Principii creştine pentru conducători

18/33

Capitolul 17 - Lucrul în echipă

Fiecare om are locul lui special în slujire. — În anul 1903, i-am scris președintelui unei Conferințe: „Printr-un singur mijloc, Hristos Isus, Dumnezeu a legat în mod misterios toți oamenii laolaltă. Fiecărui om, El i-a stabilit locul său special în slujire. Să fim grabnici în înțelegerea faptului că ar trebui să ne ferim să ne părăsim locul de muncă pentru a interfera cu alte persoane care își fac lucrarea lor, nu tocmai asemănătoare cu a noastră. Niciunui om nu i-a fost desemnată sarcina de a interfera cu lucrarea colegilor săi, încercând să conducă el, pentru că, prin gestul său, ar strica-o. Dumnezeu dă unuia o lucrare diferită de cea pe care i-o dă altuia. — Manuscrisul 29, ianuarie 1907, p. 9, 10 (responsabilitatea individuală și unitatea creștină). PC 33.1

Respectați-vă reciproc. — Fiecare trebuie să stea pe culoarul său și în locul său, făcându-și lucrarea sa. Fiecare dintre voi trebuie să facă înaintea lui Dumnezeu, în aceste ultime zile, o lucrare care este mare, sacră și grandioasă. Fiecare trebuie să își îndeplinească responsabilitățile. Domnul îi pregătește pe toți să-și facă lucrarea încredințată și fiecare trebuie să fie respectat și onorat ca un frate ales de Dumnezeu și prețios în ochii Săi. Nu trebuie să fie ales un singur om căruia să îi fie încredințate toate planurile și metodele, în timp ce alții sunt lăsați deoparte. Dacă se face așa, atunci se vor face greșeli și se vor face mișcări eronate. Se va face mai mult rău decât bine. Niciunul dintre voi nu trebuie să se teamă de faptul că altul va ocupa un loc mai înalt. Fiecare trebuie să fie tratat fără părtinire și fără ipocrizie. PC 33.2

Nu li s-a dat aceeași sarcină tuturor lucrătorilor și, din acest motiv, trebuie să vă sfătuiți unul cu altul în acea libertate și încredere care ar trebui să existe între lucrătorii Domnului. Cu toții ar trebui să aibă mai puțină încredere în sine și mult mai multă încredere în Cel care este Sfetnic puternic și care cunoaște sfârșitul de la început. PC 33.3

Când vă respectați reciproc, Îl respectați pe Isus Hristos. Nu trebuie să vă uitați la fața omului, pentru că Domnul nu se uită la fața omului între cei aleși. El spune: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” Aceasta este încrederea pe care Domnul ar vrea să o nutriți unul față de altul. Dacă nu veți face mai mult decât ați făcut până acum, nu veți putea umbla și lucra sub conducerea Duhului lui Dumnezeu. Dumnezeu ar vrea să fiți uniți în legăturile fine ale părtășiei. Ca lucrători ai Domnului, trebuie să vă prezentați planurile unul altuia. Aceste planuri trebuie să fie cercetate cu atenție și cu rugăciune, căci Domnul îi va lăsa pe cei ce nu fac așa să se împiedice în presupusa lor înțelepciune și superioritate. (...) PC 33.4

Un om nu ar trebui să creadă că înțelepciunea sa este dincolo de orice greșeală. Dumnezeu găsește cea mai mare plăcere în smerenia care îl va conduce să fie slujitorul tuturor, dacă datoria o va cere. PC 33.5

În timp ce învățați să vă iubiți ca frații, să gândiți de la suflet la suflet, de la inimă la inimă, în mod individual trebuie să vă bazați cu totul pe Dumnezeu. El va fi sprijinul vostru. El nu este încântat atunci când depindeți unul de altul pentru lumină, înțelepciune sau călăuzire. Domnul trebuie să fie înțelepciunea noastră. În mod individual, trebuie să știm că El este sfințirea și răscumpărarea noastră. Spre El trebuie să privim, în El trebuie să ne încredem. El va fi pentru noi un ajutor potrivit la vreme de nevoie. PC 33.6

Indiferent care ar fi datoriile voastre în diferitele zone ale lucrării, aduceți-vă aminte că Dumnezeu este General peste tot și peste toate. Nu ar trebui să renunțați la El pentru a vă face un ajutor din brațul omenesc. Ați fost mult prea înclinați să vă măsurați unii cu alții, să vă comparați între voi, evaluându-vă importanța lucrării voastre. Oare vă veți aminti că estimările voastre pot fi cu totul greșite? Nici poziția și nici rangul nu sunt prețuite de Domnul. El caută să vadă cât de mult apreciați Duhul Stăpânului și cât de mult reflectă lucrarea voastră asemănarea cu Hristos. — Scrisoarea 49, septembrie 1897 (către Daniells, Colcord, Faulkhead, Palmer, Salisbury). PC 33.7

În consilii, alăturați-vă unii altora. — Ca frați care activați în zone unde sunteți mai mult sau mai puțin în legătură unii cu alții, ar trebui să vă alăturați unii altora în consilii, în asocieri, în spirit și în toate lucrările voastre. Nu ar trebui ca unul singur dintre voi să fie făcut consilierul tuturor. — Scrisoarea 49, septembrie 1897 (lucrătorii din instituțiile noastre). PC 34.1

Niciun om să nu controleze totul. — La consfătuiri pentru înaintarea lucrării, niciun om să nu fie o putere care controlează, un glas pentru toți. Metodele și planurile propuse trebuie să fie studiate cu grijă, astfel încât toți frații să poată cântări meritele lor relative și să decidă care anume să fie urmate. Studiind câmpurile la care pare că ne cheamă datoria, e bine să luăm în considerație greutățile care vor fi întâmpinate în aceste câmpuri. — Mărturii, vol. 7, p. 259. PC 34.2

Alăturați-vă unii altora. — Ca frați care activați în zone unde sunteți mai mult sau mai puțin în legătură unii cu alții, ar trebui să vă alăturați unii altora în consilii, în asocieri, în spirit și în toate lucrările voastre. Nu ar trebui ca unul singur dintre voi să fie făcut consilierul tuturor. — Scrisoarea 49, 1897. PC 34.3

Responsabilități împărțite. — Lucrarea lui Dumnezeu nu este încredințată judecății sau opiniei unui singur om, ci este împărțită între cei care sunt găsiți dispuși să lucreze cu dăruire și cu sacrificiu de sine. Astfel, cu toții, conform deprinderilor și capacităților date de Dumnezeu, poartă responsabilitățile pe care El le-a încredințat. PC 34.4

Interesele importante ale unui mare popor au fost încredințate unor oameni ale căror talente îi făceau apți pentru acele responsabilități. Unii au fost aleși pentru a conduce treburile administrative, alții au fost aleși să urmărească problemele spirituale care aveau legătură cu închinarea lui Dumnezeu. Întregul serviciu religios și fiecare ramură a administrării trebuiau să poarte pecetea Cerului. „Sfințenie Domnului” a fost mottoul lucrătorilor implicați în fiecare departament. A fost privit ca un lucru esențial faptul ca totul să fie desfășurat cu regularitate, corectitudine, credincioșie și coordonare. — Manuscrisul 81, 1900, p. 6 (jurnal, Domnia lui Solomon). PC 34.5

Nicio minte individuală nu trebuie să fie egală cu administrația Conferinței. — Atunci când un lucrător este ales pentru a fi președinte al Conferinței, postul în sine nu îi conferă o putere pe care nu a avut-o înainte. PC 34.6

O poziție înaltă nu îi aduce caracterului virtuți creștine. Omul care crede că mintea sa este capabilă să conceapă planuri pentru toate ramurile lucrării arată, de fapt, o mare lipsă de înțelepciune. Nicio minte umană nu este capabilă să poarte responsabilități multe și variate într-o Conferință care adună mii de oameni și multe ramuri ale lucrării. PC 34.7

Însă un pericol mai mare decât acesta mi-a fost descoperit în sentimentul care a devenit tot mai pregnant între lucrătorii noștri, și anume că pastorii și lucrătorii din câmp ar trebui să depindă de mintea anumitor lucrători din conducere care să le traseze datoria de urmat. Mintea și judecata unui singur om nu trebuie să fie considerate capabile de a controla și a modela o Conferință. PC 34.8

Individul și biserica au fiecare responsabilitatea sa. Dumnezeu i-a dat fiecărui om un talent sau mai multe, pentru a fi folosite și înmulțite. Folosind aceste talente, fiecare își sporește capacitatea de a sluji. — Scrisoarea 340, 3 octombrie 1907, p. 1, 2 (lucrătorii din California de Sud). PC 34.9

Respingeți ideea de a deveni mari conducători. — Cei care acceptă avertizările și recomandările primite vor umbla pe căi sigure. Nimeni să nu cedeze dorinței arzătoare de a deveni mare conducător sau dorinței de a plănui în mod independent atât pentru el însuși, cât și pentru lucrarea lui Dumnezeu. Vrăjmașului îi este ușor să lucreze prin aceia care, deși ei înșiși au nevoie să fie sfătuiți la orice pas, își asumă răspunderea de a fi păzitori ai sufletelor altora, fără să fi învățat umilința lui Hristos. Ei au nevoie de sfatul Aceluia care spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați...” PC 35.1

Pastorii și conducătorii noștri trebuie să înțeleagă necesitatea de a se sfătui cu frații lor care au fost multă vreme în lucrare și au câștigat o experiență profundă în căile Domnului. Înclinația unora de a se limita doar la sine și de a se simți competenți să plănuiască și să lucreze în conformitate cu propria judecată și propriile preferințe îi duce în situații dificile. O asemenea modalitate independentă de a lucra nu este corectă și nu ar trebui să fie urmată. Pastorii și profesorii din Conferințele noastre trebuie să lucreze în unitate cu frații lor care au experiență, cerându-le sfatul și acordând atenție recomandărilor lor. — Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 501, 502. PC 35.2