Lucrarea pastorală

179/209

CAPITOLUL 45 - Departamentele conferinței

Conferințele ar trebui să-i educe pe pastori și, împreună, să educe bisericile. — Prin maniera de lucru, președintele de conferință îi educă pe pastorii aflați sub conducerea lui și, împreună, pot educa bisericile în așa fel, încât să nu fie necesar să-i cheme de pe teren pe pastorii conferinței pentru a rezolva dificultățile și disensiunile din biserică. Dacă slujbașii conferinței își vor îndeplini, ca niște ispravnici credincioși, îndatoririle care le-au fost desemnate de cer, lucrarea din conferințe nu va fi lăsată să se încurce în astfel de dificultăți cum au fost până acum. Dacă se va proceda în felul acesta, lucrătorii vor deveni oameni puternici și responsabili, care nu vor da greș și nu se vor descuraja când vor fi trimiși în locuri dificile. — GW 419. LP 149.1