Fiice Ale Lui Dumnezeu

CĂSĂTORIA, CĂMINUL ȘI FAMILIA

Calitatea creștinismului vostru este măsurată prin felul vieții voastre de cămin. Harul lui Hristos îl face în stare pe creștin să transforme căminul într-un loc plin de pace și de liniște. — Signs of the Times, 14 noiembrie 1892

Planul inițial al lui Dumnezeu. — Dumnezeu a fost Acela care a oficiat prima căsătorie. Astfel, această instituție Îl are ca întemeietor pe Creatorul universului. „Căsătoria să fie ținută în toată cinstea” (Evrei 13:4); ea a fost unul dintre primele daruri pe care i le-a dat Dumnezeu omului și este una dintre cele două instituții pe care, după căderea în păcat, Adam le-a luat dincolo de poarta Paradisului. Când principiile divine sunt recunoscute și urmate în această relație, căsătoria este o binecuvântare; ea ocrotește curăția și fericirea neamului omenesc, satisface nevoile sociale ale omului și îi înalță natura fizică, intelectuală și morală. — Patriarhi și profeți, p. 46 FD 180.1

Căsătoria, o instituție sfântă. — Căsătoria a primit binecuvântarea lui Hristos și trebuie să fie privită ca o instituție sfântă. Adevărata religie nu trebuie să contracareze planurile lui Dumnezeu. El a rânduit ca bărbatul și femeia să fie uniți prin legătura sfântă a căsătoriei, să formeze familii care, încununate cu cinste, vor fi simboluri ale familiei din cer. La începutul lucrării Sale de slujire publică, Domnul Hristos Și-a arătat în mod hotărât aprobarea față de instituția pe care o înființase în Eden. Astfel, El le-a declarat tuturor că nu va refuza prezența Sa la ocaziile de căsătorie și că, atunci când este unită cu sfințirea și curăția, cu adevărul și neprihănirea, căsătoria este una dintre cele mai mari binecuvântări date vreodată familiei omenești. — Signs of the Times, 30 august 1899 FD 180.2

Fiecare are responsabilitățile lui. — Cei doi care își unesc interesele pentru o viață întreagă au trăsături de caracter distincte și responsabilități individuale. Fiecare are lucrul său, însă femeile nu trebuie să fie evaluate după cantitatea de lucru pe care îl pot face, precum animalele de povară. Soția trebuie să împodobească cercul familiei ca soție și companie pentru un soț înțelept. La fiecare pas, ea trebuie să-și pună întrebarea: „Este acesta standardul pe care trebuie să-l ating ca femeie?” Și: „Cum Îl pot reprezenta pe Hristos în căminul meu?” Soțul trebuie să-i arate soției că apreciază lucrul ei. FD 181.1

Soția trebuie să-și respecte soțul. Soțul trebuie să-și iubească soția, să aibă grijă de ea; după cum prin legământul căsătoriei au devenit una, în același fel credința în Hristos ar trebui să îi facă să fie una în El. Ce poate fi mai plăcut pentru Dumnezeu decât să vadă că aceia care pășesc în relația de căsătorie caută să-L cunoască pe Domnul Hristos și să fie umpluți tot mai mult cu Duhul Său? — Căminul adventist, p. 114 FD 181.2

Soția să fie tratată cu tandrețe. — Încă puteți fi o familie fericită. Soția ta are nevoie de ajutorul tău. Ea este ca o viță-de-vie agățătoare; ea vrea să se sprijine pe puterea ta. Tu poți să o ajuți și să o conduci de-a lungul drumului. Nu ar trebui să o critici niciodată. Nu o mustra niciodată dacă eforturile ei nu sunt cum crezi tu că ar trebui să fie. În loc de aceasta, încurajeaz-o prin cuvinte de tandrețe și de iubire. Tu poți să o ajuți pe soția ta să își păstreze demnitatea și respectul de sine. Nu lăuda niciodată lucrarea sau faptele altora în fața ei, ca s-o faci să-și simtă deficiențele. În această privință, ai fost aspru și insensibil. Ai arătat mai multă amabilitate față de servitorii voștri plătiți decât față de ea și i-ai pus mai presus de ea în administrarea casei. — Mărturii, vol. 2, p. 305 FD 181.3

Soția să-l ajute cu voioșie pe soțul ei să-și păstreze demnitatea. — Mi s-a arătat, de asemenea, că adesea soția este cea care face mari greșeli. Ea nu depune eforturi serioase pentru a-și stăpâni firea și pentru a-și face căminul fericit. De multe ori, există nemulțumiri și plângeri inutile din partea ei. Soțul vine acasă de la lucru obosit și tulburat și este întâmpinat cu o privire încruntată, în loc de cuvinte vesele și încurajatoare. Nu este și el decât un om și, în felul acesta, sentimentele i se înstrăinează de soția lui, pierde dragostea căminului, cărarea îi devine întunecată și curajul îi este distrus. Își pierde respectul de sine și demnitatea pe care Dumnezeu îi cere să o aibă. — Mărturii, vol. 1, p. 307 FD 181.4

Dragostea față de Hristos și unul față de celălalt. — Nici soțul, nici soția nu trebuie să lase ca individualitatea proprie să fie absorbită de individualitatea celuilalt. Fiecare are o relație personală cu Dumnezeu. Fiecare trebuie să-L întrebe pe El: „Ce este bine?” „Ce este greșit?” „Cum aș putea să împlinesc cel mai bine scopul vieții?”. Bogăția sentimentelor voastre trebuie să se reverse către Acela care Și-a dat viața pentru voi. Faceți din Hristos cel dintâi, cel de pe urmă și totul în toate. Pe măsură ce dragostea față de El ajunge mai adâncă și mai puternică, dragostea unul față de celălalt va fi curățită și întărită. FD 182.1

Spiritul pe care îl manifestă Hristos față de noi este spiritul pe care trebuie să-l manifeste soțul și soția unul față de celălalt. „Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit.” „Și, după cum biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.” FD 182.2

Nici soțul, nici soția nu ar trebui să încerce să exercite asupra celuilalt o stăpânire arbitrară. Nu încercați să-l constrângeți pe celălalt să cedeze dorințelor voastre. Nu puteți să faceți acest lucru și, în același timp, să vă păstrați dragostea unul față de celălalt. Fiți buni, răbdători, atenți și curtenitori. Prin harul lui Dumnezeu, voi puteți avea succes în a vă face fericiți unul pe celălalt, așa cum ați promis când ați făcut legământul căsătoriei. — Review and Herald, 10 decembrie 1908 [Vezi Note suplimentare E]. FD 182.3