu a anticipat dificultățile pe care slujitorii Săi aveau să le întâmpine și, pentru ca lucrarea lor să fie mai presus de orice îndoială, El a instruit biserica prin revelație ca, în mod public, să îi pună deoparte pentru slujire. Hirotonirea lor era o recunoaștere publică a însărcinării lor divine de a le duce păgânilor vestea bună a Evangheliei. — AA 161. LP 19.4

Prin punerea mâinilor, bisericile autorizează pastorii să învețe, să boteze și să organizeze biserici. — „În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen … și Saul. Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: «Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!»” (Faptele apostolilor 13:1,2). Înainte să fie trimiși ca misionari în lumea păgână, acești apostoli I-au fost consacrați în mod solemn lui Dumnezeu prin post și rugăciune și prin punerea mâinilor peste ei. Ei au fost autorizați astfel de biserică nu numai să învețe adevărul, ci să și îndeplinească ritualul botezului și să organizeze biserici, fiind învestiți cu autoritate ecleziastică deplină. — GW 441. LP 19.5

Înainte de hirotonire, pastorii trebuie să demonstreze că s-au dedicat lucrării. — Trebuie să existe indicii, din partea celor care ocupă poziția solemnă de păstori, că s-au dedicat fără rezerve lucrării. Trebuie să-L accepte pe Hristos ca Mântuitor al lor personal. […] Adeseori se hirotonesc pastori înainte de a fi examinați amănunțit în privința calificării lor pentru lucrarea sfântă; însă cât de bine ar fi dacă această cercetare amănunțită s-ar face înainte de a fi acceptați ca pastori, și nu după ce s-au înrădăcinat în poziția lor și după ce și-au pus amprenta asupra lucrării. — TM 171, 172. LP 20.1